E după-amiază. Aproape seară. Stau în fotoliul verde, am laptopul în brațe și privesc de la etajul șase spre apusul unei zile de luni. Ascult Hooverphonic obsesiv.
Azi, în drumul spre casă, mi-am dat seama c-au trecut aproape șapte luni de când particip constant la întâlnirile organizate de Institutul Blecher. Persistă în mine un soi de stare pe care o extrag din amintirea fiecărei întâlniri. Deși pe mulți dintre invitați îi cunoșteam din mediul online, întâlnirile fizice aduceau, de la sine, bucuria (re)găsirii celuilalt în carne și oase, cu priviri, mișcări, atingeri și mai ales cu emoție. Poezia prinde alte contururi odată ce e rostită de autorul însuși. Parcă se ramifică și te conduce spre alte direcții, în afara celor pe care mintea ta le alesese la lectura proprie.
Pentru cei care doresc să se apropie de poeți și de poezie (mai nou și de proză, fiindcă s-a dat startul unor noi întâlniri cu prozatori – fiți pe fază, e invitat Mihai Radu în aprilie; după succesul cu Repetiție pentru o lume mai bună, sunt convinsă că va avea multe de povestit), Institutul Blecher e locul potrivit.
Despre clubul de lectură Institutul Blecher: „a luat naștere în septembrie 2009, la aniversarea, aproape trecută cu vederea în spațiul public românesc, a centenarului Max Blecher. Ne-am propus de la bun început să derulăm o serie de întâlniri care să-i aibă în prim-plan pe scriitorii cei mai valoroși și mai activi ai momentului, dar și pe tinerii încă nedebutați. Pentru a ne aminti de un scriitor exemplar, am așezat acest proiect sub tutela lui Max Blecher, un model posibil pentru scriitorii tineri din orice epocă.“
Claudiu Komartin și Ana Toma sunt gazdele clubului de lectură, datorită lor există, de aproape 14 ani, Institutul Blecher. Trebuie să le fim recunoscători pentru toate eforturile lor și pentru viața (deja) lungă a unui loc (sigur!) în care să fim martori la facerea literaturii (imediat) contemporane.
De aproximativ o lună există și un magazin, pe numele lui Daravere (pe Berzei colț cu Popa Tatu), unde se pot găsi volumele de poezie publicate la Casa de Editură Max Blecher și alte obiecte mici sau mai mari, plus vinuri, dulcețuri, ceaiuri, tricouri și sacoșele pline de poezie.
În încheiere, câteva versuri din poemul „Zen“, citit de Ștefan Manasia la Blecher, pe 12 martie:
„pentru Simona Popescu
[…]
Deznădejdea mea, chiparosul de baltă
Înrădăcinat lângă pondul
Mai totdeauna secat.
Nemesisul meu, sequoia
Care aici nu atinge înălțimea visată.
Ce să scriu despre tine, untișor, merișor,
Despre viorelele caste și analfabete?
ACOLO ai lintiță, hyacint african.
ACOLO ai nuferi amazonieni.
Paraziți suprafertilizați
Atârnă din mangrove.
ACOLO e pacea, spectaculoasă & tremurătoare,
Peste poporul guppy:
«Hai aici, Hai aici! Când nu mai poți,
Dizolvă neuroleptice în paharul de jameson,
Când nu mai poți, lasă dracului îmbufnarea
Și vanitatea și vino aici, vino aici!»“
Când nu mai poți, fă-ți prieten poezia. Ea poate mereu.
Albastrul-portocaliu s-a făcut negru și… s-a mai dus o zi.
Imaginea principală din „Inimi cicatrizate” de Radu Jude
