„Unii ca noi n-au nici măcar o șansă” – asta reținuse din tot filmul. După ce l-a văzut de câteva ori, a început să se antreneze în șopron, cu fiarele de la plug. Sâmbătă seara, ne duceam la Nae, singurul din sat cu video. Ședeam în picioare sau pe tabureți și făceam mișto de răgușeala tipei care traducea, dar la fazele cu cafteală nu mai auzeam nimic. Bagă-i una, Rocky! Boxerul alerga cu gluga în cap și se antrena pe docuri cu saci de nisip, sărea apa din el și icnea de credeam că o să-i plesnească venele. Îi ceream lui Nae să mai dea o dată secvența în care făcea flotări sărind într-o mână sau aia în care își arunca pumnii în hălcile de la abator… Până se făcea dimineață vedeam două casete și-apoi o goneam spre case că ne-așteptau treburile. Mamă, cum mi-o lua inima razna pe atunci. Eram cruduți, eu de paișpe, Rocky de șaișpe ani.
Duminica, noi și încă unul, Luigi Pletosu’, mergeam la deal. Stăteam cu mâinile sub cap și picioarele rășchirate și ne uitam cum trece trenul de Sibiu. Luigi băga muzica tare și-și scutura părul făcut permanent, ca să semene cu Slash. Poșteam o țigară și plănuiam să ne luăm chirie la oraș, cu duș și televizor color, să dăm chefuri cu cele mai faine fătuci, să stăm cu orele la cinema și-apoi să ne matolim cu o sticlă de Metaxa. Când mă gândeam la clipa aia, mi se aprindeau butoanele și mă-ncingeam de nerăbdare să-mi încep viața ca-n filme.
Pentru Rocky, care era leit Stallone, viața ca-n filme însemna adrenalină. Alerga la vale până la calea ferată, se culca pe traverse și ne chema să-l ridicăm. Mi se topeau oasele când îl vedeam – încercase o dată să mă tragă peste el. Într-o seară, trenul gonea și el râdea cu ochii închiși, eu urlam cu mâna întinsă să se ridice, și numai în ultimul moment s-a rostogolit. „Nu scapi tu de mine așa ușor, mă Tilică!”
Rocky avea un unchi, Moșu’ îi zicea. Într-un an, Moșu i-a zis că-l ia la Sibiu, să muncească în bucătăria internatului cât va ține tabăra de iarnă, și că-i dă 100 de lei. Ehe, câte se puteau cumpăra cu ei! Casete video, țigări cu filtru, cafia din aia fină, de la unguri… L-am implorat pe Rocky să mă ia cu el, iar el a pus o vorbă bună pentru mine, că-i era silă să meargă singur.
Maică-mea a plâns că o las la greu, cine mai are grijă de ăia mici? I-am zis că o să avem bani de sărbători și m-a lăsat să mă duc. Aveam să stăm la internatul Brukenthal, o clădire veche din spatele liceului care ni s-a părut un castel. Tot drumul căscasem ochii la casele boierești și la mașini, în timp ce Dacia prăpădită a lui Moșu’ sălta în gropi. Rocky mi-a ars una pe după ceafă în timp ce mă uitam la un turn cu geamuri subțiri și acoperiș uriaș, cu țigle.
– Tilică, nu aicea stăm noi.
Ne-am cărat valizele – a mea era galbenă și îmi intra în fluierul piciorului, de nu știam cum s-o mai țin – până într-o curte împrejmuită cu un gard înalt din piatră. În capătul ei era internatul, în fața căruia, a doua zi, a parcat autocarul de Constanța. Ne grăbeam să terminăm de curățat legumele, Rocky avea fața pișată de lacrimi și suduia că mai avea o oală cu cepe de tăiat peștișor, dar ne-am repezit la fereastră. Băieții purtau părul mai lunguț, unii și-l țineau în coadă și aveau geci de piele sau de blugi. N-am apucat să vedem prea multe că a zis tanti Erzsi să ne grăbim ca să pună supa pe foc.
