Gânduri către absolvenții mei

Start

Dragii mei,

Aș fi vrut să vă comunic aceste gânduri la ultima noastră oră de curs, așa cum am procedat de peste 30 de ani cu elevii mei. Din păcate n-am mai avut posibilitatea. Încheiați acum o etapă, a studiilor voastre liceale, care de obicei este evocată de cei mai mulți ca perioada cea mai frumoasă din viața lor. Vă veți uita mai târziu la fotografii, vă veți aminti momente care v-au marcat – dar nimic nu va mai fi cum a fost. Studiile universitare, alegerea unei profesii, întemeierea unei familii vă vor solicita întreaga atenție și implicare. Clopotul de sticlă care vă proteja se ridică acum și vă lasă în libertate, pe picioarele voastre. Ceea ce am încercat să vă transmitem noi, profesorii voștri, veți regăsi mai mult sau mai puțin, de la caz la caz.

Îmi amintesc cu regret că ați avut de depășit obstacole neobișnuite, care poate că v-au fortificat, dar pe care cu siguranță nu le-ați meritat. Abia am apucat să ne cunoaștem, în clasa a IX-a, să vă explic elementele de bază ale limbii italiene și universul din jurul nostru s-a prăbușit într-o pandemie oribilă. Luni în șir nu ne-am mai revăzut, activitatea noastră – și a întregii planete – a fost paralizată de amenințarea unui virus necunoscut. Ați avut de învățat o lecție importantă: a solitudinii; să vă organizați activitatea între patru pereți, să fiți grijulii și prudenți. Poate că unii nici nu aveați atunci computer, doar telefon celular. Am dat cu toții peste o formă de viață alternativă, pe internet. Dar până să ajungem la descoperirea platformei Zoom și la posibilitățile educației la distanță, au mai trecut luni întregi și o vacanță de vară. Mă gândesc că o treime din anii voștri de liceu i-ați petrecut cu ochii în ecran, efectuând exerciții primite de la distanță – și știu că asta n-a fost corect față de voi.

Dar cu atât mai mari au fost apoi bucuria regăsirii, energia activității reluate împreună. Ați lucrat la orele mele cu toată dăruirea, entuziasmul și spontaneitatea – lucru pentru care vă mulțumesc. V-ați început studiile liceale cu silabisirea verbului la indicativ prezent și le-ați încheiat făcând prezentări în italiană, la tablă, cu ajutorul proiecțiilor Power Point, despre Romantismul european, despre viața și opera lui Leopardi sau Manzoni. Poate că pentru voi era important, în acele momente, să nu uitați vreo idee. Dar eu vă spun acum că mai relevant a fost să susțineți în public o scurtă prelegere, într-o limbă străină. Peste unul sau două decenii s-ar putea să nu mai folosiți limba italiană, pe care acum o cunoașteți, sau să nu vă mai impresioneze poezia lui Leopardi – dar cu siguranță vă veți păstra dezinvoltura de-a realiza prezentări publice în limbi străine, pe noile subiecte care vă vor interesa. Iar începutul l-ați făcut cu mine.

Sunt convins că nu veți uita filmul artistic, inspirat dintr-o nuvelă de Luigi Pirandello, pe care l-am realizat cu toții împreună. V-ați implicat foarte înflăcărați în acest proiect, apărut din senin. Ați citit volumele traduse de mine, ați ales povestea adecvată: trei dintre voi ați realizat scenariul, ceilalți v-ați împărțit rolurile și v-ați învățat replicile, iar alții ați acoperit partea de organizare. Poate ați înțeles că joaca era adevărată abia când am urcat în vagonul de tren, închiriat pentru noi, ne-am dispus în scenele stabilite, am pornit filmările și v-ați rostit replicile în limba italiană, în timp ce pe geam se perindau dealurile înzăpezite, iar alți călători se uitau la noi uimiți, din vagoanele alăturate și din gările prăpădite. A fost frumos, nimic de zis. Nu știu dacă se va îndrepta cineva, dintre voi, spre o carieră de actor sau scenarist, dar exercițiile de dicție și recitare în italiană, dominarea stresului individual și concentrarea pe pașii necesari în realizarea – inclusiv administrativă – a unui proiect colectiv vă vor fi cu siguranță de folos în consolidarea experienței voastre profesionale.

