Anul acesta, editura Nemira împlinește 32 de ani – prin urmare, Matca „s-a sesizat“ și astfel publicăm materiale despre această instituție culturală la superlativ, cum sunt și altele, nu multe, din România.
Intervievații sunt, de această dată, Alina Sârbu (redactor-șef Nemira) și Marian Coman (redactor-șef Armada, redactor-șef Nezumi, coordonatorul producției audio și autorul volumului Omulețul din perete). Le mulțumim!
Ce ați spune unui extraterestru despre Nemira dacă v-ați putea limita la doar cinci epitete argumentate pe scurt?
Alina Sârbu:
Dacă ar fi să-i descriu Nemira unui extraterestru pasionat de cultură, i-aș spune că această editură este: inovatoare, curajoasă, generoasă, premiată și iubită.
Inovatoare – pentru că a îndrăznit mereu să propună noutăți: a fost prima editură din România care a oferit romane SF (din 1992) și e-book-uri (din 2009), prima care a lansat campanii de promovare a lecturii ce au câștigat premii internaționale, prima care oferă cititorilor cărți manga în limba română și prima care a fost prezentă pe toate rețelele sociale.
Curajoasă – nu doar pentru că nu s-a temut să inoveze, ci și pentru că a avut curajul să parieze pe autori români de ficțiune și non-ficțiune, Nemira fiind editura unde au apărut pentru prima oară în limba română după revoluție cărți ale unor autori precum: Ioan Petru Culianu, Horia-Roman Patapievici, Radu Aldulescu, Erwin Kessler, Dănuț Ungureanu, Dan Miron, Dan Doboș și mulți, mulți alții.
Generoasă – pentru că în decursul istoriei sale a încercat din răsputeri să încurajeze atât autorii români (prin intermediul premiilor pentru debut, al numeroaselor campanii de încurajare a lecturii, prin înființarea cluburilor de lectură și a unei colecții dedicate literaturii române contemporane), cât și publicul cititor (prin intermediul bursei de cititor Nemira, care oferă cărți pe viață pentru elevi, al proiectului e-book Izolare din 2020, coordonat de Alexandra Rusu etc.).
Premiată – în afară de premiile pentru publicarea literaturii științifico-fantastice (încă din 1994, în cadrul Euroconului, Nemira a fost desemnată cea mai bună editură SF din Europa), a câștigat nu mai puțin de opt premii internaționale pentru camapania Bookvertising (între altele, la Effie Awards Romania și IAB Mix Awards Europe de la Madrid, fiind nominalizată și la New York Festival 2023), iar contul său de Instagram a obținut Premiul Webstock. Asta pentru a vorbi doar despre premiile dobândite de editură, nu și despre acelea câștigate de autorii români publicați de Nemira!
Iubită – prezentă pe toate rețelele de social media, Nemira are o comunitate uriașă de cititori, 40 000 doar pe contul de Instagram, care îi sunt alături pentru că se regăsesc în proiectele sale.
Marian Coman:
Inteligentă și cultivată – fiindcă dragostea pentru literatură bună face parte din ADN-ul editurii.
Exploratorie și fascinantă – fiindcă Nemira a publicat de-a lungul timpului cele mai importante cărți SF&F, titluri unde puterea imaginației umane își arată forța extraordinară de a explora timpul și spațiul și de a construi cu migală lumi întregi și povești captivante.
Rezistentă – fiindcă a rezistat, vreme de 32 de ani, pe o piață capricioasă, mereu credincioasă cititorilor și autorilor săi, încrezătoare în puterea cuvintelor și a poveștilor.
Cum se răsfrânge succesul binemeritat al unei cărți ca Solomonarul spre editură?
Alina Sârbu:
Cărțile sunt asemenea copiilor dintr-o familie: succesul sau insuccesul uneia se va răsfrânge asupra tuturor celorlalte. În primul rând, asupra celorlalte cărți din colecția din care fac parte („familia restrânsă”), apoi asupra celorlalte volume ale editurii (asupra „familiei lărgite”).
Ce mi se pare mie extraordinar este că succesul Solomonarului e de natură să confirme validitatea viziunii regretatului Valentin Nicolau, fondatorul Nemirei, care a crezut cu tărie că o editură care nu încurajează literatura autohtonă nu merită să existe, viziune împărtășită și de către Ana Lotts-Nicolau și Cătălina Nicolau. Totodată, acest succes demonstrează că parteneriatele pe termen lung dau roade, pentru că, să nu uităm, Florin Chirculescu publică literatură SF sub pseudonimul Sebastian A. Corn la Nemira încă din 1996 (2484 Quirinal Ave), câștigând în 1997 Marele Premiu oferit de editură pentru romanul Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine și fiind redactor-șef al revistei Nautilus. Așadar, reușita acestui roman, rod al colaborării dintre autor, editorul său pasionat, Eli Bădică, și editură, reprezintă nu doar o confirmare a unei politici editoriale urmate cu consecvență vreme de 32 de ani, ci și garanția că succesul vine întotdeauna atunci când oamenii talentați sunt susținuți și că întotdeauna literatura de calitate își va găsi drum spre inimile cititorilor, care vor susține, la rândul lor, editura. Iar o editură care devine cunoscută pentru că încurajează literatura de calitate, poate spera că va înflori și în viitor.
