Așa i-am întrebat pe unii dintre prietenii noștri. Iar ei au răspuns fie luând întrebarea în serios, fie râzând de ea, fie mai scurt, fie mai lung. Cum zice un scriitor maghiar: „Fetele astea sunt toate la fel: una e așa, cealaltă, altfel.”
Nona Rapotan
profesor de științe sociale, București
Ce să zic – ca să fie cât mai lucid răspunsul, deși eu mă aflu într-un avânt muncitoresc căruia nu-i mai pot pune stavilă? De câteva ore deja încerc să ajung la zi cu articolele ce trebuie postate pe Bookhub. În tot acest timp, am aflat că va trebui să fiu la Slobozia între 7 și 11 aprilie, deși eu am tot sperat să nu ajung acolo (iertare pentru localnici, dar ce să fac eu atâtea zile într-un oraș pe care l-am bătut la pas acum câțiva ani?); am vorbit la telefon cu un coleg profesor, am aflat că o să am musafiri în weekend și încă alte câteva lucruri mărunte.
Nu, nu mă îmbăt cu apă rece (deși beau peste 2 litri în fiecare zi, nu-mi iese partea cu beția nicicum), după cum nu-mi pierd luciditatea muncind până la epuizare în unele zile. Nu știu cum, dar cred că da, beau mult work, altfel nu-mi explic rezistența de care dă dovadă psihicul meu. Ce gust are băutura mea? De adrenalină! 🙂
Valeriu Nicolae
jurnalist, scriitor, activist pentru drepturile omului, București
Vin dintr-o familie cu masculi alcoolici dedicați, performanți și competitivi. Dacă nu mureai de ciroză însemna că nu ai știut ce să ceri de la viață. Femeile erau duse cu capul pe partea de muncit – munceau non-stop și au fost pedepsite să trăiască cu cel puțin zece ani, în cele mai multe cazuri peste 20, mai mult decât soții lor. Eu am adoptat cultura feminină așa că muncesc un minim de 60 de ore pe săptămână și nu beau.
Loredana Tîrzioru
grafician, Timișoara
Da. Chiar am darul beției de fonturi arthoolice și stau cu băgare de seamă să nu mă mănânce vreo literă.
Ovidiu Pecican
istoric și prozator, Cluj
Nu muncesc deloc, fiindcă fac ceea ce îmi place. Dacă aș munci, în orice caz, nu aș bea munca, ci aș mânca-o, fiindcă eu fac parte din familia pantagruelicilor, nu a celor pasionați de lichiduri și de lichidități. De aceea, o întrebare legitimă îmi pare a fi: munca se bea sau se mănâncă? Iar răspunsul cel mai adecvat ar putea fi: nu contează, fiindcă tot în stomac ajunge, și într-un caz, și în celălalt. 🙂
Fotografia principală: Anton Giulio Bragaglia, “Dattilografa,” 1913