Ne trezeam la cinci să pornim focul în bucătărie. Seara ne culcam după ce măturam și spălam totul cu apă rece ca tăietura de cuțit. Rocky ciulea urechea la râsetele elevilor. Babacii lor au plătit mulți bani să scape de ei, zicea. Își aprindea o țigară după ce întindeam zdrențele în spălător, bretonul ușor ondulat îi venea peste bentița portocalie, croșetată de el. Mă uitam la degetele lui roșii și unghiile albite de clor, cam cât, îl întrebam, mult, foarte mult, zicea tare, vreo 500 o săptămână, și-apoi rămâneam atenți la țipetele fetelor, ni le închipuiam goale sărind pe paturile de fier, nu văzusem în viața mea saltele așa de groase.
În primele seri n-am îndrăznit, dar în a treia tanti Erzsi a plecat mai repede, iar Moșu’ nu dădea pe-acolo decât la prânz, să inspecteze mâncarea. Rocky urca scările ținând mătura pe după umeri, așteaptă, am șoptit, dar era deja sus, iar elevii ăia treceau pe lângă noi fără să ne vadă. Doar doi băieți mai înalți au râs, nu eram sigur dacă de bentița lui sau își făceau de lucru aiurea. S-a sprijinit în coada de mătură și s-a apucat să fluiere, iar eu m-am apropiat să-l trag de mânecă. Nu m-a băgat în seamă, dar îi străluceau ochii ca atunci când urma să facă o prostie. Și-a trecut degetele prin păr și a intrat în sala cu televizorul. Ploaia se vedea curgând pe geamuri, de-aia nu plecaseră în excursie. Unii jucau șah la o măsuță, dar restul erau încinși la Adevăr sau provocare.
Rocky s-a așezat lângă o drăguță cu cozi împletite. Vorbea peltic și râdea așa frumos, că nu-mi puteam lua ochii de la ea. Tot nu s-a uitat nimeni la noi, erau încinși că primiseră pedeapsă să se pupe și dă-i hlizeală. Era una frumoasă tare, cu oasele subțiri și părul negru, mătăsos. În urechi îi sclipeau două pietre roșii, iar rochia tot roșie-i era. Stătea cu fruntea sprijinită de geam. Îi vedeam umbra în luciul sobei de teracotă. Cineva a zis că Ziggy să meargă să o sărute. Băiatul a sărit ca un arc și s-a apropiat, dar fata și-a îngustat ochii ca de pisică și l-a împins, după care a fugit pe hol. Rocky își freca degetele și mi-a fost că o să-l caftească. A întrebat cum o cheamă.
– Ileana Cosânzeana – a zis Ziggy, roșu în obraji, iar eu m-am ridicat și-am luat-o din loc.
M-am oprit pe hol, unii au dat peste mine în timp ce se alergau. Am văzut o sticlă de Pepsi și-am strecurat-o în buzunar. M-am cărat în odaia de la subsol, cu două paturi înguste și o chiuvetă mică și spartă, care strălucea dimineața când ajungea soarele în dreptul ferestrei de-o palmă. M-am zvârcolit o grămadă până s-a întors.
– Tocilara aia crede în Moș Crăciun, la paișpe ani, a zis și s-a aruncat pe pat.
– Ce-i aia tocilară?
– Una care învață mult.
A râgâit și am simțit mirosul de poșircă.
– Ce-ai beut?
– Cum, mă, Tilică, să crezi că cad cadouri din cer?
– Care-i baiu? am râs.
– Bă, termină cu prostiile. Taică-su-i mare doftor.
– Așa, și?
– Chiar ești prost, a mai zis și-a stins lumina.
În ziua următoare ne-am văzut de treburi. De-acum le făceam mai repede, cartofii erau la fiert când intra Moșu’, cuptorul avea o lumină portocalie și mirosea a sos de friptură și a dafin. Tanti Erzsi învârtea în oalele ei de tablă și dădea ordine, ba să ducem iar gunoiul, ba să batem un milion de ouă cu două teluri oxidate. Se purta altfel cu mine de când mă prinsese că înfulecam resturile lăsate de un elev la micul dejun. Descoperisem șunca de Praga și cârnații polonezi, nu mai zic de măslinele verzi, erau mortale. Tanti mă lua de-o parte după ce terminam treaba și mă-ndemna să mănânc, că eram slab ca țiparul. Într-o seară a făcut clătite cu urdă și mărar și mie mi-a umplut câteva cu gem de vișine. Râdea cu mâna la gură și mă privea cum le topeam.
