În creștere

fragment din povestirea „trup și suflet”

Start

De ziua lui, Zinu face un chef la care cheamă, în afara găștii noastre, mai multe colege de clasă. Sunt fetele care treceau prin Parc vara și toamna trecute, toate drăguțe, interesate, se pare, de băieți cu plete. La-nceput sunt doar piese dure, pe care dăm din cap dezlănțuit, frecând isteric niște chitare imaginare, eliberând demonii din noi. Apoi una dintre fete pune Nothing Else Matters. E o schimbare bruscă, șocantă de ritm, de stare, de lume. Două gagici încep să danseze împreună, iar noi rânjim unii la alții ca niște măgari în călduri. Apoi Claponu’, sinucigaș, se duce spre una dintre celelalte și, cu urechile în flăcări, o invită la dans. Mâinile lui îi cuprind talia, ale ei i se agață de umeri. Crăpăm de invidie, de dorință, de teamă. Rând pe rând facem la fel, pe Unforgiven, Fade to Black, Don’t Cry, November Rain, Stairway to Heaven. Țepeni și muți, ne legănăm de pe un picior pe altul, în ritmul lent al baladelor, cărora noi le zicem blues-uri. Nu privim fetele, ochii noștri aleargă peste umerii lor, pe pereți sau în gol. Nu știm unde și cum e mai bine să ne ținem mâinile, pentru a nu fi nepoliticoși. Oricum le așezăm însă, le simțim trupurile – mai subțiri sau mai pline, ferme sau moi, rigide sau relaxate. Materiale, cusături și carne fierbinte dedesubt. Melodie după melodie, îndrăznim mai mult, palmele noastre se mută câțiva centimetri, apropie corpurile lor mai tare, lipindu-le de ale noastre, iar atunci senzațiile se multiplică exponențial, percepem unduirea coapselor prin grosimea blugilor, forma abia ghicită a sânilor striviți de pieptul nostru, pe care îl bombăm cât putem. Mirosuri suave de șampon și parfum ne rămân impregnate în haine și în creier. Alunecăm ca într-un vârtej, până la fund.

Se mai întâmplă ceva la petrecerea lui Zinu, ceva abominabil și neverosimil, despre care aflăm cutremurați abia a doua zi, pe bancă: David a făcut sex. De-adevăratelea, cu o fată pe care-o știa de mai de mult, pe care el o invitase, care se-mbătase cam tare. Ne povestește cum a decurs totul, pas cu pas, dar tot nu pare plauzibil. El însă jură că e adevărat, ne spune cum arăta, cum se simțea, cum s-a chinuit cu prezervativul. Dintr-odată pare nesuferit de departe de noi, cocoțat pe un nor. Iar fata aia, care nu mai apare niciodată în cercul nostru și despre care se zvonește că e o curvă, capătă o aură magică.

Sperasem că primăvara ne va reda entuziasmul, ajutându-ne să ne concentrăm pe evoluția noastră spirituală, dar are fix efectul contrar. Nu doar că nu mai exersăm acasă, nici măcar Claponu’, dar începem să lipsim tot mai des de la curs, sub diverse pretexte – nu ne putem trezi, nu putem sta flămânzi până la prânz, trebuie să plecăm undeva sau apare ceva important. Iar când totuși ajungem, arătăm ca o gașcă de rătăciți – David abia se târâie pe stradă, cu plapuma ieșindu-i din sacul atârnat de umăr, frate-său și Zinu au ochii pe jumătate închiși, eu stau cocoșat, de parcă cineva mi-ar fi smuls coloana, iar Claponu’ face glume idioate și rânjește ca un tembel. În dulapul din camera mea, lângă poza lui Grig, am lipit o reclamă, decupată dintr-o revistă. Înfățișează un fachir cu turban, stând în lotus pe o placă cu cuie, părând că meditează. E distras însă de un pachet de Winston pe care i-l întinde cineva, spre care trage cu coada ochiului, pofticios. Mă amuză, dar de fapt exact așa suntem noi, cu toate dorințele păcătoase și vibrațiile joase care ne ancorează de pământ. Prinși încă în Maya, marea iluzie, care ne ascunde Calea.