Marian Coman:
La Nemira, eu coordonez imprintul Armada, dedicat literaturii SF, Fantasy și Thriller și imprintul Nezumi, dedicat manga. Succesul oricărui titlu publicat la Nemira are darul să ne bucure cu atât mai mult atunci când este vorba despre cartea unui autor român. În cazul particular al romanului Solomonarul, publicat în colecția „n’autor”, aș adăuga că nu a fost tocmai o surpriză pentru noi. Îl citesc pe Florin Chirculescu încă din anii ’90, când publica proză scurtă SF în revistele de gen ale acelor vremuri, sub pseudonimul Sebastian A. Corn, și cred că este unul dintre cei mai buni povestitori contemporani. Și mai îmbucurător este faptul că succesul romanului său se înscrie, din punctul meu de vedere, într-un trend vizibil deja de câțiva ani: cititorii sunt din ce în ce mai atrași de cărțile autorilor români. Este, după mine, expresia unei maturizări colective, o maturizare a cititorilor și a scriitorilor deopotrivă, o sincronizare a așteptărilor cititorilor cu ceea ce autorii români oferă. Cred că literatura română începe să traverseze o perioadă de grație. Și chiar dacă mai avem mult până la tiraje răsunătoare, tare mă bucur pentru interesul crescut pe care cititorii îl arată față de autorii români.
Cum se naște o carte de succes? Aveți rețete sau doar încercări și speranțe?
Alina Sârbu:
Nu există o rețetă universal valabilă, ci doar ingrediente care pot asigura, dacă nu succesul absolut, măcar succesul parțial, garanția că respectiva carte nu va fi un eșec de proporții. Primul „ingredient” este calitatea: atât aceea intrinsecă a cărții selectate spre publicare, cât și a muncii depuse pentru realizarea și promovarea ei de către traducători, editori, redactori, tehnoredactori, specialiști în marketing și vânzări. O carte cu adevărat bună își va găsi (mai devreme sau mai târziu) cititorii. Va deveni, dacă nu un instant bestseller, atunci un long seller, un volum care se va vinde încet, dar constant. Iar un alt ingredient pe care îl consider esențial este pasiunea: de obicei, cărțile care au fost propuse cu pasiune de către editori, acelea care i-au încântat pe cât mai mulți dintre cei care au lucrat la realizarea lor au mai mari șanse să fie și pe placul cititorilor. În primul rând, pentru că oamenii răspund întotdeauna la dragoste cu dragoste: oricine a fost vreodată la o lansare organizată de Eli Bădică pentru o carte „n’autor” sau de către Irina Cerchia pentru o carte Yorick, cine a participat la un club al cărții moderat de către Marian Coman, coordonatorul imprintului Armada, sau cine a stat de vorbă cu Laurențiu Dulman, coordonatorul Orion, despre una dintre cărțile sale, știe exact despre ce alchimie subtilă vorbesc: pasiunea acestor editori este de-a dreptul molipsitoare, reușind să entuziasmeze pe oricine, să stârnească oricui pofta de lectură.
Marian Coman:
Există proceduri, mai ales în zona de marketing, care maximizează șansele unui titlu pentru, să spunem dacă nu ne e teamă de cuvinte, vânzări bune. Însă aceste proceduri nu garantează succesul unei cărți. Fiindcă dincolo de marketing, o carte bună „se vorbește”. Ea este recomandată de un cititor altuia, într-un proces de „viralizare” care trece dincolo de perioada și de bugetul pe care o editură din România le poate aloca unei campanii de promovare. Așadar, pentru o carte de succes ai nevoie, în primul rând, de o carte bună. Aici am putea avea o discuție întinsă despre ce înseamnă o carte bună, dar nu cred că acest interviu e locul potrivit pentru ea. Pentru Armada, imprintul pe care îl coordonez, urmăresc două direcții. Fiind unul dintre motoarele economice ale editurii, îmi propun ca fiecare titlu să fie un succes. Una dintre direcții ține de sincronizare – aici încercăm să aducem pe piața din România cărțile SF, fantasy & thriller reprezentative acum la nivel mondial, adică titlurile care urmează să ia marile premii de gen, cărțile despre care se va vorbi și peste zece ori douăzeci de ani. A doua direcție ține de recuperare și de fundamentele genurilor publicate – este vorba despre cărțile clasice pentru această zonă literară, despre romane care au făcut istorie, despre autori precum Frank Herbert, Ursula K. LeGuin, Arthur C. Clarke, Orson Scott Card, George R. R. Martin, Joe Haldeman ori Stephen King. Dacă a doua direcție îți garantează succesul prin valoarea unor romane care au trecut proba timpului și prin notorietatea autorilor, prima direcție îți pune la încercare flerul și cunoștințele fiindcă alegi dintr-o mare de zeci de mii de titluri publicate anual la nivel mondial. Satisfacția pe care o ai atunci când vezi că unul dintre romanele selectate de tine este nominalizat la marile premii de gen ori că a fost ales pentru o ecranizare de unul dintre cei mai importanți regizori ai momentului este uriașă.
