FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere) s-a născut dintr-o dorință (poate nebunească) a trei scriitori ieșeni de a oferi Iașiului ceea ce lumea întreagă le-a oferit lor: vizibilitate, dialoguri consistente, întâlniri cu publicul, cărți traduse.
Cei trei scriitori ieșeni: Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, și-au spus că Iașiul merită un festival internațional de literatură, la care mari scriitori din toată lumea să vină în oraș, să vorbească despre opera lor, să dialogheze cu scriitorii români și să dea autografe pe cărțile apărute în limba română.
Peste aceste prezențe internaționale, FILIT mai are două caracteristici, care îl diferențiază de alte festivaluri. Are o legătură strânsă cu elevii din municipiu și județ, scriitorii fiind duși la elevi acasă, în liceele lor, unde discută despre câte-n lună și stele. Spre exemplu, la Colegiul Național, Dan Coman a ajuns să facă două tabere, cea a lui Messi, cea a lui Ronaldo, fiecare cu argumentele lor. Anul acesta, scriitorii invitați la FILIT merg în majoritatea liceelor din Iași, dar și în localitățile din județ, la Pașcani, Hârlău, Târgu Frumos, în comuna Grajduri, unde există același entuziasm pentru literatură. Nu trebuie să ne iluzionăm: nu toți elevii citesc, dar FILIT-ul le arată elevilor că pot trăi și în literatură, nu trebuie să-i sperie literatura, dimpotrivă, e foarte bine să vadă că se scrie și altceva decât ce le impune programa școlară.
La Iași există și două asociații ale elevilor, create special pentru a-i face pe copii să îndrăgească literatura: Alecart (coordonată de profesorii Nicoleta și Emil Munteanu) și Logos (îndrumată de profesoara Serinella Zara), foarte active în tot timpul anului școlar, nu doar la FILIT.
Tot la festival participă și mulți traducători din română în diverse limbi ale lumii. Destui traducători beneficiază, înainte de FILIT, și de rezidențe de creație, festivalul fiind un bonus pentru munca de a tălmăci scriitori români.
Festivalul este finanțat de Consiliul Județean Iași, care are decența să nu se autopromoveze politic prin festival. Anul acesta, o parte din finanțare vine și de la Ministerul Culturii.
Căldură mare, monșer!
Pe 18 octombrie 2023, puteai să juri că întreg calendarul s-a dat peste cap și este, din nou, septembrie, într-atât era de cald. În Piața Unirii din Iași există un cort cu mai multe încăperi, deși organizatorii îi spun Casa FILIT. În prima este recepția și un stand cu volumele traduse în românește ale autorilor invitați, apoi urmează o lungă sală pentru dezbateri, iar a treia încăpere este sala presei, unde scriitorii acordă interviuri. Anul acesta, pe una din laturile sălii mari există o expoziție de fotografie (autor: Ozolin Dușa) dedicată lui Emil Brumaru (poetul ieșean a cărei posteritate crește necontenit) și intitulată (cum altfel?): Neuitatele femei.
Dacă urci Copoul (celebrul deal unde se află Universitatea Al. I. Cuza), chiar după primele opinteli și când îți tragi sufletul prima oară, ajungi la Casa Pogor, un sediu al Muzeului Național al Literaturii Iași. Iar în pod, Alecart face prima dezbatere. Acum zece ani, Podul Casei Pogor era mizerabil, porumbeii intrau ca la ei acasă, astăzi întreaga incintă s-a refăcut, există rampă pentru persoane cu dizabilități și lift, iar în încăperea dezbaterii, parchetul este înlocuit și rașchetat, iar scena poate primi și instrumente muzicale, la care cântă elevi ai Colegiului Național „Octav Băncilă“, acolo unde au lucrat, ca profesori, coordonatorii de azi, Nicoleta și Emil Munteanu.
Alecart: da, se poate, elevii chiar citesc literatură!
Alecart s-a înființat în 2008. Niciunul dintre acei primi elevi de atunci, care au deschis calea unei organizații care, astăzi, are rezonanță națională, nu se mai află în țară. Sunt arhitecți sau designeri peste tot în lume, de la țările arabe la marile capitale europene și americane. Ce se va întâmpla cu noua generație de elevi? Și aceasta are dor de ducă. Până atunci, vin la întâlnirile cu scriitorii de la FILIT. De fapt, după Serile de la Teatrul Național Vasile Alecsandri, Întâlnirile Alecart, organizate zilnic, la prânz, sunt al doilea punct de interes de la FILIT. Sala este arhiplină, nu mai este niciun loc liber pe scaune, se stă în picioare, se stă pe jos.
Cei care au spart gheața întâlnirilor au fost doi scriitori români: Lilia Calancea și Cristian Fulaș. Tiparul întâlnirilor este să se discute o singură carte a autorilor, să se recenzeze volumul de către unul sau doi elevi, în public, în fața colegilor și să vină, tot de la elevi, un tir de întrebări către autori. Au fost citite și prezentate Sunt oare un călău?, de Lilia Calancea și Specii, de Cristian Fulaș. Primul este un roman dur despre lagărul de exterminare de la Treblinka, călăi, victime și povești uitate sau ascunse, pe care autoarea a dorit să le afle, istoria, în opinia sa, nefiind doar o curgere lină de întâmplări frumoase. Al doilea roman este înfipt în realitatea noastră politică imediată. Deși diferiți ca temperament, cei doi scriitori s-au completat bine. De fapt, tocmai neasemănarea lor a făcut deliciul elevilor. Lilia Calancea a povestit ororile războiului și cum s-a documentat minuțios despre un caz care a avut rădăcini în familia sa. A povestit cum scuipa, copilă fiind, icoana la care bunica se ruga când era înfometată, așa fiind învățată de propaganda sovietică, și cum, treptat, și-a dat seama că acei ani, deformați sau chiar falsificați, trebuie să-i cerceteze, recuperând și icoana bunicii.
