Deși comunitatea de metal din București datorează clubului Quantic sute de seri cu formații underground care poposesc destul de rar în România, povestea din spatele proiectului a stat bine ascunsă multă vreme. Cel puțin până acum. Din fericire, demersul meu de a descoperi lucrurile esențiale despre Quantic s-a dovedit a fi un succes. Ioan Stamatin, managerul general al clubului din Grozăvești, a fost extrem de deschis la întrebările mele despre evoluția, provocările și viitorul acestui spațiu iubit de atât de mulți rockeri și metaliști. Astfel s-a născut un interviu fără machiaj, fără aditivi, din care am avut și eu, și Ioan foarte multe de învățat. Lectură plăcută!
Care e povestea Clubului Quantic, de la ce idee ați plecat și cum arată materializarea visului?
Am început cu un mic bar în campusul de la Măgurele, care aparține de Facultatea de Fizică, Universitatea din București. Era un loc destinat studenților, un spațiu simplu unde să se relaxeze după cursuri. În timp, s-a transformat. S-au alăturat și profesori, cercetători de la institutul din zonă. Așa a continuat până în 2015, când am decis să ne mutăm într-un spațiu mai mare, aproape de stația de metrou Grozăvești. Am stat acolo doar opt luni, fiindcă s-a vândut clădirea și am ajuns la actualul Quantic, un loc mult mai generos, de 2800 m² la interior și două hectare de grădină. Asta e povestea, am pornit ca o locație studențească și am transformat-o încet, încet într-una pentru toată lumea.
Au fost concerte în barul de la Măgurele?
Foarte puține. Am organizat câteva prin 2014–2015. Îmi amintesc și de unul prin 2007, dar locul era foarte mic și nu eram pregătiți pentru concerte. Aveam 200 m2 la interior cu totul și era și o mică scenă improvizată.
Cum te-ai gândit să faci tranziția de la un bar de studenți din Măgurele la un loc pentru scena underground de metal din București?
N-a fost neapărat o intenție. Asta s-a întâmplat și-n Măgurele. Din Măgurele am ajuns la Quantic -ul din prezent, unde am organizat în 2015 primul nostru eveniment, Qfest. Era o locație bine poziționată, care atrăgea oameni din toată zona. Astfel, chiar anul acesta am ajuns la cea de-a noua ediție Qfest.
Primul gând a fost acela să ai o sală de concerte pentru metal sau te gândiseși și la alte stiluri?
Am plecat cu evenimentul de deschidere, adică Qfest-ul, ediția I din 2015. Și metalul era ceea ce ne reprezenta, asta chiar dacă Măgurele nu e chiar o zonă în care să se asculte foarte mult rock.
Și la primul Qfest ce trupe au cântat?
A fost un eveniment în care s-au înscris trupe din undergroundul românesc. Ele nu au fost plătite,
pur și simplu au venit să se simtă bine și să vadă care e atmosfera și să cânte. În plus, a fost un eveniment promovat de Rock FM și cred că a fost prima dată când am avut și reclamă.
Cu ce dificultăți logistice v-ați confruntat ca echipă, la început de drum? Probleme cu sunetul sau dificultatea unor formații de a ajunge la Quantic venind din alte țări pe șoselele României?
De-a lungul timpului, ne-am confruntat cu tot felul de probleme, dar una recurentă este cea legată de drumurile din România. Trupele străine întâmpină mereu provocări când călătoresc aici, fie din cauza infrastructurii, fie din cauza traversării mai multor granițe. De asemenea, au fost situații în care trupele au ajuns mai târziu decât planificat, dar facem tot posibilul să ne adaptăm.
Eu mă ocup de treaba asta din 2006 și la Quantic-ul din prezent din 2016. Sunt aproape zece ani și aici. Se poate spune că am o experienţă solidă, dobândită în timp, în ceea ce privește sunetul și organizarea în general.
Mă gândesc și la alte situații, cum ar fi problema vecinilor, din cauza gălăgiei după anumite ore.
Inițial nu aveam vecini, adică atunci când am venit prima dată aici. Ulterior, s-au contruit blocuri în zona clubului Quantic. Drept urmare, nu am mai organizat concerte pe terasă. Încercăm la anul să izolăm mai bine terasa, dar nu știu dacă vom reuși totuși să mai avem concerte outdoor.
Când ți-ai dat seama că locul vostru, Quantic, a devenit spațiul unde vin cele mai multe trupe din metalul underground, asta dacă ne raportăm numai la București?
Nu mi-am dat seama. (râde, n. red.).
Mai sunt concerte la Control, Fabrica și parțial la Expirat. Dar grosul evenimentelor metal se întâmplă la Quantic.
Da, dar nu sunt atât de multe evenimente de underground pe cât ar trebui.
Cum definești undergroundul?
Eu îl văd ca pe un eveniment care, indiferent de prețul biletului, nu poate depăși 50 de persoane în public. Pentru mine asta înseamnă underground. Dacă reușești să ai 200 de plătitori, deja nu mai ești chiar în underground, cel puțin nu în România.
200 de plătitori înseamnă că poate să iasă măcar pe zero acel concert?
