Era a treia oară când te duceai în Franța, de data asta nu mai sperai la o școală de elită, acum sperai să câștigi repede niște bani, nu mulți, nu speri niciodată la mulți, doar cât să-ți plătești datoriile, cât să nu mai duci și povara asta în spate, spatele era deja frânt de prima oară când a trebuit să ai grijă de copiii unor francezi, în această altă viață aveai un scop nobil care făcea umilința proletară mai ușor de dus, acum era ca să te muți din apartamentul în care stăteai în co-locație, nu se mai înțelegeau iubitul și colega de apartament, îi luase bicicleta la plimbare fără să-i spună, iar ea, care credea cu tot sufletul în cauza stângii, s-a supărat și i-a reamintit că el nu plătește chirie și din punctul ăla nu s-a mai putut decât pleca. În plus, era cazul să vedeți cum e să fiți doar voi doi la casa voastră, așa că ați plecat la cules de struguri pe moșia unei contese de pe lângă Bordeaux și v-ați convins unul pe altul că e ceva de trăit măcar o dată în viață.
În autocar, alături de alți oameni plecați la muncă, ați băut o sticlă de whisky, tu ca să-ți potolești durerile de spate și de ovare, iar el din entuziasmul că era din nou pe drum, acolo unde se simțea cel mai acasă. Cu câțiva kilometri înainte de intrarea în Marsilia, a început nebunia, te-ai trezit buimacă în mijlocul nopții, mai toată lumea dormea, doar vreo doi oameni se uitau pe geam încercând să-și dea seama unde sunteți, părăsiserăți autostrada și erați pe o șosea lăturalnică, iar autocarul a oprit într-o parcare părăsită, din întunericul gestant s-au ivit două mașini, una a parcat în fața autocarului, alta, în spate și din ea au ieșit doi malaci care s-au dus încrezători la portbagaj, l-au deschis și au scos o ladă imensă, au cărat-o cu greu la mașina din față și ambele mașini au demarat în trombă. E ora la care visul poate trece ușor drept realitate, la care durerea de spate te poate face cu capul și mai e și sticla aia de whisky aproape goală, dar parcă totuși a fost clar, te uiți la ceilalți doi neadormiți din autocar, le vezi pe față hotărârea fermă de a uita ce au văzut, închizi ochii și te forțezi să-ți dai shut down, te trezești când autocarul trece pe roșu pe străduțele din Marsilia, oare ne urmăresc polițiștii, oare va trebui să explici în franceză că nu ai habar ce s-a transportat în autocarul în care erai, îți înghiontești iubitul, îl trezești ca să-i spui ce-ai văzut, ca să aibă timp să-și pregătească răspunsurile în franceză, într-o limbă pe care nu o stăpânești pari mai mereu vinovat, totuși nu se aud sirenele, viteza cu care autocarul trece pe străduțele înguste și pustii ale orașului e motivată de altceva, autocarul oprește de-abia la ieșirea din oraș, într-o benzinărie, oamenii se duc la baie, tu îți verifici bagajele, deși de ce ți-ar fura cineva nimicul, vrei să comentezi ceva, vrei să-i faci pe șoferi să știe că știi, deși nu e clar ce anume, dar ți se face frică când îi auzi îmbărbătându-se între ei, lasă, frate, că la București ne luăm concediu, n-o să se întâmple nimic, cel încurajat nu pare deloc convins, e alb la față și fumează două țigări sudate și apoi o luați din loc, iar când ajungeți în Bordeaux e dimineață și realitatea, deși incertă, pare mai gestionabilă.
A doua zi, auzi la știri că în zonă a fost arestată o rețea de falsificatori de bani, compusă din francezi, arabi și români, ce near miss pe capul tău, uite de asta e bine să nu comentezi tot ce-ți trece prin cap, că nu se știe peste cine dau vorbele tale și oricum, ai probleme mai presante și atenția ta trebuie să se îndrepte acum spre ele.
Stați la niște pensionari simpatici, el viticultor, ea vrăjitoare, v-au adoptat imediat, bătrânul îl confundă pe băiatul tău cu fiul rătăcitor și tot încearcă să-l învețe chestii prin grădină, v-au invitat la masa de duminică și voi v-ați dus să luați un tort de la boulangerie, săraci, săraci, dar cu bun-simț, mergeați pe jos pe marginea drumului când s-a apropiat o mașină plină cu băieți din sat, ascultau rap francez în boxele date la maximum, când au trecut pe lângă voi, au încetinit, au lăsat geamul în jos și șoferul l-a scuipat pe iubit drept în față și au demarat în viteză, râzând și bătând pumnul unii cu alții. Poate că nu fusese totuși o idee bună să-și fi lăsat mustăți lungi care să-i încadreze fața tuciurie, poate că nu fusese o idee bună să fi venit într-un sat de lângă Bordeaux ca să culegeți struguri pe moșia unei contese, dar ce să faceți acum, cu un scuipat cu toții suntem datori în viață.