Dar Maya e superbă – o tipă bună, cu țâțele pe-afară și pizda fierbinte, pe care vrem s-o futem cu toții. Pentru mine ia chipul Olgăi, colegă cu Zinu și verișoară cu gagica lui cea plină de năbădăi. O blondă cu față de păpușă, cu gropițe în obraji și în spatele genunchilor. Părul ei e o aură strălucitoare în jurul capului. Dar o altă aură, de impenetrabilitate, de superioritate arogantă, o protejează cu totul. Când am dansat cu ea, la ziua lui Zinu, n-am îndrăznit să mă lipesc de corpul ei, dar am visat la el zile întregi după aceea. Îi mărturisesc lui Zinu atracția mea și, imediat, mă duce să-mi arate unde locuiește și care e balconul ei. E chiar în blocul de la Furnica, pe lângă care trec zilnic în drum spre Parc, așa că încep să o spionez, fără niciun rezultat notabil. E o fată cuminte, care învață pentru școală și admiterea la liceu, pe care părinții nu prea o lasă afară. Așa că nu pot decât să fac scenarii cu Zinu, în care ne combinăm simultan cu cele două verișoare.

Până în ziua în care se întâmplă ceva de necrezut. Olga, cu care n-am vorbit niciodată față în față și căreia doar Zinu i-a transmis că-mi place de ea, ne invită pe amândoi să-i facem o vizită. Părinții i-au plecat undeva, la țară, se întorc abia a doua zi. O găsim acolo și pe vară-sa, Corina, gagica lui Zinu, și vreo zece minute stăm cu toții în sufragerie, neștiind ce să vorbim. Frumusețea Olgăi, în blugi negri strâmți, hanorac cu Master of Puppets și un tricou alb prin care i se văd sfârcurile, mă paralizează. La un moment dat vine spre mine și mă întreabă dacă vreau să-i văd camera. O urmez ca în vis. E o încăpere mică, cu pat, dulap, birou și o minibibliotecă – aceleași mobile pe care le-am văzut în multe case. Ce o personalizează sunt posterele care acoperă pereții, majoritatea cu Metallica. Lumina e discretă și caldă, de la o lampă de pe birou. Încerc încă să procesez și să absorb totul când ea mă trage spre pat și începem să ne sărutăm. Închid ochii și mintea se decuplează instantaneu de la ce-i în jur, cufundându-se în corp. Mă invadează, simultan, gustul de gumă de mestecat al gurii ei, moliciunea și umezeala buzelor, fierbințeala rotitoare a limbii, mirosul îmbătător de șampon. E ca o plutire, bucuria extraordinară a descoperirii, realitatea incredibilă a acestui moment. Din când în când întredeschid ochii, doar pentru a prinde fragmente de perfecțiune macro – ochii ei închiși, cu genele răsfrânte, puful auriu de pe tâmple, vălul de aur mătăsos al părului. Mâinile percep alte detalii – fermitatea fundului în blugii mulați, curbura adâncă a spatelui, moliciunea sânilor prin grosimea hanoracului. E o voluptate totală.

Ne răsucim un timp nedefinit pe patul îngust, doar sărutându-ne. Lupta mea e să ajung cu mâinile direct pe sâni, pe sub tricou, iar a ei să apere această redută, alungându-mă de fiecare dată în ultimul moment. Până când, la un moment dat, renunț. Și apoi, fără să știu cum, hanoracul e undeva prin pat, iar tricoul alb ridicat deasupra sânilor, pe care-i ling înnebunit. E prima dată când fac asta și e atât de incredibil, încât deschid ochii mai des, să mă asigur că e adevărat. Nu am văzut niciodată ceva mai frumos decât semisferele astea perfecte, catifelate, cu sfârcuri mici și cafenii. Forma lor mi se întipărește în palme, pe retină. Aș vrea să nu ne mai oprim niciodată, ca viața mea să fie aici, pe pieptul ei, un du-te-vino permanent între sâni și buze. Dar totul se încheie la fel de brusc cum a început, Olga se oprește și-mi spune să ne întoarcem la ceilalți. Îi găsim uitându-se la televizor, fără să-și vorbească, și mi-e de-ajuns să mă uit la Zinu ca să-mi dau seama că pentru el lucrurile n-au mers bine. După câteva minute ieșim amândoi pe ușă, alungați din paradis.

Imagine reprezentativă: Jan De Maesschalck, Untitled, 2019

Ediția actuală

#05, Vară 2024


O poți cumpăra aici
sau aici
×