Să întâlnesc fotografiile lui Hruby Carol a fost ca o revelație tăcută, o dovadă că intimitatea creată de jocul dintre lumină și umbră poate să fie actuală și acum, nu doar în tehnica clarobscurului de sfârșit de secol XVIII. Mi s-a părut că în sfârșit un fotograf contemporan sfidează granițele prezentului în arta fotografiei și migrează într-o zonă picturală dramatică, unde întâlnim acea estetică veche care subtilizează operele lui Caravaggio.
Clarobscurul, tehnica pe care Hruby Carol mizează ca mijloc artistic, dar și ca vehicul filosofic, devine sursă care dezvăluie în aceeași manieră în care ascunde. Fotografiile artistului sunt un spațiu de contemplare, un indiciu subtil al existenței și al fragilității. La fel ca la Caravaggio, în fotografiile lui Hruby Carol întâlnim scene biblice sau mitologice, unde artistul își așază personajele în simplitatea unor decoruri care explorează exclusiv complexitatea existenței umane.
Și fiindcă acest dialog vizual pe care l-am avut la contactul cu fotografiile lui a reușit să ridice numeroase întrebări, am stat de vorbă cu Hruby Carol despre această căutare a sensului în fragilitatea umană, pe care el o evidențiază atât de bine folosind lumina și umbra altfel decât o fac alți fotografi contemporani.
În ce măsură te inspiră dramatismul și intensitatea din operele lui Caravaggio? Cum a început proiectul tău fotografic?
Caravaggio, prin operele sale, a reușit să aducă divinul mai aproape de om. Acest aspect mi-a atras atenția cel mai mult. Din momentul în care l-am descoperit cu adevărat, am spus: trebuie să devin ucenicul lui.
Totul a început în urmă cu șase ani, când începusem să mă satur să mai fotografiez peisaje, arhitectură și tot felul de alte stiluri cu care nu mă simțeam împlinit. Simțeam nevoia să mă desprind de toate aceste stiluri comune și să ilustrez ceva ce pur și simplu simt. Într-o noapte, după ce am recitit povestea lui Prometeu – nu știu ce mi-a venit –, am avut o revelație; l-am văzut într-o lumină obscură și mi-am dorit să ilustrez imaginea pe care o aveam în minte.
A doua zi, i-am scris unui prieten și i-am propus să mă ajute să ilustrez acea imagine, iar după rezultatul final nu am mai ieșit din casă timp de trei zile, punându-mi întrebări: de ce fac asta, de ce nu am făcut-o mai demult, și citind, studiind câteva opere de artă, l-am descoperit pe Caravaggio. La scurt timp, am luat legătura cu un prieten, propunându-i să mă ajute să reproduc o pictură a lui Caravaggio, Saint Jerome in his study. Am vrut să văd dacă și eu pot să lucrez cu o singură sursă de lumină. De atunci sunt încă în atelierul lui, studiind.
Cum influențează efectul de clarobscur percepția privitorului asupra subiectului? Care este rolul jocului dintre lumină și umbră în ceea ce privește transmiterea emoțiilor în lucrările tale?
Aș vrea și eu să aflu. Adesea vedem și simțim anumite calități într-o operă de artă, dar nu le putem exprima în cuvinte. Bănuiesc că obscuritatea este atât de profundă, încât privitorul are impresia că subiectul iese dintr-o stare de inexistență și apoi se întoarce în acea stare.
Pentru mine, lumina este un mijloc de modelare a volumelor, lumina trebuie să cadă ca o forță activă dintr-o anumită direcție, animând spațiul cu mișcări direcționate. Lumina simbolizează viața, mântuirea, fericirea, date de Dumnezeu, care este El însuși lumina (Isaia 42,6). Întunericul este ca un colorar, un simbol al răului, al nenorocirii, pedepsei, pierzaniei, morții (Iov 18, 6 18; Amos 5,18). Acest joc dintre lumină și umbră accentuează dramatismul din operele mele.
Cum reușești să păstrezi echilibrul dintre realism și teatralitate în fotografiile tale? Cum interpretezi dualitatea lumină-umbră în explorarea naturii umane? Care sunt acele aspecte ale naturii umane pe care încerci să le surprinzi în fotografiile tale?
Fără ajutorul prietenilor mei actori nu aș putea crea astfel de imagini. Este destul de greu să explici regia unui om din afara universului teatral și mai ales să înțeleagă scopul lucrării. Lumina focalizată frânge unitatea corpului/corpurilor, trasând pe suprafețe linii ce mărginesc întunericul. Ea ațâță simțul vizual prin contraste violente. Acest spectacol senzorial de lumini și umbre se transformă într-o revelație. Aceste teorii sunt studiate și puse în practică de fiecare dată. Suferința umanității. Mai mult nu pot spune.
