Care este, mă-ntreb, primul lucru la care consumatorul de filme și seriale se gândește atunci când aude crime drama? La duoul Holmes și Watson? La lumea incisiv instrumentată de Mario Puzo și Francis Ford Coppola în The Godfather? La Fargo? True detective? No Country For Old Men? Solul acesta atât de fertil crime drama a dat (și dă, în continuare) neobosit producții dintre cele mai complexe și incitante. Exploatarea activității unor bande infracționale în medii urbane devenite, deja, legendare, explorarea spațiilor psihologice tulburătoare ale criminalilor sau investigarea unor crime misterioase sunt numai câteva dintre jocurile unei narațiuni dramatice pe care cineaștii le pun în funcțiune și le adaugă noi fațete, de care publicul este, paradoxal, fermecat.
Această provocare o întâlnesc și participanții ediției de anul acesta a concursului Write a Screenplay For: crearea unui scenariu (dramatic) al crimei. Regizorul, scenaristul și inițiatorul concursului, Cristian Mungiu, ne-a declarat că „tema acestei ediții vine după un studiu făcut referitor la ce își dorește publicul să vadă mai mult“ și, în anticiparea nevoii de ghidare de care participanții au nevoie în cucerirea unei asemenea teme, sfatul său este „să evite clișeele, dar să păstreze thrillul, ritmul și originalitatea“. Același lucru îl subliniază și Gabriela Iacob (Head of Scripted Content Develompent în cadrul PRO TV) care, alături de Cristian Mungiu și Marietta von Hausswolff von Baumgarten (scenaristă suedeză) sunt tutorii acestei ediții: „Cred că este o provocare atât pentru scenariștii care au idei pentru seriale TV, cât și pentru cei care scriu lungmetraj. Nu avem o istorie a povestirilor locale în acest gen pentru micul sau marele ecran, doar exemple sporadice“.
Write a Screenplay For Crime Drama primește scenarii pentru mini-serii TV (structurate pe durata a 6 sau 8 episoade) și pentru filme de lungmetraj. Încă de la început trebuie să spunem că scenariile vor fi trimise la adresa info@cinemascop.eu până la data de 1 aprilie 2024, ora 23:00 (ora României), iar înscrierile vor fi însoțite de un logline al poveștii de cel mult trei propoziții, o descriere a poveștii, un artistic statement, un sinopsis detaliat pentru mini-serie, un outline pentru lungmetraj și/sau un pitchdeck de cel mult trei pagini, o scenă de conflict cu dialog nu mai lungă de două pagini și un CV profesional. Totul însă este prezentat pe site-ul oficial al concursului: https://filmedefestival.ro/wsf/.
Numele competiției este legat de American Independent Film Festival, care a luat naștere în 2017, la inițiativa Asociației Cinemascop. De atunci, nu puține nume sonore i-au trecut pragul: Ethan Hawke, Joaquin Phoenix, Sebastian Stan, Jacques Audiard, Benh Zeitlin, Kirill Mikhanovsky, Pacho Velez (invitații „digitali“ ai ediției din pandemicul an 2020), Steven Spielberg și Mary-Louise Parker sunt numai câțiva dintre invitați.
Concursul, apărut în 2019 la inițiativa cineastului Cristian Mungiu, a propus, la rândul său, o serie de nume care nu sunt de neglijat: Write a Screenplay For… Sebastian Stan (2019), Vlad Ivanov (2020), Generation Z (2021), Ioana Bugarin (2022), iar în 2023 au fost introduse tematicile. Prima, cea de anul trecut, a fost opțiunea comedie/thriller.
Compus din două secțiuni, una dedicată scenariilor pentru mini-serii TV și cealaltă scenariilor pentru filme de lungmetraj, concursul reprezintă un atelier de creație în sine: „un laborator incubator, care aduce și parte de creative writing, prin colaborarea cu mentorii care oferă sprijin, îndrumare, feedback pentru fiecare etapă de scriere, dar și prin colaborarea cu ceilalți scenariști. Crearea unei povești convingătoare, care să atragă publicul și să îndeplinească standardele industriei necesită o combinație de abilități, cunoștințe și practică. Înțelegând acestea, știm că scenariștii au nevoie de training, ca prim pas al acestui proces și am făcut din aceasta o prioritate“ (Gabriela Iacob).
