Se zguduie indicatoarele de drum cum trecem prin Moldova. Mașina vâjâie, noi ne minunăm. Ciclonul n-a venit, vântul însă e puternic.
Ne întoarcem din Chișinău, unde am stat patru zile. Am sosit joi după ora 10 seara de la Oradea, unde am ținut niște lansări foarte tonice grație revistei Familia și mai ales lui Mihok Tamás. Cred că librăria Cărturești Lotus și niște cafenele încă țin minte ce-am vorbit noi acolo.
La Chișinău, suntem a doua oară după invitația editurii Cartier pe care am onorat-o în mai, de Zilele Literaturii Române. Nu se putea să nu venim și la FILIT Chișinău, al cărui partener media e și Matca, unde voi participa la ateliere și la Noaptea Albă a Poeziei, voi face interviuri și mi se va lua unul, iar Mikuna vizitează orașul cu curiozitatea-i niciodată potolită.
Avem deci planuri mărețe, dar deocamdată suntem doar obosiți de leșinăm. Ne cazăm – în cameră, două sticle de vin roșu, cadoul organizatorilor care respectă tradiția FILIT – și cădem în pat.
A doua zi, la micul dejun, începem socializarea. Andrew Davidson-Novosivschei mă întâmpină cu un zâmbet larg de parcă am fi prieteni de-o viață, deși ne-am văzut doar la câteva festivaluri. Maria Orban, Simona Antonescu, Eli Bădică și alții se perindă prin marginea perspectivei mele. Răzvan Țupa zâmbește și el. Ne bucurăm cu Mikuna de caracterul individual al micului-dejun de-aici: mult mai puține mezeluri, legume fierte și deserturi mult mai variate.
Ieșim să bem cafeaua pe terasă. La Chișinău, e o vreme superbă, caldă și luminoasă. Eli se așază cu laptopul la o masă să lucreze. Dedicată fată, nu glumă.
Cătălin Sava zboară parcă între mese – aflăm în ultima seară că a fost și la FILIT, și la festivalul de operă. Multitasking ca el mai rar.
După micul-dejun, mă duc la interviul cu Natalia Pîntea, jurnalistă de la Timpul, o fată faină, pregătită și sensibilă. Apoi, urmează o discuție cu titlul „Cum scriem despre literatură?“ la facultatea de jurnalism. Emilian Galaicu-Păun, prieten din mai, ne așteaptă deja, ca și Adrian Botez pe care l-am cunoscut aici. Mergem tustrei la etaj cu doamna decan. Studenții sunt curioși, noi răspundem cum putem mai bine. Le prezint Matca, vorbesc puțin despre ea, apoi, discuția merge spre talent, perseverență, literatura underground, samizdat și altele.
După aceea, alerg la prânz, unde mă abordează Narcis Afrăsinei, președintele EUNIC Moldova, organizatorul FILIT. Un băiat deschis, cu umor, cu care o să discutăm mult și o să ne împrietenim.
Seara, începe Noaptea Albă a Poeziei pe care moderatoarea Lena Chilari, această bombă de energie, o numește „Nocturna Albă a Poeziei“. Lena e o moderatoare înnăscută, energică și dezinhibată, pe care am cunoscut-o în mai și ne-a plăcut amândurora. Mă întâlnesc cu Alex Cosmescu, Iulian Fruntașu, cu familia Calancia cu care ne știm de la o lansare a Scrisorii din savană. Iulian Tănase și Remus Boldea sunt cunoștințe vechi. Răzvan Țupa joacă un poem ca un artist de performance, îmbrăcându-se în folie.
Ajungem la hotel la miezul nopții, obosiți, dar fericiți. Cred că ăsta ar putea fi sloganul multor festivaluri.
Nu mai știu zilele, dar am făcut trei interviuri la FILIT. Maria Orban, Alexandru Bordian și Valentina Șcerbani au stat în fața mobilului meu. Maria și Valentina, deschise, flexibile, dezinhibate; Alex, în schimb, chinuit, măcinat, frust, exact ca mine în niște ocazii. Toate cele trei interviuri au ieșit foarte bine și fiecare interlocutor se oglindește în ce a spus, ceea ce e un lucru firesc dar care mă uimește de fiecare dată.
Sâmbătă seara, discuția cu Franzobel, moderată foarte inteligent și cu o incisivitate elegantă de Cătălin Striblea, a avut loc la Teatrul Fără Nume. Pluta Meduzei mi se pare un roman bun (sunt doar la început), iar Franzobel îmi amintește întrucâtva de scriitorul maghiar György Konrád: păr creț, ochi ghiduși, zâmbet simpatic.
Bagajele lui Cătălin s-au rătăcit, lucru incomod dar pe care el îl gestionează cu o lejeritate firească. Seara stăm la un păhărel cu Amelia Gheorghiță și Florin Lăzărescu, Iulian și Remus, Maria și Narcis, mai târziu, Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski. Ajunge și scriitorul spaniol Josep Maria Miro, a cărui piesă se va da duminică, iar după, va avea loc o discuție moderată de Marina Constantinescu tot la Teatrul Fără Nume. Amelia îl întâmpină cu o spaniolă perfectă pe care a învățat-o din telenovele. Râdem în hohote.
Piesa e intensă și lungă, iar discuția, foarte tonică: Miro este un om relaxat și spontan și datorită acestui fapt, aplaudat de mai multe ori la scenă deschisă. Îl așteaptă un rând lung să i se ia autografe. Mai târziu, deja la terasă, îl prind și vorbesc cu el câteva minute: e exact așa cum l-am cunoscut de departe.
Unul dintre voluntarii „noștri“, Mihai Țurcanu, primește premiul al III-lea la concursul organizat pentru ei. Cezara și Mihai, pe care i-am cunoscut tot în mai, sunt punctuali, cultivați, săritori. Ne bucurăm ca niște copii ce suntem în asemenea clipe.
Luni dimineața, nu mai e nimic, decât că o domnișoară ne-a blocat mașina. Recepționerul o sună și putem pleca. Urmează granița, vântul, indicatoarele și, într-un sfârșit, Bucureștiul. Mikuna se uită la interviul ei cu Alina Purcaru care a apărut între timp, iar eu, la serialele polițiste care mi-au lipsit atât de mult.
Imagini: © Ema Cojocaru
