Literatura română și/sau pasiunea?

Start

Mircea Cărtărescu a făcut o declarație categorică pe edupedu.ro. Am fost curioși oare ce spun profesorii în legătură cu aceste idei. Mai jos, publicăm răspunsul a două profesoare, una din Iași, cealaltă din Cluj-Napoca, care sunt bine cotate și care predau în școli importante.

Eu însumi mă limitez să spun că înțeleg nevoia unei declarații hotărâte – mai ales în ziua de azi, dacă nu declari ritos ceva, parcă n-ai fi declarat nimic. În același timp, cunosc destui profesori de română dedicați și destoinici care fac totul pentru ca scriitorii contemporani să ajungă în clasele lor și să fie cunoscuți de elevi. Rostul unei anchete ca aceasta nu este altul decât de a ajuta pendulul să-și găsească liniștea.


„Întreaga noastră societate și-a greșit cu totul ținta“

Silvana Bicăzan
profesor de Limba și Literatura română la Liceul Unitarian „János Zsigmond“, Cluj-Napoca

Începutul anului 2023 readuce în prim-plan o mai veche polemică în domeniul educației, importanța studierii literaturii în liceu și a evaluării acesteia în cadrul examenului de bacalaureat, prin afirmația șocantă a scriitorului Mircea Cărtărescu, preluată de Adevărul dintr-un interviu realizat de Ionela Doboș pentru Presshub ca urmare a distingerii scriitorului cu premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, în cadrul Târgului Internațional de Carte de la Guadalajara, Mexic:

„Literatura, cum se predă azi ca să treci bacul, e moartea pasiunii, mai bine ar dispărea cu totul ca materie. E rețeta sigură dacă vrei să faci tinerii să nu mai pună în veci mâna pe o carte.“

Fără să vreau, ca profesor, de multe ori, „de bac“, și nu de limba și literatura română, simt nevoia să fiu de acord cel puțin cu prima parte a afirmației domniei sale. Predând literatura să „se treacă bacul“, simți că elevul se îndepărtează tot mai mult de ceea ce înseamnă literatură, nu mai reușește să intre într-o relație autentică cu literatura, nu mai poate să înceapă, în cuvintele lui Liiceanu, dansul cu o carte.

Și totuși, dacă relația elevului cu literatura începe abia cu pregătirea pentru bacalaureat, atunci atât eu, ca profesor, cât și domnul Cărtărescu, ca scriitor, și, fără să exagerez, întreaga noastră societate și-a greșit cu totul ținta. Problemele sistemului de educație din România sunt multiple, dar până la afirma că, dacă nu suntem capabili să le trezim copiilor interesul pentru literatură, mai bine renunțăm la ea sau că întreaga literatură care se studiază în liceu este alcătuită dintr-un „șir de vestigii și ruine din secolele trecute, greșit înțelese până și ele, cu autori prăfuiți, cu texte alese parcă pentru nulitatea lor“, mi se pare o exagerare grosolană. Materia de bacalaureat cuprinde autorii canonici: Eminescu, Creangă, Caragiale, Blaga, Arghezi, Stănescu, Sorescu etc. Nu aș îndrăzni să-i încadrez în canoanele mai sus amintite!

Într-adevăr, lipsește din programa de bac literatura contemporană, dar ea nu lipsește din școală. Programele de gimnaziu noi, precum și ghidurile pentru ciclul inferior al liceului îi lasă profesorului o mare libertate în a selecta textele pe care dorește să le propună pentru studiu și, de exemplu, mai multe manuale contemporane au optat (când nu s-au lovit de problema drepturilor de autor) pentru folosirea textelor autorilor contemporani, incluzându-le pe cele ale domnului Cărtărescu.

Literatura nu poate să lipsească nici din programa de bac, nici ca materie școlară, pentru că azi nu se mai construiesc turnuri de fildeș. Poate de sticlă, dar cu siguranță toate au o structură de metal. Fără ea, nu rezistă. Iar literatura este valoarea care, chiar și predată de cel mai odios „profesor de bac“, își asumă rolul acestei structuri.

