Festivalul Internațional de Literatură de la Odesa, București

22–25 februarie 2024

Start

„La ce e bună cultura dacă nu să ne facă mai buni?“ (Radu Vancu)

Pagina web a evenimentului păstrează denumirea Odessa cu s dublat, dar logoul ediției din acest an al Festivalului Internațional de Literatură de la Odesa menționează orașul cu un singur s, ca o revoltă la modalitatea în care era grafiat orașul ucrainean în limba rusă. Din solidaritate, la fel îl vom scrie și noi în acest articol.

Festivalul se află la ediția a IX-a, deși fondatorii proiectului, managerii culturali Ulrich Schreiber (Germania) și Hans Ruprecht (Elveţia), ar fi putut ca după începerea războiului din Ucraina să anuleze evenimentul. Dar le-a venit o idee: ca până la obținerea păcii să-l transforme într-un festival în exil. În 2022, prima ediție din exil a Festivalului Internațional de Literatură de la Odesa a fost găzduită de Georgia, la Batumi, iar anul acesta Bucureștiul are această onoare, deși prima idee viza Constanța, datorită poziției la Marea Neagră, asemenea Odesei. De altfel, tot de un oraș din România este legată și nașterea acestui festival: Iași, acolo unde în octombrie 2013, la prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere – FILIT – Hans Ruprecht, scriitorul ucrainean Andrei Kurkov și Ulrich Schreiber au stat la aceeași masă când ideea le-a dat târcoale. Momentul coincidea cu inițierea unui program cultural susținut din fonduri ale Ministerului Culturii din Germania pentru organizarea evenimentelor culturale în țările din Est. În februarie 2014, ocuparea Crimeei de către Rusia întărește solidaritatea Europei cu Ucraina, Festivalului Internațional de Literatură de la Odesa dorindu-se a fi și un apel la valorile democratice.

De ce Odesa? Al doilea mare oraș al Ucrainei are o istorie complexă, renăscută în timpul Ecaterinei cea Mare, care aduce artiști din vestul Europei, acum fiind construită și Opera după arhitectura celei de la Viena (și de la Iași), și este avantajată de statutul de port la Marea Neagră, devenind un important nod comercial. De Odesa și-au legat destinul, printre alții, scriitori precum Aleksandr Pușkin, Ilf și Petrov, Adam Mickiewicz, Anton Cehov, Lesia Ukrainka, Anna Ahmatova și Isaak Babel, Odesa însăși fiind subiectul sau locul de desfășurare a numeroase narațiuni.

Pentru ediția de la București, rolul de gazdă îl are Institutul Goethe. Dr. Joachim Umlauf, directorul institutului, ne semnalează că Festivalul Internațional de Literatură de la Odesa „nu este un festival național, dedicat literaturii ucrainene, ci un festival regional al culturilor din spațiul Mării Negre“. Laura Napolitano, directoarea Institutului Italian de Cultură din București și președinta EUNIC România (European Union National Institutes for Culture), instituția care susține desfășurarea acestui eveniment la București, nu se îndoiește de „puterea cuvântului și a literaturii în vremuri de război“.

În deschiderea festivalului a luat cuvântul și E.S. Domnul Igor Prokopciuk, Ambasadorul Ucrainei în România, care a reamintit că pe 24 februarie se împlinesc 2 ani de când Rusia a atacat Ucraina și a făcut apel la public pentru un moment de reculegere pentru morții acestui război, printre victime numărându-se și artiști, inclusiv scriitori. Volodimir Vakulenko, poet și autor de cărți pentru copii, a fost ridicat de acasă de miliție, după care a dispărut. Trupul lui a fost găsit într-o groapă comună, alături de alte aproximativ 400 de cadavre. Apucase să îi spună tatălui său că și-a îngropat jurnalul în grădină. Scriitoarea Viktoria Amelina este prezentă și ea la momentul în care jurnalul este dezgropat, un moment în care „literatura se întoarce din mormânt“ (Radu Vancu). Pe 27 iunie 2023, Viktoria moare și ea, în Kramatorsk, într-un atac. Avea 37 de ani. Maksim Krivțov, poetul-soldat, este ucis pe 11 ianuarie 2024, la vârsta de 33 de ani. În poeziile sale apucase să scrie despre propria moarte, în volumul Poeme din abator. Duminică, 24 februarie, poeziile poeților ucraineni, printre care și ale celor trei uciși în război, se fac auzite prin vocile altor scriitori ucraineni în cadrul secțiunii Worldwide Reading of Ukrainian Literature.