Rocky precis se gândea la fata aia. Izbea cu toporul în oase și umplea tava pentru ciorbă. Uneori trăgea cu ochiul să vadă când pleacă elevii în excursie. Într-o zi, pe la două, am zis să mă-ntind un pic, că mă durea spinarea. L-am văzut coborând scara mare.
– Te iau cu mine dacă nu te mai porți ca un păcălici, a râs și mi-a aplicat o castană în vârful capului.
M-a tras de guler și-am alergat pe trepte. Am rămas în prag cu ochii la paturile cu spătare metalice, așternuturile întinse, valizele deschise lângă perete, periile de păr, ochelarii de soare, toate înșirate pe pervaz sau pe policioarele de la chiuvete. Dulapurile erau pline cu haine colorate și miroseau a dragoste. Rocky își făcea de lucru într-un bagaj. Am zărit cerceii cu pietre roșii pe pervaz, străluceau ca două bobițe de sânge proaspăt. I-am strecurat în buzunarul de la pantaloni. Oare-i primise de Crăciun?
– Scoate ce-ai pus acolo!
N-o auzisem intrând, iar acum nu reușeam nici să-mi cobor privirea. Am deschis gura să zic ceva, dar mi-a luat-o el înainte.
– Care, ăștia? a prins cerceii care-mi ardeau în palmă. Eu i-am zis să-i ia, da’ îi puneam la loc, tanti! Nu ne trebuie nouă găteli… Aici erau, gata.
– Atâta te duce pe tine mintea, să-l pui să fure pentru tine?
Am mers mult timp pe o stradă cu magazine de modă. Lacrimile mi se rostogoleau pe obraji.
– Ia uite la el, se smiorcăie ca o fetiță.
– Voiam să mă uit la ei, nu-mi trebuiau.
– Nu-ți bate capul.
– Mai bine să nu mai urcăm la ele-n odaie, dacă mai dispare ceva și zice tanti că noi am fost?
– Mie nu-mi zice nimeni ce să fac, a zis și și-a aprins o țigară.
– Mai știi planul nostru, să…
– Așa. Eu ți-am mai zis că ești prostuț și călduț, cum îs găinile când răsare soarele.
– Fata asta nu-i ca Renți, să intri prin spate când bărbat’su…
– Ce știi tu de Renți, puță mică? m-a apucat de haină, avea fața leoarcă și ochii îi ardeau în cap.
Jarul țigării mi-a ars lobul urechii și-am simțit că iar o să plâng.
– Știe tot satul, am zis și m-am smucit. Vreau să luăm banii și să ne vedem de treabă. Poate la anu’ scăpăm de-acasă și ne mutăm aici, nu așa ai zis?
Începusem să mă liniștesc privind clădirile cu tencuială galbenă și ferestre înalte, mi-am imaginat că așa ar fi și în străinătate. Îmi venea însă să jelesc că mă trăsese în locul ăla plin de ispite și că din cauza lui pusesem mâna pe ce nu era al meu.
– Bă, ce-oi fi plecat cu găinile la drum? Vreau s-o văd pe Cosânzeana cum doarme, mânca-o-ar tata, a zis și mi-a înconjurat umerii cu brațul.
– De ce? am spus și-am zvârlit o piatră cu piciorul.
Mi-era cald și brațul lui atârna greu. Am intrat într-o bodegă plină de fum, cu perdele pe care erau prinse bucăți de beteală aurie, și ne-am așezat la singura masă liberă, lângă geam. Pe partea cealaltă a străzii am zărit un tort cu două etaje în vitrina unei cofetării. Mai sus, scria: „Sărbători Fericite!”
În cârciumă se vorbea tare. Mirosea a păstramă de oaie și a vin fiert. M-am uitat în meniul pătat cu zoaie, dar n-aveam un chior. El a cerut doi țapi de bere și un coniac.