Scriitorul declară mai departe că în școli nu se face, de fapt, literatură și că cei care au ca sarcină trasarea programelor școlare nici măcar nu înțeleg acest concept. Mai mult, acesta apreciază că literatura care se studiază în liceu este depășită, „un șir de vestigii și ruine din secolele trecute, greșit înțelese până și ele“,în timp ce autorii contemporani sunt absenți cu totul din manuale.Cu toate că scriitorul se dezice de o intenție polemică, aceste afirmații sunt cât se poate de actuale, în contextul modificărilor apărute în educație. Pe de o parte, Ministerul Educație a propus, anul trecut, adoptarea unei variante hibride de bacalaureat, în care limbii și literaturii române i se acordă un procent aproape nesemnificativ, modul de evaluare fiind prin subiecte de tip grilă, iar, pe de altă parte, la ciclul inferior al liceului (clasele a IX-a și a X-a) nu există încă o programă oficială, autoritățile nefiind capabile să își asume o direcție clară cu privire la studiul limbii și literaturii române în liceu, deși programa școlară pentru gimnaziu este în vigoare din anul școlar 2017–2018.


„Este vorba despre necesara schimbare de abordare în discutarea operelor la clasă”

Nicoleta Munteanu
profesor MERITO la Colegiul Național Iași și editor-coordonator Alecart.    

Scoase din context, observațiile lui Mircea Cărtărescu pot părea dure și inadecvate. Totuși, domnia sa nu generalizează și nu vorbește despre lipsa pasiunii tinerilor de a citi. Punctează doar un aspect legat de felul în care se predă literatura în școală. Pe care, deși toți profesorii și elevii îl cunosc, preferă să îl ignore. Motivul este simplu: e mai comod așa. Ca profesor, e mai comod și mai sigur să livrezi niște clișee, să dai vina pe dezinteresul tinerei generații, să te raportezi doar la rezultatele la bacalaureat (în funcție de care ești, de altfel, evaluat ca profesor „bun“ sau „slab“), să nu te intereseze formarea elevilor. Deformarea noastră profesională, lipsa interesului nostru pentru literatura contemporană, descurajarea noastră în fața timpului pe care îl presupune citirea sau recitirea unei cărți, obediența față de vechile metode, dificultatea de a răspunde provocărilor pe care le adresează elevii de astăzi (care au avut și au acces facil la informații din toate domeniile și se lasă acaparați de tentațiile ușoare ale internetului și ale rețelelor sociale) ne fac vinovați de ceea ce se întâmplă cu literatura, în special în liceu. Ele fac ca opinia lui Mircea Cărtărescu să aibă un grad mare de adevăr. Nu cred că intenția domniei sale a fost să pornească o „bătălie“ între autorii canonici și cei contemporani în programa școlară, nu despre evacuarea vreunui scriitor sau despre lipsa lui de valoare este vorba. Ci despre necesara schimbare de abordare în discutarea operelor la clasă. Care va fi cu adevărat posibilă doar atunci când se va schimba structura subiectului de literatură la bacalaureat. Este vorba despre eseul structurat care, așa cum este formulat acum (dar vina este și a noastră, a celor care corectăm), distruge nu doar creativitatea, ci și interesul propriu-zis pentru literatură. Se poate lua o notă foarte mare la bacalaureat fără a citi opera. Rămânând la un rezumat, la informațiile profesorului, la toceala înțeleasă ca exersare a memoriei. Aceasta este o realitate și cred că ea a dus la „lipsa de delicatețe“ a afirmațiilor legate de statutul actual al literaturii române în școală.

Fotografia principală: Muzeul Literaturii Române.

Ediția actuală

#04, 03/24

O poți cumpăra aici
sau aici
×