În Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii există o secvență în care Doris Goethe, responsabilă pentru strategia corporatistă la un clip despre pericolul accidentelor de muncă, cere echipei care se ocupă de producție să nu facă o reclamă, ci un clip care să arate grija pe care compania o are pentru siguranța angajaților săi. Asistăm la o întâlnire pe Zoom cu regizorul și echipa de producție care se ocupă cu realizarea de clipuri corporate, în care sunt evaluate clipurile de casting și oamenii care au suferit accidente de muncă. Femeia de origine romă nu este potrivită, deoarece publicul-țintă este rasist. Bărbatul cu fața mutilată nu e potrivit, deoarece e prea înfricoșător. O colegă de la biroul românesc o asigură, în cea mai pură limbă corporatistă: „Doris, don’t worry! We already included him out.“
Cea care se ocupă de casting este Angela Răducanu, o asistentă de producție cu contract de colaborare, care muncește peste 16 ore pe zi doar pentru a supraviețui și care trebuie să cerșească propriul salariu de la casa de producție pentru care lucrează.
Cel mai nou film al lui Radu Jude este compus din două părți. Prima parte adoptă modelul a day in the life of. O vedem pe Angela trezindu-se, înjurând, în zorii zilei, pentru a începe o zi de muncă în care va merge extraordinar de mult cu mașina printr-un trafic bucureștean necruțător. Sarcina primită de la casa de producție este de a se întâlni cu oameni care au suferit accidente de muncă, în vederea unui casting pentru clipul realizat de compania lui Doris. Cel care va fi ales va primi o sumă de bani (infimă în contextul accidentelor suferite din cauza exploatării la locul de muncă). Aceștia sunt puși să concureze, să își spună povestea în fața camerei, în vederea alegerii poveștii destinate să genereze cea mai mare empatie și cel mai bun capital de imagine pentru companie. Pe drum, Angela trebuie să rezolve și o situație de familie absurdă, în care rămășițele bunicilor ei trebuie dezgropate deoarece o firmă de dezvoltare imobiliară a cumpărat terenul pe care se află cimitirul. Angela primește alte sarcini de muncă, numărul celor pe care trebuie să îi intervieveze crește. Urmează preluarea unor obiective de pe un platou de filmare, preluarea de la aeroport a lui Doris Goethe, care îi prelungesc semnificativ ziua de lucru. Angela se plânge la șeful ei că e în pericolul de a adormi la volan după mai multe zile în care a muncit peste 16 ore pe zi. Pe lângă toate muncile pe care le prestează pentru casa de producție, Angela face și Uber, un echivalent modern al taximetriei. În acest punct se cuvine să menționăm că filmul lui Radu Jude este un dialog cu Angela merge mai departe din 1981, regizat de Lucian Bratu, având-o în rol principal pe Dorina Lazăr, un film despre o femeie ieșită dintr-o căsnicie abuzivă, care face taximetrie într-un București ce pare mai suportabil decât cel actual. Există și o secvență meta-cinematografică, în care Angela din prezent (interpretată magistral de Ilinca Manolache) o întâlnește pe Angela din 1981, jucată de minunata Dorina Lazăr. În a doua parte a filmului, vedem materialul brut de la filmarea clipului pentru care Angela a făcut castingul. Cel care în ultimă instanță este distribuit este Ovidiu, victima unui accident de muncă în urma căruia acesta a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile. Pentru că reprezentanții corporații își doresc să maximizeze empatia, în clip joacă și soția acestuia (interpretată de Katia Pascariu), și mama sa, care, printr-un twist genial, este de fapt Angela din 1981, jucată de Dorina Lazăr.
O țesătură intermedială
Filmul lui Radu Jude este construit ca un puzzle intermedial de imagini cinematografice, imagini de social media, Zoom/internet video, imagini publicitare etc. Prima parte a filmului, cu Angela plimbându-se prin București pentru casting, este filmată pe peliculă de 16 mm, într-o estetică vizuală ce amintește de filmele lui Andy Warhol. Există momente pe parcursul filmului în care părți ale imaginii sunt deliberat supraexpuse sau subexpuse, ca și cum filmul ar evoca o nedesăvârșire deliberată a imaginii. Foarte interesant și provocator din punct de vedere formal este dialogul pe care acest segment filmat pe 16 mm îl întreține cu filmul lui Lucian Bratu, Angela merge mai departe. Ca și cum punerea în dialog a celor două filme oferă o nouă frumusețe filmului din 1981, tras, așa cum era de așteptat, pe o peliculă de 35 de mm. Jude încetinește momente din Angela merge mai departe pentru a sublinia și pune în valoare porțiuni subversive ale filmului, prea scurte pentru a fi observate la 24 de cadre pe secundă: privirea acuzatoare a unor bărbați atunci când văd o femeie-taximetrist, părți ale Bucureștiului care nu se înscriau în clișeele propagandei comuniste, cozi la alimente. Și nu putem uita discuția despre unul dintre cele mai periculoase drumuri din România, șoseaua pe care au loc cele mai grave accidente rutiere. Jude alege să filmeze un lung segment în care sunt arătate cruci și monumente funerare care comemorează victimele accidentelor rutiere. Segmentul, exasperant de lung (filmat digital, cu camere mirrorless în culori saturate), sugerează și o dimensiune metafizică a filmului. Oboseala resimțită în urma mai multor zile de 16 ore o expune pe Angela unui pericol constant atunci când aceasta conduce mașina. Și ajungi să te întrebi în fiecare cadru în care o vezi la volan dacă nu urmează să asiști la un accident rutier. În Bucureștiul prin care se plimbă Angela, morții nu i se acordă nici o demnitate. A se vedea în acest sens secvența care se petrece la cimitir, în care Angela e nevoită să accepte deshumarea bunicilor materni.
Angela poate fi văzută filmându-se pentru niște clipuri pe TikTok, în care interpretează un personaj extrem de vulgar și de agresiv, inventat de actrița Ilinca Manolache în timpul pandemiei. Bobiță este un avatar și e folosit de actriță pentru a realiza o critică feministă a violenței cu care femeile se confruntă în fiecare zi în societatea românească. Aceste imagini respectă în totalitate elementele de imagine ale clipurilor de pe TikTok.
„Sper ca Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii să aibă un aer, într-un fel, de film neterminat. Estetica lucrurilor nefinisate, neîncheiate mă interesează din ce în ce mai mult.“ „Am vrut ca felul în care e construit filmul să fie similar cu un colaj din artele vizuale. Iar într-un colaj, interesul apare când vezi că există elemente disparate și diferite puse la un loc și care construiesc o nouă imagine.“ „Încerc să pornesc de la lucruri sau de la estetici care sunt deja considerate depășite sau care nu sunt considerate serioase, pentru a obține, sper, o anumită insolitare în ce privește realitatea reprezentată.“ (Radu Jude într-un interviu publicat în revista Films in Frame, realizat de Ionuț Mareș.) Vorbim despre diferite strategii de defamiliarizare a realității înregistrate de camera de filmat, în condițiile în care Brecht este pentru Jude o figură tutelară, de care se leagă definitiv atât prin atitudinea sa față de reprezentare, cât și prin politicile imaginii cinematografice din filmele realizate de regizor după anul 2015.
În ultimă instanță, Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii este un film despre exploatare și despre relațiile de muncă într-o epocă a capitalismului global. În această lume, capitalul acționează hegemonic, transnațional, fiindcă are puterea de a strivi nu doar indivizi, ci o întreagă populație.
Imagine reprezentativă: captură din Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii
