Jurnalist, antonim

Start

Cum să ratezi complet un interviu de presă

Pertinent, documentat, pregătit, imparțial, vertical, convingător, cult, intuitiv, conducător al discuției, profesionist, jurnalist. 

Și acum, să căutăm antonimele termenilor enumerați, pentru a avea dimensiunea prestației mediatice a lui Ion Cristoiu în interviul luat lui Călin Georgescu.

Prima și a doua întrebare sunt ridicări la fileu, profund colaterale, irelevante, moi. În deschiderea interviului – care stabilește poziționarea, furnizează indicii privind modul în care se va desfășura discuția și cine o va conduce – Cristoiu nu va fi incisiv, cum ești cu cineva de la care vrei să afli cât mai multe, ci va alege să fie flasc.

El nu va înțelege greșelile interlocutorului și nu le va transforma în muniție pentru întrebări încuietoare – în plus, va folosi tot interviul întrebări deschise când e cazul de întrebări închise și viceversa. Când Georgescu va spune „este, să spunem, o statură și o poziție care nu poți să eviți (corect ar fi fost „în care“)…“, Cristoiu nu-i va atrage atenția că a omis o prepoziție. Va prefera să se mire, rural și arhaic, de faptul că un bărbat poate fi elegant, în vremea în care nu mai e valabilă expresia referitoare la opțiunile vestimentare paupere ale valahului: când era gardul cu cămeașă, era el fără. Asemenea unui mujic purtător de rubașcă, realizatorul interviului crede că asortarea veșmintelor e o treabă care ține de femei. Și nici nu va profita de faptul că interlocutorul său se va referi la statură – e imprudent să vorbești de statură atunci când n-ai așa ceva – pentru a lansa o conversație despre resortul interior al oamenilor mici de statură de a fi mari la nivel societal.

Pe tot parcursul interviului, Cristoiu, cu o solemnitate căznită, ca și cum s-ar afla în fața unei personalități mărețe, va comite numeroase erori pe care le cunoaște orice student la jurnalism.

Interviul va musti de:

  • întrebări ce presupun răspunsuri univoce („da“ sau „nu“);
  • propoziţii afirmative în loc de propoziţii interogative;
  • două întrebări cuprinse într-o singură întrebare;
  • întrebări prea încărcate, prea stufoase;
  • întrebări ce sugerează răspunsul;
  • întrebări ce conţin comentarii şi aprecieri proprii;
  • întrebări ce conţin estimări şi supoziţii proprii;
  • întrebări ce conţin taxări şi etichetări;
  • întrebări ce conţin exagerări;
  • întrebări prea complicate.

Dacă aveți răbdare să urmăriți tot interviul luat din poziția ghiocel – măcar o adecvare la vremea plăcută de afară din momentul înregistrării – cuiva care-l face „maestre“, veți descoperi că Ion Cristoiu n-a depășit modul gogonat de a se face presă din anii de glorie tabloidală.

El va lua bulinele roșii de dimineață sau cele albastre de prânz furnizate de zootehnistul Georgescu având aerul că se adapă de la izvorul cunoașterii. Va înghiți fără să clipească fonfleurile servite așa cum făcea cu știrile inventate la ziarul la care angajase pe oricine fără a avea beneficiul îndoielii.

Nu va chestiona panseurile unui semidoct, care dezvăluie grave și insurmontabile carențe în procesul de educație gimnazială și de mai târziu, întrucât nu i se va părea nimic nelalocul său.

Nu va avea întrebări de follow-up – motiv ușor de intuit: nu cunoaște limba engleză.

Nu va încerca să ancoreze discuția în realitate, lăsându-l pe invitat să plutească în voie.

Nu va cerne bobul de neghină, adevărul de balivernă, factualul de scorniri protocroniste à la Pavel Coruț.

Nu va pune în discuție elogiul adus rublei în spațiul BRICS; porturile dintr-o țară sud-americană fără ieșire la mare; hăcuirea altor state după un plan duhnind a doctrină rusească; aproximarea numărului de vaci de pe glob, în sfârșit, o chestiune de competența unui absolvent de Institut Agronomic. Un jurnalist incomod și cu o minimă pregătire măcar ar fi întrebat – neted, lipsit de tendențiozitate – doctorul în pedologie inclusiv dacă pe vremea acestuia se plagiau doctoratele și dacă a fost suspectat vreodată de așa ceva.

Interviul, dacă e viu, realizat de un profesionist, e un proces bazat pe reacție rapidă. Intervievatorul va sesiza inadvertențele spuse de interlocutor, bazându-se pe ceea ce cunoaște și a aprofundat, și le va pune sub semnul întrebării, deoarece jurnalismul e, înainte de multe alte lucruri, o artă a tresăririi.