Povestește-mi puțin despre relația dintre fotograf și subiect în procesul de creație. Cum alegi personajele, subiectul și cum creezi scenografia, posturile personajelor? Cum arată o zi de pregătire pentru realizarea unei fotografii sau a unei serii de fotografii?
Procesul de creație începe cu o schiță, pe o foaie albă, apoi mă gândesc ce personaje să aleg pentru imagine. Când vine vorba de scenografie și posturile personajelor, acestea trebuie să respecte autoritatea cuvântului scris. Desigur, înainte de a ilustra imaginea, am o întâlnire cu protagoniștii/personajele, unde discutăm cele mai mici detalii despre rolul fiecăruia.
Ziua începe cu o introspecție, apoi continuă cu o cafea, pregătirea studioului și a ținutelor. Apoi, împreună cu dragii mei prieteni încep lucrul, care poate dura chiar și trei ore. Depinde de complexitatea imaginii. La final, deși suntem storși de energie, încă mai avem puțină putere să facem o mică retrospectivă. Toate astea se întâmplă la un mic pahar, așa, de amorul artei sau ca să sărbătorim arta.
Există o influență a experiențelor personale asupra alegerii temelor și subiectelor din fotografiile tale?
Desigur, însă îmi este foarte greu să vorbesc despre acest lucru. Încă simt durerea provocată de pierderea părinților, în special a mamei.
Ce înseamnă pentru tine să creezi o imagine realistă într-o eră a digitalizării? Ce semnificație are pentru tine ideea de realism într-o lume saturată de imagini modificate digital?
Cu toții apelăm la digitalizare mai mult sau mai puțin și nu văd nimic rău în asta atâta timp cât ne raportăm la realitate. Inclusiv eu mă folosesc de ajutorul Photoshop când vine vorba de contrast și culoare, uneori și de fundal. Mi-aș dori să am un atelier unde să am tot ce îmi trebuie, de la ținute până la recuzită, inclusiv fundaluri, însă e mult prea costisitor și prefer să apelez și eu la varianta cea mai utilă și ușoară: digitalizarea. Pentru mine este important să rămân în lumea reală, cea pe care o trăiesc acum cu atâta intensitate și consider că nu ne putem identifica cu personaje animate, ireale. Realismul trebuie să rămână în mintea și inimile noastre, altfel, ne pierdem identitatea și legătura cu Dumnezeu.
Cum explorezi contrastul dintre sacru și profan în lucrările tale? Ce rol joacă corpul uman în arta ta?
Mă leg de întrebări despre sensul vieții, moralitate și destinul uman. Mă gândesc la îndeplinirea unui scop divin al omului și la libertatea lui de a alege propriul drum. Ilustrarea corpului uman este un mod pur de viețuire, o cale de eliberare, dar mai ales o modalitate de a oferi privitorului fragmente pure din interior, care pot stârni diverse emoții. Este o punte între suflet și realitate, manifestate în orice existență, indiferent de vârstă și fire.
Care sunt temele morale sau filosofice pe care le abordezi cel mai des în fotografiile tale? Ce aspecte ale naturii umane încerci să explorezi și să surprinzi prin intermediul clarobscurului?
Cel mai important punct de referință al moralității pentru mine este Biblia, nefiind doar un izvor a revelației. Indiferent de situațiile și problemele actuale, din zilele noastre, în această carte sfântă se pot găsi răspunsuri. Lăcomia, egoismul, conștiința sinelui, vulnerabilitatea, toleranța în fața puterii și a autorității altora. Este o realitate complexă a naturii umane. Aceste aspecte nuanțează dramatismul și realismul din aproape toate lucrările mele.
În lucrările tale, conceptul de frumusețe este puternic contextualizat și influențat de curentele artistice ale secolelor trecute. Ce alte simboluri sau teme adaugi în compozițiile tale și cum speri să fie acestea interpretate de către public?
Simbolurile și temele adăugate respectă autoritatea cuvântului scris în mare parte a lucrărilor mele; de la o frânghie pe lângă corp și care leagă mâinile, care înseamnă un proces de purificare spirituală până la ciorchinele de struguri care este strâns în mână, în lucrarea Pieta, și care are legătură cu sângele mântuitorului Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor. Craniul de sub picioarele mântuitorului Iisus Hristos, în lucrarea Limbul lui Dante, care reprezintă biruința asupra morții și care este craniul lui Adam, care conform tradiției, ar fi fost îngropat sub Golgota, care înseamnă chiar „locul Căpăţânii“ (Ioan 19,17). Tradiţia iconografică a preluat acest detaliu, provenit din izvoare apocrife, pentru că evidențiază înţelesul dogmatic al icoanei Răstignirii: mântuirea primului om, Adam, prin sângele lui Hristos, Adam Cel Nou, Care S-a făcut Om ca să mântuiască neamul omenesc.
