În ultimii ani am lucrat la un film de montaj, Triton, bazat pe home movies-uri filmate în România între 1942 și 1989. Filmul spune trei povești tratate stilistic diferit – un tată filmează copilăria fiicei lui în România anilor ’80; un profesor de muzică documentează viețile membrilor familiei și prietenilor în anii ’60-’70; un aristocrat surprinde imagini din vara lui 1942, când țara noastră era aliata Germaniei naziste – legate între ele de o voce narativă feminină.
În procesul de cercetare pentru film am descoperit aceste ilustrate care, deși nu fac parte din montajul final, conțin atât spiritul filmului, cât și un anumit tip de umor subversiv, caracteristic ultimului deceniu al regimului Ceaușescu. În anii ‘80, când eram elevă în școala generală, purtam o corespondență amuzantă cu unchiul meu, Puiu Popovici, medic oftalmolog în Brăila și el îmi trimitea prin poștă aceste colaje.
Aș vrea să le ofer cititorilor câteva exemplare de arta colajului: „o artă mai ceva decât piftura, sculptura, manicura, literatura, salmonicultura și etîkî. Așa că închinați-vă și minunați-vă în fața ei, că așa ceva nu au mai văzut nici cei din cometa Haley sau la alte cozi mai terestre“.