Cunoștințele unui jurnalist veritabil îl ajută să reacționeze în momentul în care tendonul său profund (citește „bagajul său informațional“), e lovit de un ciocan de reflexe, în cazul de față, de inepțiile lui Georgescu.

Să nu ai reflex când ți se servește deținerea de către România a unor elemente ce nu se găsesc în „tabloul“ lui Mendeleev trădează o anomalie în sistemul nervos central ori periferic. Să nu tresari atunci când se calcă în străchini cu privire la elementele sintetice și instabile din tabelul periodic care s-ar găsi doar în România – enormitate consacrată de Ghiță Funar – denotă absența simțului jurnalistic.

Când ești bombardat cu știri false, tăcerea ta nu e de aur, nici măcar monoatomic. E complicitate cu un ignorant care a trecut prin școală ca gâsca prin apă. Pare că și intervievatorul, și intervievatul care confundă tabelul cu tabloul au lipsit până și de la lecția „Fierul, fonta și oțelul“ ce dă titlul unui capitol din romanul Întunecare de Cezar Petrescu.

Când Georgescu se împăunează spunând: „Asta e expertiza mea cea mai mare, în politică externă și-n diplomație“, Cristoiu nu se îndoiește, nu contestă, nu cere probe sau surse și nu expune contraargumente. Îl slujește pe Georgescu așa cum l-a slujit pe Ceaușescu din postura de șefuleț în presa comunistă.

Pe scurt, Cristoiu se comportă nejurnalistic.

Aprobă elucubrațiile demne de un Petre Daea fără umor involuntar pentru că în interviul-blat – ca să folosim termeni de inspirație fotbalistică pe care Cristoiu nu-i înțelege – e părtinitor, cu mănuși de catifea și coloană vertebrală de tergal. Redus la stadiul de necuvântător într-un interviu în care ratează toate ocaziile de a vorbi cu elocință, Cristoiu își dezbracă vesta purtată cândva ca simbol al meșteșugului jurnalistic, dovedind că era doar accesoriul vestimentar al unui pescar în ape tulburi.

Nedocumentat, nepregătit, neintuitiv, incult, lipsit de simțul știrii.

Cristoiu girează și o greșeală cât roata carului în descrierea de pe YouTube a interviului: „Călin Georgescu: între America și U.E., România trebuie să opteze imediat pentru America“. Or, conform ghidului de redactare instituțional în vigoare, în limba română, siglele și acronimele se scriu fără puncte (UE, nu U.E.).

Practic, Cristoiu e antonimul jurnalistului.

Nu, mersi!

L-am cunoscut pe Ion Cristoiu în februarie 1993, când am venit la Evenimentul zilei prin transfer, de la Tineretul liber, ca secretar de redacție. La ziarul unde era redactor-șef, până când a plecat cu scandal, am mai fost redactor la Sport, șef de tură și apoi adjunctul șefului de secție la același departament. Am fost și colaborator de rubrică sportivă umoristică la revista Expres magazin, unde era tot redactor-șef, nu cred că observase detaliul, fiindcă nu se pricepea (nici) la sport. 

În 2008, când am ajuns, pentru scurt timp (înțelegând repede că ziarul va deraia), redactor-șef la ziar, Ion Cristoiu m-a caracterizat la prietenii săi de atunci, de la Antena 3, „băiatul care îmi căra geanta“. După ce am părăsit funcția prin demisie, ne-am întâlnit într-un studio TV și i-am corectat falsa amintire: nu-i cărasem niciodată geanta.

Avem culturi organizaționale diferite – în a mea, un ziarist nu cară geanta altui ziarist, chiar dacă acesta din urmă e, vremelnic, șef. Jurnalismul nu are exemple de lucrători în presă născuți la Praga care să ducă servieta unora născuți la Găgești. E posibil să apară, nu contest, doar că deocamdată nu a fost cazul.

M-am străduit să nu învăț nimic de la antonimul jurnalistic Ion Cristoiu (o făcusem și-n armată, când am evitat să-mi încarc memoria: să învăț să ucid ca să apăr o dictatură? Nu, mersi!). Să învăț să omor o știre? Să învăț să fac un ziar de succes bazat pe găini care nasc pui vii și pe știri ca „Tragica poveste de dragoste a Marianei Popa care, pasionată de literatura lui Sienkiewicz, a fost părăsită de amantul cu Dacie roșie“? Nu, mersi!

Imagine: Pixabay

Ediția actuală

#06, Iarnă 2024-2025


O poți cumpăra aici
sau aici
×