Din păcate sunt ignorate aceste simboluri de majoritatea privitorilor și probabil rămân un subiect de discuție doar pentru cei care sunt interesați și atenți.
Cum te raportezi la ideea de adevăr în proiectele tale fotografice, având în vedere influența clarobscurului?
Atâta timp cât încă respir, înseamnă că trăiesc în adevăr. Voi continua să ilustrez adevărul în fiecare proces de creație. Să ne amintim că istoria este plină de exemple de eroi care s-au sacrificat pentru adevăr. Încerc cât pot de mult să respect autoritatea cuvântului scris în lucrările mele.
Cum explorezi și exprimi vulnerabilitatea umană în lucrările tale? În ce mod consideri că fotografiile tale pot influența sau schimba percepția privitorilor asupra moralității?
Totul trebuie să aibă legătură cu tema sau interpretarea unui text, iar întreaga poveste să o poată simți și protagoniștii cu care lucrez. Nu m-am gândit niciodată că fotografiile mele pot influența sau schimba percepția privitorilor asupra moralității. Conceptele despre moralitate diferă de la o persoană la alta. Mi-am amintit de un text al lui Andrei Pleșu în care vorbește despre principiul – între estetic și religios:
„Dacă există un mesaj al Evangheliei, acesta este mesajul unei etici dincolo de principii: Iisus stă de vorbă cu vameși, stă la masă cu ei, iartă prostituate, face lucruri care scandalizează lumea în care se mișcă, promite tâlharului de lângă el raiul…“
„Nu se poate fără principii, dar ele trebuie să se rezume la o declanșare. Altfel, se cade în estetică: nu e frumos să faci așa“.
Crezi că mai are vreun rol contextul istoric și cultural în interpretarea fotografiilor tale? În ce măsură poate fi adaptat dramatismul lui Caravaggio astfel încât să reflecte probleme contemporane?
Contextul istoric și cultural le văd ca o evoluție, o mărturisire, o fabulare și o influență. Consider că este nevoie de repere și de o condiționare care, pe mine, mă ajută la interpretarea în fotografiile mele. Păi, dacă ne uităm la epoca în care a trăit Caravaggio, nejudecând viața tumultuoasă pe care a dus-o acest mare pictor, am putea face o comparație cu zilele în care trăim acum, cu atâtea războaie, cu atâta dezbinare pe toate planurile, cu schimbarea principiilor morale, a virtuților, cu promovarea sodomiei… da, dramatismul lui Caravaggio poate fi adaptat problemelor contemporane.
Poate că pentru mulți privitori, stilul tău ar putea fi interpretat ca întunecat, pesimist, ca să folosesc clișeele obișnuite. Cum te raportezi la critica celor care poate sugerează că stilul tău ar trebui să evidențieze alte subiecte?
Cui nu îi place stilul meu poate privi imagini la nesfârșit cu flori și peisaje, cu natură moartă. Ar trebui să își deschidă sufletele mai mult.
Ce relație există, în viziunea ta, între estetica urâtului și estetica frumosului?
Dumnezeu a cuprins în planul Său un tot care trebuie apreciat în întregul Său, în care umbra ajută lumina să strălucească mai tare și în care urâtul în sine pare frumos.
În ce mod crezi că fotografiile tale reflectă sau contrazic realitatea contemporană? Mai este Caravaggio actual?
Din punctul meu de vedere, Caravaggio va rămâne etern. Poveștile năpăstuiților, ale damnaților le caută în locuri precum sanatorii ale săracilor, clădiri părăsite, hanuri etc. La fel se întâmplă și acum cu astfel de clase sociale, doar că s-au schimbat puțin regulile în societatea noastră. Din păcate, nu reușesc să fotografiez năpăstuiții și damnații, însă de fiecare dată când observ câte un om amărât, mă gândesc la suferința lui, la durerile și neputințele lui. Mereu vorbesc acasă și mai ales cu prietenii când vine vorba de a ilustra o imagine. Pentru mine este important, și mă simt responsabil să pun în evidență cu exactitate starea și situația în ceea ce privește natura umană.
Ce impact speri să aibă fotografiile tale asupra privitorilor, dincolo de aprecierea estetică?
Nu am niciun fel de așteptări.
Imagine: HRU, Cornul abundenței