Nu l-aș defini concert pe zero din perspectiva asta. Nu este vorba de cheltuielile noastre, este vorba de posibilitățile lor de a aduce oameni, plătitori de bilet. Nu contează că prețul e 5 lei sau 50 de lei, e vorba de numărul de urmăritori al formației. Dacă treci de 200 de plătitori de bilet la nivel de metal pe România, nu prea mai ești underground. Așa-l văd eu, e strict părerea mea.
Și, atunci, cum faci când ți se propune o trupă de către un organizator? Care sunt criteriile în afară de cele estetice? Ai și criterii de tipul „să fie o trupă care să aducă un anumit număr de ascultători“?
Nu avem. Colaborăm cu toți organizatorii din zona de rock și singurul „criteriu“ este să avem o dată disponibilă. În orice caz, încercăm să găsim loc pentru toată lumea.
Ai vreo amintire amuzantă sau situație dificil de gestionat pe care ți-o amintești cu plăcere sau cu amuzament și pe care vrei să ne-o povestești?
Foarte neplăcut a fost acum două săptămâni (interviul a fost înregistrat pe 18 septembrie 2024, n. red.), când am avut o trupă care a venit cu extra-lumini, extra-pretenții din punctul de vedere al curentului electric. N-am luat în calcul că avem și o stație de încărcare electrică, pe care am instalat-o recent. Și, în timpul probelor de sunet, o mașină a încărcat 60 kWh și ne-a oprit curentul, adică am depășit curentul alocat la Quantic.
Cât ați stat fără curent electric?
Cinci minute. Nu începuse concertul, încă erau probele de sunet, dar, chiar și așa, ne-am speriat un pic, pentru că nu ne-am mai întâlnit cu situația asta.
Dar totuși concertul s-a ținut cu bine…
Concertul s-a ținut cu bine, până la urmă.
Folkul e încă asociat cu mișcarea de la Cenaclul Flacăra, în anumite medii.
Da, și un factor negativ este că primăria organizează gratis astfel de evenimente. Se ascultă folk, dar nu se plătesc bilete la folk. Chiar dacă ar costa 10 sau 50 de lei, indiferent de cine cântă, nu se plătesc bilete la folk. Excepția o reprezintă Fără Zahăr și Ada Milea. Noi facem în continuare multe concerte cu ei, iar în ultimul timp, aproape de fiecare dată evenimentele au fost sold out la Quantic.
Oamenii preferă să-și mai ia o bere sau un tricou/CD cu trupa de pe scenă?
Depinde de stilul muzical. Am observat în ultimul timp că sunt foarte mulți consumatori de viniluri și există o piață a lor. Nu știu însă dacă preferă 10 beri de 12 lei sau un vinil de 120 de lei. CD-urile nu prea mai sunt, nici CD-ROM-ul la calculatoare nu am mai văzut sau în mașină, dar probabil că există colecționari de CD-uri. Totuși, CD-ul e plecat puțin din viața noastră, la fel cum sunt și caseta sau magnetofonul.
Legat de trupele străine, fiecare eveniment de la Quantic înseamnă o ocazie. Îi vezi atunci și îi mai prinzi peste trei ani. Cred că e mult mai ușor să cumperi la un concert merch-ul care-ți place: un tricou, un vinil. Are și o însemnătate în spate, faptul că ți l-ai luat când ai fost la concertul trupei X. Nu e la fel ca atunci când ai intra în magazin și ți-ai procura vinilul care-ți lipsește din colecție. Aici ai mers, ai plătit un bilet la concert și ai rămas cu o amintire și un vinil.
Și apropo, deschidem și noi curând magazinul de merch Quantic. Va fi pe două etaje, etajul de deasupra va avea doar viniluri, CD-uri, iar partea de jos va fi de haine, accesorii, merch de la trupele din România, merch de la trupele de afară.
Cât de greu a fost pentru Quantic să treacă peste perioada de pandemie? Știu că au fost niște subvenții de la stat.
Au venit la un moment dat, dar au venit mult după. Chiar și așa, au fost binevenite. Partea neplăcută a fost diferența între modul cum au împărțit autoritățile fondurile. Nu au dat la toată lumea procentual, ci au dat în funcție de când te-ai înscris în program. Eu, de exemplu, am luat la un an și ceva după pandemie, când aceasta trecuse. Atunci s-a creat o mică discrepanță față de unul care a luat exact în timpul pandemiei și unul care a luat la un an și ceva după ce s-a terminat pandemia. Noi am supraviețuit cu foarte, foarte, foarte multe credite, atât pe persoană fizică, cât și pe persoană juridică. Împrumuturi de la prieteni, tot ce s-a putut.
Poți să spui că acum ați ajuns măcar pe zero, la final de 2024?
Nu, dar știm că mergem în direcția bună și se va întâmpla asta la un moment dat. Nu e ceva financiar aici, Quantic nu s-a deschis ca un business, s-a deschis ca un bar din pasiune, așa cum îmi place mie.
Și dacă tot ai barul ăsta, hai să facem un exercițiu de imaginație. Ce trupă ți-ar plăcea să aduci să asculți? În afară de Tool (râde, n. red.)