O editură este întotdeauna un atelier – dar și la dvs. sunt mai multe compartimente și colecții. Cum se „întâlnesc” ele?
Alina Sârbu:
Esența Nemira este condensată în sloganul editurii: „Plăcerea lecturii”. Acest chef de a citi cred că se regăsește în absolut toate colecțiile, pentru că absolut toate cărțile publicate de noi au fost selectate fiindcă stârneau această plăcere, în primul rând, editorilor, dar și colegilor de la Marketing și Vânzări. Și, deși la o primă privire Nemira ar putea lăsa impresia că se identifică doar cu SF-ul, toate colecțiile și imprinturile sale se susțin și comunică în moduri mai mult sau mai puțin vizibile.
Dacă vreți, am putea chiar alcătui un mind map Nemira, în care să organizăm toate colecțiile și imprinturile acesteia, subliniind asemănările dintre ele, dar și relația cu „inima” Nemira reprezentată de #plăcerealecturii. Astfel, Armada și Armada Clasic publică, preponderent, science-fiction, thriller și policier, dar și fantasy, ceea ce o apropie de colecția Young Adult. Aceasta, la rândul său, publică nu doar fantasy, ci și povești de dragoste, ceea ce o face să cânte pe limba cărților din colecția Damen Tango, unde însă sunt publicate și biografii (romanțate, ce-i drept), lucru care o apropie oarecum de Orion, imprintul de non-ficțiune, unde apar biografii, cărți de dezvoltare personală, memorii, cărți de popularizare a științelor și de istorie, ceea ce o face să se „asorteze” un picuț cu Yorick, colecția dedicată artelor spectacolului și nu numai, unde apar cărți de teatrologie, dar și biografii, memorii și cărți de corespondență. Cum unele dintre cele mai cunoscute cărți de epistole din Yorick au fost acelea care au strâns laolaltă scrisorile unor scriitori precum Antonin Artaud sau Ernest Hemingway, asta face ca volumele Yorick să poată fi așezate într-o bibliotecă ideală alături de cărți ale unor autori români de literatură contemporană cum sunt acelea publicate în „n’autor” (unde apar și cărți de SF pur, precum cele din Armada) sau de acelea ale unor scriitori străini cum sunt cele din colecția Babel. Diversitatea autorilor din toate aceste colecții se potrivește însă foarte bine și cu diversitatea volumelor publicate în afara colecțiilor și semnate de nume mari, precum Rodica Ojog-Brașoveanu, prințul Harry sau Matt Haig. Dar acest din urmă autor a scris și cărți pentru copii, ceea ce face ca unele dintre cărțile sale să fie perfecte pentru Nemi, colecția dedicată celor mai mici cititori.
Iată, așadar, cum, deși în aparență fără nicio legătură, cărțile și colecțiile Nemira au similitudini nebănuite, cum se completează, reușind să asigure unitatea în diversitate a întregului.
Marian Coman:
O editură este, din punctul meu de vedere, asemenea unei corăbii. Ne întâlnim cu toții pe punte când zilele sunt frumoase și marea liniștită. Suntem, în rest, împrăștiați la posturi, cățărați pe catarge, întinzând ori strângând pânzele, scrutând zările și studiind hărțile în căutare de comori cu autori și titluri noi, atenți să nu cădem peste copastie sau în vreun tambuchi uitat deschis în timp ce alergăm pe punte înainte de furtuna vreunui târg de carte, scormonind prin cambuză după cuvinte sau alergând prin porturi după colaboratori destoinici. Dincolo de metafore și imagini romantice, o editură mare este și o mașinărie care funcționează cu proceduri și planificări, cu deadline-uri clare, cu proiecte complexe care au nevoie de management sănătos și de strategie pe termen mediu și lung. Cred că succesul unei edituri este legat și de talentul managementului de a ține în echilibru spiritul creativ dar poate mai puțin organizat al oamenilor de litere, cu rigoarea unui business care trebuie să livreze către parteneri și cititori, la timp, titlurile promise, la o calitate înaltă.
