Mă reculeg după FILIT. Ieri a fost ultima seară din ediția de anul acesta: după discuția moderată de Cătălin Sava cu Raluca Nagy, Tatiana Țîbuleac și Matei Vișniec, s-a făcut o fotografie cu voluntarii și cu întreaga echipă, după care gazda serilor anterioare și moderatorul acesteia a strigat: „Ne vedem la anul!“ Am aplaudat și am plecat din teatru.
Încerc, în cele ce urmează, să fac o sinteză a FILIT 2024, ediția a XII-a: să scriu despre Noaptea Albă a Poeziei și să fac niște topuri jucăușe și inevitabil subiective.
Poezii în nocturnă
Noaptea Albă a Poeziei este într-adevăr ceva miraculos: se adună în jur de 50 de poeți care citesc pe rând în fața unui public numeros. Evenimentul a fost moderat anul acesta de Paula Erizanu, Dan Coman și Radu Vancu, niște oameni minunați care au găsit o întâmplare sau o caracteristică proprie fiecărui autor care urma să citească.
NAP este și un eveniment social: oamenii vin nu numai să asculte versuri, ci și să socializeze. În față, pe scaune, stau ascultătorii dedicați, iar în spate, pe niște fotolii de pluș, cei care discută. În cortul FILIT, e o zumzăială continuă și câteodată supărătoare, o foială permanentă.
Am râs de prezentarea lui Vasile Baghiu despre care se spunea că e mare alergător și a alergat pe scenă; m-a distrat performanța lui Markus Köhle, m-a zguduit cea plină de energie și de o iubire grea a Lenei Chilari; m-a răscolit prezența de „poet blestemat“ a lui Șerban Axinte; m-a pus pe gânduri poezia ermetică a lui Tiberiu Neacșu; m-a atins întregul eveniment.
În spate, într-o altă încăpere a cortului, se făcea Noaptea Alternativă a Poeziei, un fenomen inventat, dacă înțeleg eu bine, de Cristina Munteanu, Radu Cucuteanu și Jovi Ene, și la care se citesc poezii și proză într-un cerc mult mai restrâns. Sunt multe râsete, o energie bună și alte delectări.
Topul FILIT
Cele mai înduioșătoare momente
Primul e de fapt un fenomen, cel al familiei Diaconu. M-a entuziasmat foarte mult cum Gelu Diaconu și cei doi fii ai lui au venit la FILIT și au făcut podcastul „O mie de semne“. Cred că mai rar așa o familie, în care copiii – bărbați în toată firea, unul dintre ei, așa cum am aflat, trăiește în Spania – urmează întocmai traiectoria tatălui lor, cel puțin în ceea ce privește podcastul acesta. Gelu Diaconu mi-a fost mereu simpatic datorită firii lui introvertite și a faptului că e retras și liniștit, dar acum, văzându-i mereu împreună și niciodată certându-se, mi-a devenit dragă întreaga familie.
Cel de-al doilea: discursul lui Steinar Lone din ultima seară. Traducătorul în norvegiană a Solenoid-ului a primit „Premiul ICR pentru cea mai bună carte tradusă din limba română“ (alături de Bruno Mazzoni care a primit pentru traducerea în italiană a volumului de poezii a Anei Blandiana) și și-a reamintit anii din România în care poate că s-a întâlnit pe coridoarele și în sălile universității bucureștene cu Mircea Cărtărescu prin 1978. Timpul a venit peste Steinar, amintirile l-au năpădit, și a ținut un discurs fermecător, personal și fierbinte.
Seara cea mai faină
E cât se poate de normal să fie dificilă alegerea dintre niște seri în care se perindă unii dintre cei mai cunoscuți scriitori contemporani. Totuși, pentru mine, „câștigătorul“ este Colm Tóibín. Scriitorul irlandez nu a vrut să intre în rolul „marelui scriitor“ care știe totul, care e celebru și trebuie să se comporte ca atare: a fost natural, a povestit mult, a avut gesturi spontane și era ca un bătrân irlandez care povestește pe laviță.
Ne-am întâlnit și în lift și părea exact același om care era pe scenă. Un om autentic, egal cu sine, extraordinar.
Cea mai mare bucurie personală
Matca a fost prezentă la FILIT. Am semnat jurnale, reportaje, corespondențe, am realizat interviuri și podcasturi. Am fost citați de Cătălin Sava de pe scena teatrului național și am fost enumerați în fiecare seară tot de el când i-a enumerat pe partenerii media. Am purtat plasele și ecusoanele personalizate.
Am existat. Nimeni nu putea să uite că Matca este acolo, este prezentă, își face treaba.
Pentru mine, asta a fost cea mai mare bucurie.
Cel mai bun final
Seara cu Raluca Nagy, Tatiana Țîbuleac și Matei Vișniec a fost cel mai bun final posibil. Mi-a plăcut mult fraza Ralucăi Nagy legată de referendumul din Republica Moldova despre cât de nedrept e să critici alegerile unui om, ca și lupta continuă a Tatianei Țîbuleac să fie cât mai aproape de adevărul ei: se străduia să-și aducă la suprafață întregul suflet. Iar cartea lui Matei Vișniec despre cum ocupă crocodilii un oraș și organizează concurs de cântec laudativ o s-o cumpăr imediat ce o să apară.
Ne vedem la anul, FILIT! Ai fost mai frumos decât puteam să-mi imaginez vreodată.