O mărturie vie a primelor zile de război din Ucraina este prezentată în 20 de zile în Mauriupol, un teribil documentar filmat de o echipă de jurnaliști ucraineni în Mauriopol în timpul invaziei rusești, care a prins în imagini sinistrele efecte ale războiului: copii morți, gropi comune, maternități bombardate și multe altele. (20daysinmariupol.com/) În România, premiera a avut loc la ediția din 2023 a Festivalului Astra Film de la Sibiu, secțiunea Competiția Central și Est-Europeană. Câștigător al Premiului Bafta din 2024 pentru cel mai bun documentar, filmul este nominalizat și la Premiile Oscar, secțiunea Documentare.

Discursul de deschidere i-a aparținut lui Radu Vancu – scriitor, eseist, traducător, activist, profesor la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu – și a fost tradus în mai multe limbi, printre care engleză, germană, ucraineană, spaniolă.

„Europa pe care trebuie să o construim prin cuvintele noastre e una în care ele nu sunt folosite pentru a genera moarte sau ideologii de exterminare, ci o Europă în care cuvintele sunt martori împotriva barbariei. În care cuvintele stau mărturie că oamenii pot fi uciși, dar nu distruși. În care ele funcționează în serviciul umanului, nu al ideologiilor. Pentru că acum știm: acolo unde cuvintele eșuează, istoria eșuează. Și redevine oroare. Trebuie să construim o Europă în care cuvintele să nu trădeze omul. Nu din nou. Altfel, tot ce a însemnat vreodată literatura, tot ce a însemnat vreodată arta a fost pur și simplu o minciună. Singura Europă care nu-i o civilizație moartă e aceasta: o Europă în care cuvintele nu trădează umanul.

(Fragment din comunicatul oficial al Festivalului Internațional de Literatură de la Odesa. Discursul poate fi urmărit integral aici.)

A fost un discurs cu un pronunțat caracter politic, un expozeu care i-a amintit pe mulți dintre scriitorii care nu au rămas reci la vremurile barbare, ci au strigat nedreptățile făcute de om propriei specii, printre care Joseph Conrad, Miklós Radnóti, Walter Benjamin, Amos Oz, Paul Celan, Czeslaw Milosz, Ludmila Ulițkaia, Mihail Șișkin. Radu Vancu amintește și că, în 1993, Carolyn Forché editează prima ediție a volumului Against Forgetting: Twentieth-Century Poetry of Witness, aducând între aceleași coperte aproape 150 de poeți ai secolului al XX-lea care au scris în vreme de război. „Literatura le dă morților o voce și îi face să cânte“ (Ariane von Graffenried) este și mottoul sub care se desfășoară această ediție a Festivalului.

Scriitorul Iuri Vînnîciuk, „considerat unul dintre cei mai versatili scriitori ucraineni“, după cum este prezentat în programul Festivalului, este unul dintre numele grele ale literaturii ucrainene prezente la întâlnirea cu iubitorii de lectură. Într-unul dintre romanele sale-manifest, el inventează o civilizație și o face atât de credibil, încât au fost critici care s-au lăsat păcăliți, considerând-o un adevăr istoric. Daniel Kehlmann, autorul bestsellerului Tyll, un roman considerat de Salman Rushdie „Sclipitor!“, vorbește despre personajul care nu ia în serios viața devastată din timpul Războiului de Treizeci de Ani. Printre autorii români invitați se numără Nichita Danilov, Lavinia Braniște, Nora Iuga și Dan Sociu.

Printre personalitățile-cheie ale festivalului organizat la București se numără și Ernst Wichner (scriitor, poet, critic literat, editor și traducător), cel care a tradus scrierile Norei Iuga în germană, care i-a tradus, la rândul ei, poeziile în română. Ernst Wichner l-a făcut cunoscut cititorilor germani și pe Max Blecher, traducând Inimi cicatrizate (Vernarbte Herzen), iar filmul cu același nume al regizorului Radu Jude a fost invitat și inclus în programul festivalului sâmbătă, 24 februarie.

La ediția de la București a Festivalului, puterea cuvintelor se transmite în engleză, ucraineană, germană și română, accesul publicului fiind gratuit, prin prezența fizică la Institutul Goethe sau online, unde evenimentele sunt transmise live și apoi arhivate.


La vreo 15 kilometri de Odesa se află Kuialnik, pe malul Nistrului, unde a ajuns cândva și Eminescu pentru a beneficia de băile de nămol. Se spune că Odesa e singurul loc unde poetul a văzut marea. Pe 1 aprilie, la Odesa are loc Festivalul de Umor „Humorina“. Nici în 2023, în vreme de război, locuitorii Odesei nu au uitat să râdă.

Credit imagine reprezentativă: Cornelia Florea

Ediția actuală

#06, Iarnă 2024-2025


O poți cumpăra aici
sau aici
×