Dragi prieteni! Când am primit invitația să particip la conferința aceasta și să susțin o prelegere despre traducerile literare de-a lungul vremii din maghiară în română și viceversa, nici n-am crezut cât de dificilă poate fi sarcina asta. Dar este, într-adevăr, în principal datorită numărului mare de traduceri în ambele direcții. Ca să scap din clește, am încercat să stabilesc niște perioade în procesul traducerii.
Așadar: prima perioadă poate fi numită cea a prieteniei cu două fețe. Mă refer la faptul că socialismul stăpân în ambele țări a făcut o ideologie din „frăția popoarelor“, lucru criticat aspru și de mine. Dar când a murit Sándor Fodor (2012), care românilor le poate fi cunoscut datorită cărților Cipi, au venit la înmormântare scriitori din USR Cluj (Irina Petraș și Adrian Popescu, dacă nu mă înșel), și în ochii lor lucea o iubire adevărată.
În tot cazul, atunci când Observator cultural a făcut în 2001 lista celebră despre Cel mai bun roman românesc, un prieten s-a uitat și a stabilit că absolut toate titlurile de acolo au fost traduse în maghiară, de la Camil Petrescu la Mateiu Caragiale și de la Gib Mihăescu la Liviu Rebreanu.[1]
În același timp, traducători de primă mână (Paul Drumaru, Corneliu Balla, Dumitru Radu Popescu etc.) au tradus multe opere literare maghiare contemporane ale unor scriitori precum Bálint Tibor, Szilágyi István, Fodor Sándor, Sütő András etc.
După 1989, cred că a început prietenia fără proiect sau cea cu proiecte mult prea subiective. Editurile au mers pe logica profitului și rar au fost inițiativele gândite și construite atent, precum aceea a lui Paul Drumaru, care în 1999 a publicat două volume masive despre poezia maghiară, sau cea a lui Kocsis Francisko, care a scos, în 2008, Avangarda maghiară în texte și portrete. În rest, aproape mereu, cum am mai spus, inițiative personale: Anamaria Pop care i-a introdus în cultura română pe Esterházy, Nádas, Kertész, Krasznahorkai și Márai, alții care au propus antologii.
Subiectivitatea a primit obiectivitate sau măcar s-a constituit ca proiect, dacă îmi este voie să mă exprim altfel, chiar în locul în care ne aflăm acum, la Târgu Mureș: din 2018, Interferențele organizate de USR Mureș înseamnă începuturile unor programe bilaterale: în fiecare an, sunt publicați câte un scriitor maghiar în traducere română și un scriitor român în traducere maghiară[2], de asemenea, în fiecare an sunt premiați traducători sau promotori (1/1)[3], iar conferințele Interferențe, care au acum o nouă ediție, dezbat problemele comunicării culturale între cele două literaturi.
Pe de altă parte, și traducerea a fost influențată de lumea noastră contemporană. André Ferenc ‒ care a tradus volumul Kaddish lui Radu Vancu, volum scris în amintirea marelui poet maghiar Radnóti Miklós, executat în Al Doilea Război Mondial ‒ este un talentat show-man, ca și Vancu. Împreună, André Ferenc și Radu Vancu au reușit performanța să umple mereu sălile când au prezentat Kaddish, volum care a intrat în clasamentul unui important săptămânal maghiar ce a alcătuit lista primelor 20 de cărți din literatura universală în anul 2024 (am numit săptămânalul Magyar Narancs), iar André Ferenc a fost multipremiat (la ediția din anul acesta, chiar el va primi premiul pentru o traducere din română).
Cine știe cât contează asta? Firește, lumea nu se va schimba, războaiele nu se vor termina, naționalismul va cuceri noi teritorii. Dar de azi, poate vor ști mai mulți cine e Radnóti Miklós sau Szabó Róbert Csaba, autorul tradus în românește pentru ediția curentă de Kocsis Francisko. Sau cine e Ioan T. Morar, autorul tradus în maghiară de Gabriella Koszta.
Nici nu cred că e bine să ne amăgim, mai ales în lumea asta haotică. Să facem ce credem că trebuie de făcut pentru grădina noastră comună. Și lumea va fi deja mai bună.
______________________
Textul de mai sus este versiunea comunicării ținute la Interferențele din Tg. Mures, 11 octombrie 2025
[1] Trebuie de amintit că, în 1961, a apărut, A román irodalom kis tükre (Compendiul literaturii române) la Irodalmi Könyvkiadó (Editura Literară) din București, în care redactorul V. András János (tatăl solistului de la Sarmalele Reci) a selectat fragmente de la începuturi până la momentul respectiv.
[2] Au fost traduse cărți de Dan Stanca, Ovidiu Genaru, Gabriel Chifu, Horia Gârbea, Adrian Alui-Gheorghe, Ioan T. Morar, Szántó T. Gábor, Szabó Róbert Csaba, Vida Gábor, Karácsonyi Zsolt, Fekete Vince, iar traducători au fost Kocsis Francisko, Koszta Gabriella, E. Ferencz Judit, George Volceanov și subsemnatul.
[3] Scriu lista de traducători sau promotori premiați în cadrul conferințelor Interferențe. În 2018, au fost premiați Ferenczes István, care a scris o carte-document despre mama lui Tudor Arghezi, și Kocsis Francisko; în 2019, subsemnatul și Mihók Tamás, scriitor maghiar care s-a socializat într-un mediu românesc și este un poet de limbă română foarte prețuit; în 2020, E. Ferencz Judit, traducărorul lui Selyem Zsuzsa și, mai recent, al Andreei Tompa, și Gabriella Koszta, una dintre cele mai prolifice traducătoare de azi; în 2021, Andrei Dósa, a cărui viață și carieră sunt asemănătoare cu cele ale lui Mihók, și Szabolcs Szonda, traducătorul cu har al Simonei Popescu, al lui Dan Lungu, al lui Alexandru Mușina și al lui Daniel Bănulescu; în 2022, Ildió Gábos-Foarță, traducătoarea lui László Krasznahorkai, și Lövétei Lázár László, poet excelent și traducător al lui Mircea Cărtărescu și al lui Alexandru Vakulovski, printre alții; în 2023, Máté Irén, directoarea editurii Curtea Veche Publishing, unde au apărut, pentru prima dată, toți „greii“ literaturii maghiare contemporane, și Szávai Géza, directorul editurii Pont de la Budapesta, unde au fost publicați Simona Popescu, Mircea Nedelciu etc.; în 2024, pe Vallasek Júlia, care i-a tradus pe Mircea Iorgulescu și pe Nicolae Balotă și revista Vatra, care publică traducerile lui Kocsis Francisko și face numere speciale dedicate literaturii maghiare; iar anul acesta, cum am și spus, pe André Ferenc și pe Valentin Trifescu, istoric sibian preocupat de relațiile dintre aceste culturi.
Imagine reprezentativă: Fortepan_Vészi Ágnes, Cluj-Napoca, 1983