Cristian Fulaș a fost mucalit, cinic, autoironic, paradoxal și a spus că a dorit să-și închipuie în Specii o lume a politicienilor români, să-i facă să vorbească dincolo de televizor și declarații politice. Pentru autor, literatura nu trebuie să fie în nici un fel, „mă depășește să spun cum trebuie să fie literatura“, a declarat Fulaș.
Împreună, din România și din Islanda
Ingenioasă inițiativă a organizatorilor de a așeza, în Casa FILIT, doi scriitori venind din zone extreme ale Europei. Radu Paraschivescu, din România (traducător a 123 de cărți și autor Humanitas), țară pe care nu ar părăsi-o, ar sta în această „zeamă“ cu politică strâmbă, cu dacopați, cu trenuri care deraiază, cu atâtea frumuseți naturale, țară în care are o fascinație maladivă pentru felul în care limba este batjocorită și Auður Ava Ólafsdóttir, o islandeză școlită la Paris, care, când s-a întors acasă, de la studii, s-a simțit străină, în propria țară, în propria limbă, a fost marcată de pesimism, a simțit că natura din Islanda (o țară în care trăiesc doar 350 000 de oameni) nu-i oferă un fundal frumos. „La 10 minute de Rejkiavik ești în pustiu. Scriu tocmai pentru a pune spranță în cărțile mele, am iluzia ca trebuie să scriu, acum, după ce nu mai sunt la universitate, mă simt scriitor, mă trezesc și abia aștept să scriu, dar nu știu câte ore să scriu și dacă este bine să rămân în pijama când scriu“, a afirmat Auður Ava Ólafsdóttir, ale cărei cărți au fost traduse la Pandora M și la Cartea Românească Educațional.
Guzel Iahina a văzut la Moscova „oameni-pești“
Fiecare seară de FILIT se încheie cu o prezență a unui scriitor (român sau străin) pe scena Teatrului Național Vasile Alecsandri. Tot pe scena Teatrului Național, în ultima seară, ICR acordă un premiu pentru traducerea din limba română a celei mai bune cărți din anul anterior. Iar liceenii (da, chiar ei, cu care v-am bătut la cap tot articolul!) oferă un premiu pentru o carte scrisă de autori contemporani, „cea mai îndrăgită carte“. Anul acesta, sunt nominalizate Sunt oare un călău?, de Lilia Calancea (apărută la Polirom), Cerul ca oțelul, de Cosmin Leucuța (Humanitas), Gene dominante, de Ștefania Mihalache (Humanitas), Abraxas, de Bogdan-Alexandru Stănescu (Polirom), Repetiție pentru o lume mai bună, de Mihai Radu (Polirom).
Întâlnirile sunt fără bilete cu plată (cum este întregul festival, intrările sunt libere pentru toți iubitorii de literatură), se face doar o rezervare pe site-ul festivalului. Iar dezbaterile se transmit în direct (și rămân înregistrate) pe paginile de Facebook ale festivalului, ale TVR Iași și ale altor parteneri sau sponsori.
Prima seară a avut-o invitată pe Guzel Iahina, autoare născută în Rusia, care trăiește la Moscova și în Kazahstan, la Alma Ata. Curajoasă opțiune pentru organizatori de a aduce în fața publicului o autoare care scrie despre traumele din primii ani ai secolului trecut, când comuniștii au preluat puterea și au format Uniunea Sovietică, răsturnând Imperiul Țarist și aducând tot cortegiul de suferințe, crime, foamete și control al vieții private. Guzel Iahina are trei romane, toate traduse în românește la Humanitas Fiction (Zuleiha deschide ochii, Copiii de pe Volga, Trenul spre Samarkand) de Luana Schidu. Traducerile minunate realizate de Luana Schidu au fost și o cale prin care Guzel Iahina a „prins“ la publicul românesc.
Trăind la Moscova, Guzel Iahina știe ce înseamnă revolta împotriva lui Putin. Ea a precizat că „respect legile Federației Ruse“, dar a descris Moscova, după declanșarea războiului din Ucraina (numele lui Vladimir Putin n-a fost pronunțat și nici nu s-a vorbit de invazia Rusiei asupra Ucrainei). La Moscova, acum, a spus Guzel Iahina, știrile din Europa sunt înlocuite cu știri din Asia. Guzel Iahina a mers o zi întreagă cu mașina prin Moscova și a avut radioul mereu deschis: numai știri din Asia. În Moscova, tot potrivit autoarei invitată la FILIT, s-au înmulțit mașinile din China. „Treptat, Asia înlocuiește Europa.“
Cea mai mare schimbare este apariția fricii, a precizat Guzel Iahina. „Oamenii refuză să discute politică, să citească știri în locuri publice, se protejează.“ Ce scria în romanul Copiii de pe Volga se petrece în realitatea moscovită: sunt „oameni care tac“, „oameni-pește“.
Guzel Iahina se va afla și la Chișinău, unde se țin și acolo trei zile de festival (vineri, sâmbătă, duminică). Spre Chișinău, pleacă din Iași un tren FILIT, vineri la prânz, iar în tren se vor spune poezii, se va citi literatură și se va asculta formația Balkan Taksim. La Chișinău vor mai veni, tot într-o formulă de dezbatere de seară, scriitorii Iwan Wyrypajew și Manuel Vilas.