Nu, dar un tribut Tool poate oricând să vină să cânte la noi. Eu mi-aș dori Volbeat, dar știu că nu o să se poată așa ceva. Nu rentează să aduci Volbeat în România. Nu-ți aduce plus valoare comparativ cu prețul formației.
Care e, în anii ăștia, trupa care a făcut cele mai multe sold out-uri la Quantic?
Cele mai multe sold out-uri? Păi singura trupă care a reușit să cânte de două sau de trei ori a fost Leprous. Iar referitor la trupele românești, nu avem trupe românești care să facă sold out la Quantic. Există câteva excepții și astea sunt ocazionale, cum ar fi Coma, Fără Zahăr la trei luni, Paraziții, dar nu e o chestie constantă. Sunt puține trupe românești care pot face sold out la Quantic.
Vorbim din zona noastră de metal, exceptând Andra, Delia, Irina Rimes sau alți artiști din mainstream. Poate Alternosfera, care e prima trupă străină de care-mi aduc aminte (râde, n. red.).
Și cât înseamnă sold out în Quantic?
Sold out în acest moment înseamnă 1000 de persoane, cu tot cu stafful nostru, echipa tehnică a formației și trupa de pe scenă. Deci, probabil un 950 sold out-ul clubului.
Ai vreun regret că nu ai adus o anumită formație la Quantic? Fie că nu mai există sau fie că au luat o pauză?
Conexiuni ar fi acea trupa, pentru că l-am pierdut pe Florian Stoica, solistul lor, în 2019. O formație românească extraordinară. Iar dacă nu am ține cont de timp, răspunsul meu ar fi The Doors.
Ce-ți dorești să se întâmple în anii următori la Quantic, în sensul de evoluție, nu neapărat de extindere? O creștere a fiecăruia dintre cei implicați în proiect, aș zice.
Mi-aș dori ca peste zece ani să existe oameni care să mai asculte rock. Și sunt un pic sceptic din punctul acesta de vedere. Rockul e următorul stil pe moarte din România după folk. Exact ce se întâmplă acum cu folkul, cred că se va întâmpla și cu rockul. Cred că fiecare trupă, indiferent de stil, ar trebui să-și mențină abordarea, nu să încerce să-și transforme muzica în business pentru că nu mai sunt ascultători pentru stilul lor.
Care a fost declanșatorul tău pentru a construi proiectul Quantic?
Scopul meu nu a fost acela să am un bar, să am o proprietate unde să beau, pentru că oricum nu beau gratis. Scopul a fost să am un loc unde să mă simt bine și unde să vină oameni pe aceeași lungime de undă cu mine. În timp, lucrurile au deviat, pentru că este un spațiu mare. Am vrut ca abaterile noastre să fie sub 1% și nu am putut să ținem un club doar de metale, cum ne-am fi dorit de fapt. Nu am putut să promovăm doar un stil, am mers puțin și pe hipstereală, fără să ne abatem totuși foarte mult. Comunitatea de rockeri scade și nu știu dacă mai suntem 100 000 la nivel național. În asta îi includem pe toți, inclusiv pe cei care preferă zonele comerciale ale fenomenului. Cred că din cei 100 000, 50 000 sunt trecuți de 60 de ani. Din cei 50 000 rămași, 40 000 au doi copii acasă și nu-și mai permit să iasă la concerte.
Cu toate acestea, există de ceva timp, anual, la Quantic, un festival care se numește SoundArt. Când prog, când doom, când black metal.
E o amestecătură de muzică bună. Dar este underground total, deja numărul de oameni care participă îl face așa, chiar dacă n-ar trebui să fie underground. Asta dacă ținem cont de trupele care sunt aduse. Și dacă ai un festival ca acesta de trei zile, o dată pe an, și nu reușești să aduni 300 de plătitori de biletele, e clar că nu poți face asta zilnic. Și nu vorbim de bani, ci de întreținerea spațiului. Locația e mare cât o primărie, dar nu are fondurile unei primării.
Cât de greu e să ai concerte în fiecare săptămână, să ai și angajați?
Sunt omuleți foarte buni, fiecare pe poziția lui, fiecare știe ce are de făcut și cam toți lucrează de ceva timp la Quantic. E o normalitate acum pentru ei, dar și pentru mine a devenit o normalitate. Quantic e un sistem care funcționează și are rotițele unse.
Dacă ar fi să o iei de la capăt, știind ce te așteaptă, inclusiv pandemia și dificultățile economice, ai porni din nou de la zero cu arhitectura Quantic?
Aș rămâne la bărulețul acela mic, de după Măgurele, cu 20 de mese în grădină, cu un spațiu de concerte de 100 de oameni și cu o bucătărie mică. Acolo aș rămâne. Dacă aș putea să mă întorc în timp, n-aș mai fi aici. Sunt mulți ani în care am plătit mese și bănci și am bătut cuie acestor mese și bănci. Până să ajungem la ce avem în prezent, s-a muncit foarte mult. Chiar dacă din exterior se vede mai puțin.
Imagine: © Anca Ilnițchi