Care e secretul longevității?
Alina Sârbu:
Calitatea. Ca om care, într-o carieră de aproape trei decenii, a trecut prin redacțiile a cinci edituri mari și a și înființat una (acum defuncta Quality Books), colaborând în calitate de traducător cu tot atâtea, pot spune că singurul lucru care garantează reușita și longevitatea în domeniul editorial este calitatea. O editură care alege cărți de calitate, care știe să își țină aproape colaboratorii excelenți (fie ei scriitori, traducători sau graficieni) și care își alcătuiește echipa astfel încât să promoveze adevărații profesioniști, cărora să le permită să își facă meseria așa cum știu ei mai bine (și nu vorbesc aici doar despre redactori și tehnoredactori, ci și despre oamenii care se ocupă de promovarea și vânzarea cărților), o astfel de editură poate înfrunta cu mult curaj orice criză și poate spera că va exista și va fi relevantă și în viitor. Exemplele în acest sens abundă nu doar în România, ci peste tot în lume unde există piață liberă. Iar editurile care caută doar succesul de moment, care, lăsându-se mânate de cupiditate, aleg soluțiile facile, ci nu pe acelea mai dificile și cronofage, care garantează calitatea, acelea au a se teme că vor deveni, mai devreme sau mai târziu, irelevante.
Marian Coman:
Să mori câte puțin în fiecare seară, pentru a începe o viață nouă în fiecare dimineață. Când lucram în presă, la un cotidian, aveam un gând care mă motiva la întâlnirile cu colegii în cadrul ședințelor de sumar: „un ziar trăiește o zi”. În fiecare zi construiam o lume de 24 sau 32 de pagini, din articole, știri, reportaje, anchete, editoriale și interviuri. Seara, lumea asta era trimisă la tipografie, iar de dimineață ne apucam să construim o alta. Zi de zi, șase zile din șapte, vreme de aproape 15 ani. Dacă ziarele sunt fluturii efemeri ai lumii scrisului, cărțile sunt reptilele, păsările și mamiferele ei. Au un alt ritm, o perioadă de gestație mai mare și, apoi, vieți mult mai lungi, atât de lungi încât unele dintre ele par ori poate chiar sunt nemuritoare. Dar pentru noi, cei care lucrăm în slujba lor, traducători, redactori, editori, senzația este cumva aceeași. Fiecare carte e o lume la care lucrezi până când o vezi ieșind cu bine din tipar. Mori un pic cu fiecare carte terminată pentru a reînvia cu fiecare nou proiect. Povestea asta s-a întâmplat așa vreme de 32 de ani pentru Nemira și tare mă bucur că, în ultimii 5 ani, am făcut parte din uzina asta de vise. Și ca să îți răspund un pic mai aplicat la întrebare, cred că pentru longevitate în industria literară, în afară de capital, ai nevoie de know-how, de fler, de entuziasm, de pasiune, de imaginație, de o echipă cu oameni capabili și cu o energie pozitivă. Și, uneori, de un pic de noroc.
Un scriitor este un tip care trebuie să „trăiască” mult cu el însuși, să se adâncească în propriile-i temeri. Cum gestionezi întâlnirea dintre el și redactorul care ești?
Marian Coman:
Cred că în România, cu câteva excepții, majoritatea scriitorilor se luptă cu celălalt eu al lor, eul care-i ajută să-și plătească facturile. Am avut norocul (îmi place să cred că e noroc) ca acest eu al meu să se afle mereu în proximitatea scrisului. Vreme de aproape cincisprezece ani, scriitorul din mine s-a luptat cu jurnalistul din mine. În ultimii cinci ani, scriitorul din mine s-a luptat cu editorul din mine. E o luptă care se dă pentru timp și pentru spațiu mental. Ca editor, citesc multe propuneri, cărți din care fac selecția pentru viitoarele titluri Armada. Asta înseamnă că devine din ce în ce mai dificil să-mi las timp și loc în minte pentru propriile mele cărți. Locuind în lumile altor autori, îmi este greu să lucrez la propriile lumi. Îmi păstrez însă weekendurile și vacanțele pentru poveștile și personajele mele. Este, pentru moment, un compromis mulțumitor. În ultimele două luni, spre exemplu, m-am izolat pentru a finaliza un roman început în urmă cu doi ani. Ar fi prima carte după „Omulețul din perete”, volumul meu publicat în 2019.
Imagine reprezentativă: Dora Marian