– Adică eu să-mi rup deștele – a zis arătându-mi zgârieturile de pe mâinile opărite – și să stau ca șobolanu’ la subsol că n-am voie să mă plimb printre puțoii de la Constanța?
– Da’ ce treabă ai tu cu ei?
Rocky a plesnit cu putere o muscă așezată între noi.
– Vreau să știu ce-i aduce Moșu’ acu’ că e ditamai fătuca?
– Da’ ce, îi interzis să crezi? I-a adus cerceii ăia, na!
Nu i-am mai povestit că mie și fraților mei mama ne dă în Ajun câte-un pachet cu biscuiți cu cremă de cacao, uneori și o hăinuță nouă, dacă are de unde. N-am să mă gândesc acum că vreau altceva dacă știu că abia are ce pune în farfurii sau că-i interzis să crezi în minuni. Mamă-sa lui Rocky crește singură șapte copii numa’ cu mămăligă prăjită pe plită. În sat, lui Rocky i se zice Chiorăilă, că i se aud mațele cum se frământă la orice oră.
Am pornit focul la oala de ceai. Cănile albe stăteau pregătite pe tăvi. Tanti Erzsi venea cu vasele murdare de la cină și-am sărit s-o ajut.
– Iertați-mă, tanti, că nu-s vreun hoț!
– Cum te-ai înhăitat tu cu prăpăditul ăsta?
– Îi pretenul meu cel mai bun…
– Ău, duhnești a bere! Ți-a dat de beut?
Nu știam ce să mai fac s-o ajut, s-a și împiedicat de mine când am sărit să-i deschid frigiderul. Atunci a intrat Rocky și m-a fixat cu ochii lui umezi și triști, ca ai lui Stallone. A luat ceva dintr-un sertar și, deși tanti a zis că îi raportează lui Moșu, dus a fost.
Se făcuse nouă. Am urcat și-am auzit apa la dușuri și chicoteli. După voce era blondina peltică care se uita numai la mine când serveam masa. Prima dată am crezut că-s caraghios cu țoalele mele cârpite în genunchi, dar Rocky a zis că fetelor de la oraș le plac țăranii. Da, bă, uită-te ce mușchi avem pe noi și suntem bronzați de la prășit, nu ca pulile alea anemice cu ochii scobiți în cap de la atâta învățat.
Mi-am băgat capul prin crăpătura ușii. Rocky se cocoțase pe calorifer și de acolo se uita la fătucile goale. Cu o mână se ținea de ușile decupate aproape de tavan și cu alta se freca în pantaloni. Dacă nu eram nervos, faza putea să mă spargă de râs, cum stătea într-un picior, cu gâtul întins, gata să cadă.
M-am dus până la odaia fetelor și m-am uitat pe furiș. Stătea pe burtă și citea. Mi-a auzit pașii și a întors capul.
– Scuzați, am zis și-am dat să închid ușa.
– Cum te cheamă?
Tuma’ pe mine să mă bage-n seamă!
– Tilică.
Era frumușică. Mi-am imaginat cum stă de Ajun la geam și așteaptă să se pogoare sfântul cu cadourile ambalate în hârtie scumpă și cum adoarme fericită, într-o cameră doar a ei. Na, fiecare cu norocul lui, la ce folosește să porți necaz unuia care are?
– Băiatul ăla a zis că crezi în Moș Crăciun, am zis mai mult s-o aud că nu-i adevărat.
Am rămas ca prostul s-o privesc în timp ce dădea pagina. Apoi mi-am amintit că mă așteptau treburile. Să mătur la bucătărie sau s-o las pe mâine? Am aruncat un ochi, tanti spălase vasele, luceau în lumina felinarului de-afară, cum stăteau întinse pe suportul de pe masa metalică. După ce-am mâncat ce ne lăsase într-o cratiță acoperită, m-am dus să-l caut, se făcuse târziu.
L-am găsit în hol, sprijinit de balustradă, ca un star de cinema. Își aranjase părul și-și pusese un prosop pe după gât. M-am apropiat și i-am zis că miroase a fetiță, iar el mi-a dat un pumn în piept, tu n-ai treabă? Mi se tăiase suflarea și-am dat să-l împing, dar mi-a făcut semn să tac. Pașii noștri făceau podeaua să scârțâie.