M-am bucurat să particip în două rânduri, cu câțiva dintre voi, la festivitățile de premiere ale concursului internațional „Uno, nessuno e centomila” din Agrigento, Sicilia, unde filmul nostru pirandellian a fost pe bună dreptate răsplătit. Astfel v-ați deschis orizontul și către întâlnirile culturale multinaționale: un nou pas în maturizarea voastră. Pe care unii ați consolidat-o participând, în ultimele săptămâni, la proiectul european „Mille mani”, de redactare în limba italiană a unui roman, în colaborare cu elevi de la liceele de profil din Barcelona și Atena. Alt Premiu Special, obținut la Roma.

Vreau să știți că toată evoluția voastră, toate izbânzile consemnate, pe plan național și internațional, nu s-ar fi realizat fără sprijinul total oferit de școala noastră. Începând cu Direcțiunea mereu preocupată de buna desfășurare a activităților, continuând cu fiecare profesor care, pe domeniul specialității sale, s-a străduit să așeze o cărămidă și până la personalul administrativ, portarul și femeile de serviciu – cu toții v-au ajutat pe calea voastră spre succes. Acesta e un aspect pe care trebuie să-l tratați cu atenție. Întotdeauna, de acum înainte, este preferabil să nu vă încredeți doar în propriile puteri și intuiții, ci să vă lăsați ajutați de instituțiile care există pentru așa ceva. La fel cum ați învățat să colaborați, în diversele noastre proiecte, fiecare aducându-și partea sa de contribuție la conturarea succesului de grup, tot așa va trebui să vă identificați prietenii și aliații, pentru a construi alte proiecte împreună cu ei.

Adversarii voștri nu vor fi oboseala, descurajarea și eșecul de moment. Ele vor trece. O piedică mai insidioasă o să vă stea în cale. Feriți-vă de omul blazat, autosuficient și arogant, care vă va pretinde supușenie oarbă, cu unicul scop de a vă opri din drum, pentru a-și măguli propriile orgolii. Un astfel de personaj a învățat deja să-și aservească instituțiile, să le pună la treabă în folosul propriei imagini, nicidecum pentru încurajarea noilor veniți. Tocmai în aceste zile se vorbește de criza învățământului românesc, profesorii voștri sunt în grevă, ies pe străzi pentru a-și striga indignarea. Datorită acestei împrejurări mă văd și eu, acum, în situația de a comunica doar în scris cu voi, nu personal.

Să vă obișnuiți mereu să urcați, cu mintea, de la fenomenele concrete spre cauzele lor. „De ce se întâmplă asta?” Când veți constata că nu funcționează ceva, să-l căutați mereu pe arțăgosul proțăpit în drum. Nu înseamnă că veți putea să remediați totdeauna realitatea. Dar măcar o veți înțelege. Și nu e puțin lucru.

O ultimă sugestie. Să nu vă lăsați anchilozați de trecerea vremii, de acumularea succeselor și a eșecurilor, de gustul acru al compromisurilor, care e mai persistent decât cel dulce al șampaniei. Să nu deveniți voi înșivă proțăpitul arțăgos, care închide drumul altcuiva în viață. Eu vă văd, dimpotrivă, deschizând noi ferestre către lumina soarelui.

8 iunie 2023

Imagine reprezentativă: Giorgio de Chirico, The Enigma of an Autumn Afternoon, 1910

Ediția actuală

#05, Vară 2024


O poți cumpăra aici
sau aici
×