Nimic însă nu susține în mod mai solid prezența acestui element pedagogic al laboratoarelor Write a Screenplay For… decât ceea ce spun finaliștii și câștigătorii ediției 2023. Liantul comun al tuturor declarațiilor pe care le-am primit este tocmai acesta. Anume, concursul nu este numai despre cine scrie cel mai bun scenariu, ci despre care e procesul prin care un scenariu devine, cu adevărat, bun: „Se scrie, se discută argumentat, se dau zeci de referințe, materiale de studiu, filme, interviuri, articole și cărți. Se revine la scris, se discută din nou, urmărind evoluția poveștii în fiecare etapă“ (Rolando Matsangos). Ceea ce face această competiție este să creeze un spațiu de lucru lucid, în care interacțiunile sunt menite să construiască: „Să îți dai seama singur ce funcționează și ce nu funcționează în propriul scenariu este extrem de dificil, pentru că e creația ta, de care ești foarte atașat. E o vorbă în engleză care se potrivește aici, kill your darlings, pe care nu știu să o traduc și să aibă același impact, dar pot spune cu toată sinceritatea că proiectul meu a evoluat foarte mult datorită acestor sesiuni“ (Miruna Popescu).
Văzut ca „o școală foarte bună“ (Rolando Matsangos), concursul își păstrează prospețimea și utilitatea. Irina Huțu, de pildă, finalista seriei 2023 a participat în două ediții, „prima oară în echipă și apoi singură“, dar ar face-o din nou: „M-aș mai înscrie cu siguranță dacă aș avea o poveste care se potrivește cu tema. Pentru secțiunea de series e important să iei contact cu cei din industrie, e una dintre puținele ocazii să faci asta la noi în țară“.
Cum este diferit însă un astfel de proiect față de altele? Șerban Racovițeanu, unul dintre câștigătorii de anul trecut ai secțiunii de mini-serie, spune că „ce a făcut diferența pentru mine a fost nivelul de implicare al mentorului și colegilor. De regulă, când ai atâtea proiecte complexe, nu se acordă foarte mult timp pentru fiecare și întreg procesul se fușerește. La WSF nu a fost cazul de așa ceva“.
Câștigătorul secțiunii de lungmetraj, Zsigmond Kungl ne descrie dinamica muncii în ateliere, astfel: „Ne-am întâlnit în mod regulat, odată la fiecare trei sau patru săptămâni, iar între sesiuni a trebuit să trimit versiuni actualizate ale structurii și ale secvențelor“ și pune accentul, mai ales, pe felul în care mentorii abordează tematicile: „Scenariul meu este unul foarte personal, bazat pe evenimente autobiografice, ceea ce necesită o abordare foarte specială în ceea ce privește dezvoltarea, iar mentorii au fost foarte conștienți de acest lucru. Feedbackul lor a fost întotdeauna precis și sensibil.“
Miza principală a concursului rămâne oportunitatea debutului cinematografic: „Pentru mine, ca și mentor încă de la prima ediție, este o bucurie să văd că ies filme din aceste proiecte, că scenariile sunt preluate de producători și că se dezvoltă mai departe. Write a Screenplay For… este cea mai directă cale de a intra cu scenariul tău în atenția unui producător. În plus, concursul are un format ce presupune că poți aplica fără să implice vreo taxă. În schimb primești șansa de a fi printre cei care beneficiază de îndrumare pentru a-și dezvolta proiectele, șansa să ajungi cu scenariul la sfârșit, să fii ales de un producător“, ne spune Cristian Mungiu. Alex Țibu, care a câștigat, alături de colegul său Șerban Racovițeanu la secțiunea de mini-serie, ne spune că „cel mai direct mod în care s-a schimbat traiectoria profesională este contractul de dezvoltare cu PRO TV pe care l-am obținut în urma câștigării concursului și cele câteva telefoane care au mai sunat cu propuneri de noi proiecte“. Zsigmond Kungl al cărui scenariu a câștigat la secțiunea de lungmetraj a avut aceeași șansă: „am reușit să intru în contact cu producătorii de la Mobra Films, care sunt foarte hotărâți să mă ajute să finanțez proiectul care, sperăm noi, va putea fi realizat în coproducție în anii următori“.
Anul acesta, „scenariul care câștigă la categoria mini-serii va intra în pre-producție prin PRO TV. Proiectul care va câștiga la secțiunea lungmetraj va fi propus de Asociația Cinemascop caselor de producție, pentru a identifica cel mai potrivit producător. De regulă, este cel puțin un câștigător pe fiecare categorie, dar aproape la fiecare ediției au fost alese mai multe proiecte. Niciun proiect cu potențial nu este dat deoparte“, declară Cristian Mungiu.