Ați povestit faza la masă, gazdele erau jenate, dar nu și-au cerut scuze pentru consătenii lor, știți, noi când am fost în București înainte de revoluție ca să adoptăm un copil, ne-am cazat la Intercontinental și mocheta era mucegăită și salteaua din cameră mirosea a șobolani și în fața hotelului erau soldați cu mitraliere, iar când am ajuns la orfelinat, aici mintea ți se face blanc, se compară o țară în care oamenii sunt scuipați din senin pe stradă cu una în care orfanii nu sunt luați în brațe de nimeni, niciodată, unii nici nu au călcat afară din pătuț și asta le va afecta mersul la maturitate, taci și bei vin cu nuci verzi, e dulce și parfumat, doar un pic amărui, vina colectivă e a tuturor și a nimănui, te uiți rugătoare spre vrăjitoarea cea bună, ea îți zâmbește, înțelege, întreabă când vă căsătoriți, că deja arătați a gemeni, tu râzi, ha ha, nu sunt genul, și ea e blândă și nu-ți spune că ar trebui să devii.
În vie, soarele arde ca-n august deși e octombrie, spatele tău frânt se mai frânge o dată și încă o dată, te târâi printre butucii de vie în genunchi pe pământul moale dimineața și pietros după-amiaza, tai mii de ciorchini, dar sunt prea puțini, trebuie să te miști mai repede, vin alții din spate și-i încurci, soarele te lovește în moalele capului și te duci să vomiți la un capăt de rând, ești însărcinată, ai venit să naști în Franța ca să aibă copilul cetățenie franceză, nu, dar nu-s învățată cu munca fizică, păi și de ce-ați venit tocmai din România pentru o mie și ceva de euro, nu munciți la voi acasă, n-aveți asigurări sociale, care-i faza, nu v-a plăcut școala?
Și apoi una dintre fetele din sat și-a pierdut telefonul, au început glumele cu țiganii și imigranții, băiatul tău s-a dus să-i caute telefonul prin vie, era departe de grup și sărea în ochi, nu știai cum să-l chemi înapoi, să nu fii singură cu ei, să nu le mai simți privirile înfingându-se în spatele tău încovoiat, să-i comunici telepatic că supracompensează și e suspect și până la urmă, ia mai dă-i undeva, să creadă ce-or vrea.
Când au început să vomite și alții printre rândurile de vie, prima grijă a cămășuței albe a fost să pună afiș cu: „După folosirea toaletelor, vă rugăm să vă spălați pe mâini”, căci, nu-i așa, dacă nu le ai cu banii, sigur nu le ai nici cu igiena, bunăstarea fiind, se știe, o formă de igienă financiară. Un bărbat mai mult mort decât viu e lungit lângă autobuz, îl păzește șoferul, cămășuța albă se urcă în mașină și pleacă la castel ca să dea raportul, nu înainte să vă explice că sigur nu e vina lor, mâncarea pe care o primiți la prânz e cât se poate de bună, și el tot din aia a mâncat și n-are nimic, frica de pe fața lui bâzâie ca un neon, e primul lui an ca șef pe plantație și este evident cum îi rulează cifrele în cap, nu mai vede oameni, ci ore de muncă pierdute și deci bani în minus, săracu’, e tânăr și are o frumoasă familie tradițională, un băiat din sat ajuns, total depășit de situație, cum depășiți sunteți și voi, care vă uitați la el cu furie și nu știți cum să-l ajutați pe leșinatul lungit la umbră, lângă autobuz, revolta crește în voi, dar ținta ei ultimă vă scapă și atunci trebuie s-o țineți strâns în voi.
Dar până la urmă n-a murit nimeni și în ultima zi vi s-a făcut poză cu toată echipa, cu unii dintre culegători vă împrieteniserăți puțin, mai ales cu cei doi pensionari fani Pink Floyd, băiatul tău le-a dăruit cartea despre istoria formației primită de la tine de ziua lui și ai fi vrut să nu fi făcut dar din darul tău, nu vedeai niciun har acolo, vedeai doar o formă de pierdere continuă, un sac găurit al resurselor interioare, iar în poza de grup de la sfârșitul recoltei te ascunzi de ochiul aparatului și asta te face să pari o fițoasă oarecare, căreia îi e rușine de munca cinstită.
La petrecerea câmpenească de dinainte de plata mult așteptată, ai dansat și te-ai dat în spectacol, voiai cu disperare să recuperezi ceva din cine știai tu că ești, iar când ați ajuns acasă, din greșeală ți-ai încuiat iubitul pe dinafară și n-ai auzit când a bătut violent în ușă, ai fi stat o vreme singură, să ți se limpezească gândurile, dar nici asta nu s-a putut.
Imaginea reprezentativă: Egon Schiele, Landscape at Krumau, 1916
