Mi se întâmplă din ce în ce mai rar să îmi aduc aminte de o copilărie care s-a petrecut acum treizeci și cinci, patruzeci de ani. Deschizând cartea lui George Bonea, Niște animale (Litera, 2024), m-am pomenit din nou în peisajul propriei copilării. Nu că ar conta, probabil totul e banal, până și cele mai importante fapte din istoria omenirii devin la un moment dat anodine, dar mi se pare important să discutăm despre această carte pentru a încerca să (ne) explicăm unele lucruri din prezentul imediat.
Niște animale e povestea nefiltrată a spațiului dintre blocuri. De după blocuri, dacă vrem un intertext mai valoros decât multe referințe literare. Romanul (compozit, fără o tramă evidentă, bine făcut până la ultima inflexiune a violenței) descrie în tușe relativ rapide și foarte groase secvențe dintr-o istorie a violenței care ar merita mai multă atenție. Avem un grup de băieți dintr-un cartier obișnuit și spațiul dintre blocuri; avem părinții lor, câțiva vecini, câteva mașini, câteva bare de covoare la care se joacă fotbal; avem apartamentele în care trăiesc acești copii cu părinți uneori alcoolici și violenți, cu o Românie în care Dacia încă înseamnă statut social. Și din toate aceste lucruri, ca într-un tratat de istorie, se desprinde un peisaj social al cărui preț îl plătim și azi. Ce se întâmplă între acești copii? La prima vedere, nimic. Se joacă, se bat des, se umilesc unii pe alții, se invidiază, își trăiesc copilăriile și în același timp creează o micro-societate care poate spune enorm de multe despre lumea în care trăim azi. „Dacă nu mai joci, te bat până te joci, da?“, urlă Adiță la un personaj poreclit Schilodul (p. 125). Și în acest urlet e toată istoria acestor copii care mai târziu vom fi noi. Poate nu ar trebui să devoalez nimic, dar copilul la care urlă e victima unor cornete cu bolțuri și e practic obligat să joace un joc în care i se înfig lucruri în piele. În altă parte, trei copii sar cu picioarele pe un al patrulea care începuse scandalul. Cartea e plină de aceste scene care ar putea părea inventate, dar cu toții le-am văzut și uneori chiar le-am trăit pe pielea noastră.
Esențial mi se pare, la cartea lui Bonea, că nici măcar nu încearcă să proiecteze textul în viitorul care e prezentul nostru. Iar când o face e doar ironic, nicidecum sfătos. Expune faptele și atât, fără să le judece, fără să mimeze vreo judecată socială care oricum în proză nu duce mai nicăieri. Tehnica lui e de cronicar, de arhitect al unui Nou Istorism din care s-a construit societatea în care trăim. Cine știe, dacă într-o zi vom avea vreun comentator politic sincer, ne va spune că mare parte din violența peisajului electoral și din toate aceste lucruri care ni se întâmplă în ultimii ani, inclusiv resurgența (de nicăieri?!?) a extremismului provine tocmai din acest peisaj înfățișat în Niște animale. E foarte posibil ca tot ce vedem să nu fi apărut azi și nici ieri. Lăsând glumele pentru altă dată, multe dintre personajele lui Bonea ar fi putut deveni șefi de galerie de fotbal și apoi – pentru că se poate, pentru că avem câmpul social potrivit pentru așa ceva – candidați la președinție. Adiță sau Bulgaru au toate datele unui candidat cât se poate de serios din ziua de azi.
Recunosc, nu am reușit să îmi dau seama dacă vreunul dintre personaje e alter ego-ul autorului. Tehnica cinematografică a cărții nu permite o identificare clară, iar asta mi se pare minunat. La fel, lipsa trecutului familiilor și a viitorului (cu vagi excepții: „Acum Bulgaru e tată, soț, șofer de dubă, curier. Își supraveghează fetița liniștit, în timp ce se plimbă pe bicicletă printre mașinile din același spate de bloc.“– p. 46. Altul e în Anglia, postează pe TikTok fotografii cu mașina lui mare.) Filosofia din spatele textului e cruntă: lumea e așa cum e, nu o schimbăm noi, istoria este și atât și e întotdeauna postfactuală.
În orice caz, micul roman Niște animale mi-a dat frisoane și m-a proiectat înapoi în copilăria din Oltenia, printre și mai ales după blocurile din Marinescu, un cartier care, ca și cel din romanul despre care îți scriu, există și azi.
Inocent, sper că s-a schimbat ceva.