Dacă pentru finaliști și câștigători participarea presupune un adevărat atelier de scriere, pentru mentori procesul este și unul de explorare și descoperire a noilor talente. Gabriela Iacob îl descrie astfel: „De fiecare dată sper să descopăr o voce nouă, pasiunea din spatele scrisului, un ochi atent la viața de zi cu zi, îndârjirea de a căpăta îndemânarea pe care meseria de scenarist o presupune. Meseria se poate deprinde, interesul pentru a fi un povestitor și pentru a munci ca să devii mai bun sunt, pentru mine, semnele talentului“.
Trecerea prin etapele concursului înseamnă, așa cum recunosc participanții ediției anterioare, o muncă serioasă și „emoții mai ceva ca la disertație“ (Irina Huțu). Cristian Mungiu ne-a spus, deja, că experiența în industrie nu e necesară: „Este un proiect care antrenează și mulți așa-ziși neprofesioniști și a reușit în edițiile de până acum să treacă granițele țării“. Cei care se înscriu „nu trebuie să aibă un script finalizat, ci doar câteva pagini și o idee foarte bună“, iar „ procesul prin care se ajunge de la un concept și doar câteva pagini scrise la un prim draft de scenariu este unul lung și care implică multă muncă“ (Alex Țibu). Aspiranții sunt încurajați „să se gândească foarte bine la proiectul lor, ba chiar să-l viseze. Iar apoi, după ce fac asta… să fie pregătiți să străbată niște poteci creative la care nu s-ar fi gândit niciodată“ (Șerban Racovițeanu). Spațiul este mai degrabă unul de agregare al diferitelor zone culturale. Maria Orban, de pildă, autoarea volumului Toată dragostea dintr-o fotografie arsă a câștigat, în 2021, în cadrul secțiunii de lungmetraj: „După preselecție și alte etape eliminatorii, am intrat în dialoguri online cu mentorii. Apoi, vreme de aproape jumătate de an, am schițat construcția poveștii, relațiile dintre personaje, iar într-o lună am scris un prim draft, cu care am și câștigat secțiunea de lungmetraj. Mi-a plăcut enorm să lucrez altfel decât o fac atunci când scriu un roman și m-a încântat seriozitatea deadline-urilor (pentru că m-am disciplinat și mi-am depășit niște limite)“.
Îndrăznesc să spun, în plus față de cele declarate de mentori și participanți, că atelierele acestea se desfășoară într-o atmosferă în care comunitatea are semnificații impresionante. Există aici o anumită chimie a mărturisirilor pe care le-au dat fiecare asupra oportunității de a-și spune povestea oamenilor care merită, în limitele micului articol, o formă de antologare.
Irina Huța spune că lumea de zi cu zi, transfigurată cinematic „trebuie să pară obișnuită dar să surprindă“, iar miza ei este „să reconstruiești cunoscutul într-un mod intim, sau foarte specific, din momente în care publicul se poate regăsi sau în care descoperă ceva nou“. Zonele distincte din care provin coexistă într-un spațiu receptiv și creativ. Miruna Popescu (finalista care „vine din lumea dreptului, având studii în acest domeniu“ și care s-a înscris „cu zero experiență, pur și simplu pasionată de scris“) spune că „un lucru pe care lumea dreptului și cea cinematică o au în comun e capacitatea lor de a spune povești, de a ilustra luptele persoanelor în căutarea adevărului și a dreptății“. Mai degrabă decât să se respingă între ele, aceste zone distincte se populează una pe cealaltă și contrastează. Pentru Șerban Racovițeanu, scrierea unei povești „e o formă de terapie“: „mă inspir din ce e în jurul meu și, ca un DJ, le combin și amestec și creez o nouă lume“.
Alex Țibu ne trimite la „nea Rick Rubin“, care – crede el – „ar trebui să fie lipit pe desktopul fiecărui artist (indiferent că e cinema sau altceva)“: The act of creation is an attempt to enter a mysterious realm. A longing to transcend. What we create allows us to share glimpses of an inner landscape, one that is beyond understanding. Art is our portal to the unseen world.“ Narațiunile vorbesc, poate, mai mult despre cei care le scriu decât despre un conținut al lor și trimit, în final, la reprezentări identitare semnificative. Rolando Matsangos crede că „suntem construiți din povești, propriile noastre vieți nefiind altceva decât o poveste în trei acte, din care unul a fost scris deja, suntem într-o eternă scriere a celui de-al doilea, iar pe cel de-al treilea nu o să reușim să-l cuprindem niciodată, pentru că o să coincidă cu propria noastră dispariție. The end“.
Cu siguranță, atunci, astfel de transpuneri cinematice ale poveștilor au nu numai o doză de realitate, ci și una de realitate interioară. Write a Screenplay For este, în ultimă instanță, o cale prin care cei care își spun poveștile le pot lăsa libere, în lume.
Imagine reprezentativă: Asociația Cinemascop