– Hai-napoi!
A împins ușa cu două degete, nu știu cum de nu s-a auzit nimic, nici măcar cum a pășit înăuntru. Barele metalice ale celor două paturi de lângă fereastră luceau albastru, iar în lumina felinarului am văzut că se pornise o ninsoare deasă. Rocky se plimba prin cameră. Când a băgat în buzunar un walkman, mi-am auzit inima zvâcnind și-am rupt-o la fugă, nu m-am mai oprit până jos. Am tras valiza de sub pat și-am scos cărticica cu rugăciuni. Am strecurat-o sub pernă și-am încercat să-mi amintesc măcar una. Mama mă pusese să le învăț pe de rost. Strângeam din ochi și-o vedeam cum merge cu bebelușul în brațe și cântă încetișor. Mâine plec!
Am auzit ușa și pașii apăsați.
– Culcă-te, prostovane.
Am așteptat să adoarmă și-am dus walkmanul în sala cu televizorul, că n-aveam curaj să mai intru în dormitor. Fătucile s-au plâns a doua zi că cineva intrase peste ele. Una a văzut o umbră în mișcare și n-a îndrăznit să țipe. Le-am auzit șușotind la masă, în timp ce turnam supa, că un băiat de-al lor făcuse o vitejie, că o iubea pe cutare, ba pe cutare.
Am ridicat farfuriile profesoarelor și-am tras cu urechea la ce povesteau, că ceruseră cheile de la dormitoare, dar nu erau de găsit, pierdute de multă vreme, poate ar fi bine să anunțe autoritățile, și-a dat cineva cu părerea, ba mai bine facem între noi de serviciu. Dar n-a dispărut nimic, a spus prima, e o copilărie, acum sunt în pragul adolescenței și se cred zmei.
Ileana mi-a mulțumit când i-am adus castronul cu murături. Mulțumesc, Tilică, așa a zis, și m-a luat cu căldură pe spinare. El era pe jumătate întors și s-a uitat urât la mine. A mers mai departe cu căruțul de mâncare. Ajuns la ea, s-a aplecat la piciorul mesei și a ridicat o margaretă pe care sunt sigur că o pitise în mânecă. Fata a roșit și a pus floarea pe masă, iar după aia îi tot atingea petalele. Rocky, cu bentița pe frunte și cu buzele țuguiate, împărțea farfuriuțele de parcă erau niște bijuterii. Ea doar a gustat crema, a aruncat tulpina peste resturile de prăjitură, a împins farfuria și s-a ridicat. El a luat-o și a trântit-o pe tava metalică. Brațele îi erau pătate, purpurii.
În ultima seară, au făcut foc de tabără în curte și s-au adunat în jurul lui. Cum stăteau în cerc, semănau cu indienii din filme. Cineva pornise un casetofon și muzica era tare faină. Dacă mama m-ar fi lăsat să vin la liceu în Sibiu, mă făceam poet sau pictor. Mi-am închipuit cum aș fi pictat tabloul cu tinerii luminați de focul înalt. Stăteam la geamul de la bucătărie, simțindu-mi picioarele grele și dureroase. Am hotărât să mă duc mai devreme la culcare. A doua zi urma să strângem așternuturile și poate aveam noroc să găsim lucruri rătăcite pe sub paturi. Apoi ne întorceam acasă, de Sărbători.
Mi-am citit rugăciunile, m-am simțit mai liniștit și-am adormit, chit că puțea a parfum de fete și a țuică vărsată. Am visat că Ileana se strecura în patul meu și îmi trăgea șnurul de la pantaloni. Îmi plăcea s-o simt în brațe, avea gura mică și se împingea în mine, iar eu știam că o să fugă dacă o dezbrac. Am strâns-o mai tare, nu pleca, i-am zis, tare-mi pare rău că am umblat cu cerceii tăi, dară i-am pus la loc! Și-atunci a strigat, iar eu am sărit în picioare.
