Nu am ajuns niciodată la Sulina și totuși am tot mai mult impresia că am fost acolo. Ca oricine, am citit Europolis, cu aceeași fascinație pe care trebuie s-o fi simțit-o și primii cititori, căci exotismul locului pare să fi rămas neștirbit în ultimul secol, chiar dacă portul de la Dunăre își trăiește lunga decădere, despre care și F. Brunea-Fox scria în reportajele sale încă din anii ’30. Interesat de traiul celor aflați la periferia societății, legendarul jurnalist ajunge la periferia Europei în 1934 și acolo, în locul centrului fluvial de mare importanță economică și strategică ce lega Orientul de Occident, găsește un orășel uitat de autorități, fără un plan urbanistic sau un sistem de sănătate publică, cu oameni „bântuiți de spleen, secătuiți de malarie“, lăsați în voia sorții, trăind la limita subzistenței în clădiri gata să se prăbușească.
La rându-i, Jean Bart (Eugeniu Botez), fost comisar maritin la Sulina, a cunoscut bine locul și locuitorii, precum și istoriile unei așezări care nu dormea niciodată și în care totul părea posibil. Așadar, singurul său roman păstrează ca într-o dioramă o lume căreia astăzi nu-i mai putem fi martori – de altfel, orașul a fost distrus aproape în întregime de bombardamentele din Al Doilea Război Mondial. Prin urmare, în 1961, când Europolis a fost ecranizat sub titlul Porto-Franco, în regia lui Paul Călinescu, Sulina era deja de nerecunoscut. Chiar dacă nu le-am văzut cu ochii noștri, multe de acolo ne sunt însă familiare. Palatul Comisiei Europene a Dunării, cele trei faruri, hotelul Camberi, strada care delimita zona de porto-franco, faleza cu ambarcațiuni ruginite, cimitirul cu pirați greci, amorezi englezi și prostituate mulatre, adânca atmosferă de părăsire care a luat de multă vreme locul forfotei cosmopolite din timpurile de maximă înflorire.
De remarcat un reviriment al interesului pentru acel colțișor de lume, iată, neuitat. Anul trecut, a apărut la Polirom biografia romanțată Jean Bart. Argonautul de Adrian G. Romila – am spus-o atunci, o spun și acum, nu se putea prozator mai potrivit pentru un asemenea demers. Bogată în detalii și încărcată de melancolie pentru întinderile necuprinse, Argonautul este la fel de pasionantă ca orice scriere a lui Eugeniu Botez. Tot anul trecut, în amplul său roman Soarele negru, apărut la editura Trei, una dintre cele mai însemnate apariții editoriale din 2024 și o demonstrație de forță epică întinsă pe spații și perioade vaste, Bogdan-Alexandru Stănescu dedică Sulinei un segment care învie farmecul decăzut, urâtul și frumosul care acolo merg mână-n mână.
Despre Jean Bart și Sulina a vorbit și Mathias Énard, prilej cu care Horia Ghibuțiu, care a moderat dialogul de la NOD dintre scriitorul francez și Cristian Fulaș, a adus în discuție scurtmetrajul Magicianul, regizat de Bogdan Mureșanu (vezi și Anul Nou care n-a fost) și care avusese premiera la Festivalul Internațional de Film de Animație de la Annecy (vezi și interviul din Matca: „Moneda este o ficțiune. Și noi, totuși, alergăm după ea“).
Inspirat de o proză scurtă din volumul Erata, al aceluiași Bogdan Mureșanu, publicat în 2006 la editura Libra, Magicianul, o coproducție România-Franța-Croația, este plasat în Sulina anului 1910, când s-a deschis aici cea dintâi centrală electrică – încă din primele cadre aflăm că „Vine lumina la Sulina!“. Povestea lui Ilarion, un prestidigitator care supraviețuiește de pe-o zi pe alta la periferia unei lumi stratificate, prin birturi și lupanare, printre vânzători de fistic, contrabandiști de rom, afaceriști venali și vilegiaturiști înstăriți, trăiește o poveste de dragoste ilicită și visează deja, așa cum unii visează și acum, că într-o zi va părăsi acel port de la capătul Europei. Magia lumii vechi spulberată de știința lumii noi.
Povestea realizării Magicianului, unul dintre puținele filme de animație românești, a fost o aventură în sine, din cauza provocărilor tehnice și financiare. Scurtmetrajul s-a aflat șapte ani în producție și a avut nevoie de un buget de 400 000 de dolari, de care pare că a beneficiat din plin, căci, cu ajutorul artistului de benzi desenate Alex Talambă (vezi Elabuga, Mila 23, Sidi Bouzid Kids), Sulina este reconstruită cu migală după fotografii din epocă, nu doar arhitectural, ci și ca atmosferă. Simți că ești acolo, în momentul acela memorabil, când lumina a venit la Sulina și oamenii s-au îmbulzit să vadă miracolul becului incandescent. O lume dezvrăjită, în care un scamator, cu atât mai mult unul care și-a pierdut credința în magie, nu-și mai găsește locul. Iluzia are nevoie de ascunzișuri, dar acestea nu mai sunt posibile în strălucirea care scoate totul la vedere.
Luminile, umbrele, culorile, unghiurile, coloana sonoră splendidă compusă de Didier Falk. Pasiune, senzualitate, crimă. Imagini care, așa cum a declarat Mureșanu că a intenționat, rămân agățate pe pereții coridoarelor întunecate din mintea spectatorului. Mă bucur să aflu că există planuri pentru un lungmetraj care să se intituleze Magicianul și alte povești românești.
Mi se pare interesant faptul că „Pistolul“, povestirea care a stat la baza scenariului, nu menționează nicăieri Sulina. Singurul toponim amintit e Maglavit, locul de naștere al lui Ilarion, iluzionist cuceritor, frivol și cu prea multe datorii la creditori, deziluzionat de o viață de rutină și șarlatanie, visând să poată scoate din joben teancuri de bani în loc de iepuri pufoși, panglici de mătase și buchete de trandafiri. De altfel, există multe diferențe între povestire și scenariu, așa cum e firesc, căci cartea și filmul sunt, la urma urmei, produse complementare.
Ideea de a plasa povestea filmului în Sulina a venit ulterior și se dovedește una inspirată, căci Sulina este un simbol al decăderii, reprezentativ pentru România, unde atâtea clădiri de patrimoniu zac în paragină, reprezentativ însă și pentru orice spațiu unde noile vremuri au venit ca un tăvălug peste vechile orânduieli și unde prosperitatea a lăsat locul sărăciei, căci progresul rareori este continuu. Astfel de orașe care au cunoscut gloria, după care au ajuns așezări fantomă există pretutindeni în lume. Povestea Sulinei este, așadar, universală, una a pierderilor concrete și a pierderilor simbolice. Sulina este unul dintre acele locuri care nu mai pot fi salvate decât prin artă.
Bogdan Mureșanu reușește un film ca un vis din care, asemenea protagonistului, te trezești brusc. Pe lângă imagine și mesaj, mai e ceva în Magicianul. Acel ceva este magia care, iată, supraviețuiește tehnologiilor avansate ale unui nou veac. Și după un strop de magie suntem însetați toți.
