Un urangutan sociabil
Doamne, iartă-mă, dar nu sunt un urangutan! Un redactor trebuie să comunice întruna și cu mare drag!
Cuvintele acestea pline de miez – sper să se audă autoironia – i le spun Irinei Anton, traducătoarea lui Ilja Leonard Pfeijffer, scriitorul olandez a cărui roman Hotel Europa a apărut la Nemira. Irina m-a abordat după masa rotundă de la Muzeul „Vasile Pogor” moderată de Monica Joița, cu titlul „Traducătorii în fața provocărilor lumii contemporane”. M-am dus la discuție pentru că mi s-a părut interesantă și nici prin cap nu mi-a trecut că Monica o să mă abordeze, mai mult, că o să mă amintească și ca redactor-șef Matca. Câteodată, sunt mai poet decât ar trebui să fiu.
Dar cum dânsa m-a amintit cu mare amabilitate, m-am simțit un pic aiurea pentru că n-aveam revista la mine, așa că m-am tot foit până când mi-am adus aminte că am câteva exemplare în mașină. M-am dus în curte și le-am luat, după care am cerut cuvântul și le-am arătat participanților, iar apoi, le-am și dăruit.
Stabilesc cu Irina că o să-mi trimită fragmente din noul roman al lui Pfeijffer, și stau la o cafea cu ea și cu Anda Dragomir; mai târziu, ni se alătură și Jan Willem Bos. Din cafenea, alerg la gară s-o iau pe Ema care sosește cu trenul de amiază. Mă simt mai în siguranță acum, că a venit.
Viața creează probleme
După masă, pornesc spre locul unde trebuie sa iau interviuri, respectiv spre locul unde Jovi Ene mă va intervieva pe mine. Dar prima dată vorbesc cu Florica Courriol, mai târziu, cu Gabriella Koszta. Ambele discuții sunt vii, spontane, inteligente și dinamice, și aflu lucruri noi chiar și despre Gabi, pe care o cunosc de mulți ani.
Jovi s-a pregătit temeinic: are niște foi mici cu întrebări pe care însă le ferește de privirea mea. Dar interviul e foarte profund și empatic, se referă la toate aspectele vieții mele de maghiar din România, care devine și scriitor român scriind Ieșirea din vârtej și care, ardelean, a intrat în viața bucureșteană.
La cafenea, mă întâlnesc și cu Marian Coman pe care îl intervievează Liviu Szoke, o cunosc pe Corina Moisei-Dabija și o văd pe Claudia Fitcoschi.
La cină apare Tatiana Țîbuleac; schimbăm câteva cuvinte. Romanul ei Vara în care mama avea ochii verzi a fost una dintre cele mai frumoase lecturi pe care le-am avut în ultimii ani. FILIT e o întâlnire permanentă, o discuție care nu se termină niciodată, o electricitate culturală nemaipomenită.
Seara, mergem la discuția cu Zeruya Shalev și Clara Usón moderată de Marina Constantinescu. Gazda serii, Cătălin Sava citează o frază din jurnalul Matca: simt cum mă ridic din scaun și încep să zbor spre candelabrul uriaș.
„Viața e mai periculoasă decât moartea: moartea rezolvă măcar câteva probleme, viața creează mereu [altele] noi” – mă atinge fraza aceasta atât de sensibilă a Zeruyei Shalev. Ca și cea a Clarei Usón despre afirmația lui Camus că cea mai importantă problemă filozofică e sinuciderea, și că ea decide în fiecare zi să meargă mai departe, deși în cărțile sale se sinucid mereu unu, doi, trei sau patru personaje. Usón are un umor debordant, Shalev e mai gravă. Poate ar fi fost mai bine ca fiecare să se exprime în limba ei maternă: așa, în engleză, probabil s-au mai pierdut nuanțe. Nu e întâmplător că la un moment dat scriitoarea spaniolă a început o frază în limba aceasta, după care și-a dat seama că ar trebui să vorbească în engleză.
Ne plimbăm prin Iașiul peste care s-a lăsat un frig în care dârdâim. Oare cum o să fie temperatura la Noaptea albă a poeziei?