M-am împiedicat pe trepte, era beznă și se-auzea muzica. În dreptul unei ferestre am văzut focul palid din curtea internatului și umbrele elevilor. O profesoară încerca să-i despartă. Rocky îl tot împingea pe unul mai înalt, mai târziu am aflat că Ziggy se opărise din cauză că se uita la fetele care dansau. Am alergat și m-am băgat între ei, mi-am luat și un pumn de la Rocky pe când își rata ținta.
– Nu m-au lăsat să mă uit, Tilică! mi-a zis. Ce făceam dacă mă uitam? N-am vrut să dansez, n-am schimbat muzica, decât să mă uit, frate! Ce-i, crimă?
– Lasă, bine că pleacă mâine, am încercat să fiu mai împăciuitor.
Bentița îi stătea într-o parte în timp ce se plimba de la un capăt la altul al cămăruței, cu adrenalina tunată la maxim. Se mai băgase într-o bătaie la Căminul cultural, când a vrut să danseze cu una și prietenii ei l-au scos la tăvăleală, în stradă.
– Nu te bagi în haita care nu-i a ta, mă, dar ție-ți place să-ți forțezi norocul, i-am zis.
Dimineață, m-am trezit primul și am început din dormitorul fetelor. În timpul ăsta, auzeam vase trântite în bucătărie și m-am gândit că venise tanti. Am găsit clame și elastice de păr, două șosete desperecheate, ambalaj de la gumă de mestecat și, sub patul Ilenei, două pungi de 1 leu – pe una era scris numele lui, pe cealaltă al meu. Am deschis în grabă, îmi dăruise walkmanul ei, ăla de-l șutise Rocky și-l pusesem la loc! „Crăciun fericit, Tilică!”, scrisese cu litere frumoase. Lui îi dăduse o casetă VHS cu un film copiat, „9 săptămâni și jumătate” (cu Kim Basinger, pe care am iubit-o toți din sat, cu disperare). L-am văzut la Nae, sâmbătă seara și de încă vreo zece ori în anul următor. Cum a venit primăvara, Rocky și-a reluat jocul pe calea ferată. Odată, când i-am zis că nu mai e amuzant să șadă pe șine, mi-a pus în palmă cerceii Ilenei.
– Poartă-i, că-s de fetițe, a zis, iar eu i-am aruncat cât colo și-am plecat plângând de ciudă că până la urmă îi luase.
La Sibiu m-am mutat singur, după ce am intrat la o școală profesională pentru bucătari. Și-a bătut joc de mine că-s fătălău, dar a spus că o să mă viziteze când nu m-aștept. Am auzit de la Luigi Pletosu’ că Rocky a fost prins furând de la magazinul universal și, chiar înainte să fie eliberat a murit într-o încăierare cu alți pușcăriași.
E o noapte de decembrie, tresar în somn, ce faci, Tilică, ești mare și tare-acu, lucrezi la restaurant de bogătani… Văd că ți-ai împodobit bradul, ce vrei, frate-meu, să-ți aducă Moșu’?
Deschid larg fereastra și trag sticla de pe noptieră. Îmi place cum gerul mă pătrunde încet, în timp ce mă uit la cerul spuzit de stele. Bine ar fi să-mi aducă liniște, spun mai mult pentru mine, iar el îi dă înainte, de parcă nu m-a auzit. Tilică, frățioare, mai știi cum te speriai că n-apuc să mă ridic din fața trenului, da’ tu ce gândeai, că mi-s fătălău ca alții? Ține-ți cerceii, să-i porți, cadou de la mine. Ia uite cum îi zvârle, nu mai știe de glumă!
Sting țigara și mă întind peste plapumă. Deasupra mea stă aninată figura lui, cu bentiță și cercei, se mișcă precum un abur înghețat, străveziu, îmi strânge capul. Dincolo de el văd, pe tavanul de catran, șinele argintii – e ora când trece trenul cu acoperișul încins de soare și perdeluțele fluturând. Imediat, Rocky se va rostogoli peste lumea mea. Frățioare, nu există Moș Crăciun, va răsuna tot mai slab ecoul lui, înainte de răsărit.
Imaginea principală: Photomontage for Spartakiada sports competition,
unsigned, 1920s