Feminismul rămâne, în societatea românească, un cuvânt ocolit, care provoacă reacții diverse, majoritatea ostile: neîncredere, teamă, dispreț, ură. Mai rar stârnește curiozitate (dorința de a afla despre ideile și revendicările feministe de ieri și de azi) și cu atât mai rar simpatie și susținere. La nivelul cunoașterii comune, miturile anti-feministe sunt foarte răspândite, deși cei și cele care le cred și le răspândesc cu convingere nu au citit un rând despre istoria feminismului1. Nici nu prea au unde, căci în programa școlară obligatorie feminismul și istoria femeilor sunt în continuare absente, niște „tăceri“, cum spunea Michelle Perrot în 19982. Prea puțin cunoscute și explicate sunt și inegalitățile, marginalizările, violențele și discriminările la care sunt încă expuse femeile în societatea românească și nu numai.
Unul dintre miturile cele mai toxice (deși aparent inofensiv) legate de feminism este că astăzi nu mai are rost, femeile au drepturi egale cu bărbații, deci nu mai e nimic de făcut, restul este despre „dorința“ și „capacitatea“ femeilor de a „reuși“. Acest mit duce la inacțiune, la dezinteresul pentru drepturile femeilor, la neimplicarea în grupuri și asociații feministe și la delegitimarea și respingerea acestora. Este ca și cum am spune că nu mai trebuie să vorbim despre democrație, gata, am făcut-o (că doar e înscrisă în Constituție), am încheiat discuția. Or, afirmația de mai sus este falsă. Pe de o parte, există aspecte legale ignorate sau insuficient reglementate. Cadrul legal privind violențele împotriva fetelor și femeilor ignoră sau tratează insuficient unele forme de violență precum hărțuirea sexuală, violența economică, violența obstreticală, mutilarea genitală etc. Perspectiva intersecțională este insuficient prezentă în legislație și politicile publice, astfel încât drepturile și nevoile femeilor rome, de exemplu, sunt de multe ori ignorate.3 Pe de altă parte, egalitatea este departe de a fi realizată: toate datele cantitative și calitative, atât la nivel național, cât și internațional indică persistența inegalităților între femei și bărbați. Pentru că egalitatea în drepturi nu înseamnă automat egalitate de șanse și de tratament. Una dintre principalele surse ale acestor inegalități o reprezintă stereotipurile și rolurile tradiționale de gen, patriarhatul și sexismul, care, mai ales în societatea românească, sunt foarte puternice. Dacă la nivel legislativ există câteva prevederi – timide și neimplementate – pentru o educație incluzivă și egalitară, la nivel practic, în legile educației și în organizarea și funcționarea procesului educațional din România nu există nicio prevedere obligatorie legată de eliminarea stereotipurilor de gen, de educație pentru egalitatea de gen sau educație sexuală. Așa se face, de exemplu, că în 2022 un sfert din populația României consideră că nu e grav deloc sau e foarte puțin grav dacă o femeie nu este lăsată de partener să își cheltuiască banii cum dorește, dacă nu este lăsată să iasă neînsoțită în oraș sau să aibă grupul ei de prietene/prieteni, dacă nu este lăsată de partener să folosească anticoncepționale4. Peste toate acestea, așa cum spunea Simone de Beauvoir, „Il suffira d’une crise politique, économique et religieuse, pour que les droits des femmes, nos droits, soient remis en question. Votre vie durant, vous devrez demeurer vigilantes“5. Or în ultimul timp vedem, în țările democratice, tot mai multe situații în care drepturile femeilor sunt repuse în cauză. Desigur, exemplul cel mai cunoscut este tot unul din 2022, din SUA, când Curtea Supremă a revocat decizia (Roe versus Wade) care garanta dreptul femeilor la întreruperea voluntară a sarcinii6. Sunt așadar multe de făcut în continuare, pentru a ajunge la egalitatea dintre femei și bărbați înțeleasă într-o perspectivă intersecțională. Iar primul pas este conștientizarea și înțelegerea inegalităților.
Nu ne vom opri acum asupra altor mituri, la fel de ușor de demontat, căci intenția noastră nu este de a propune o analiză sistematică a acestora și nici măcar a feminismului7. De altfel, vrem să subliniem că nu există o singură definiție a feminismului sau un singur mod de a face feminism. Nu numai că de-a lungul vremii (din secolul al XIX-lea, când s-a coagulat feminismul așa cum îl definim noi în spațiul occidental modern) au existat revendicări diverse, raportate la cadrul legislativ, contextul politic, economic, social și cultural al fiecărei perioade (pornind de la aceste diferențe există și o împărțire în patru valuri feministe), dar în fiecare epocă ideile și vocile feministe au fost diverse, plurale, uneori au intrat în conflict. Elementul care străbate această istorie fascinantă și prea puțin știută este lupta pentru drepturile femeilor și recunoașterea unei umanități egale pentru femei și bărbați. Povestea acestui volum a început pe o terasă liniștită din București, când constatam cât de puțin sunt cunoscute și conștientizate problemele și nedreptățile cu care se confruntă femeile astăzi. Și cât de demonizat este feminismul, fără a fi înțeles. Ne-am spus atunci că este nevoie să vorbim mai mult și pe mai multe voci despre experiențele personale și profesionale ale femeilor și despre cum ne ajută feminismul să le facem față. Nu ne propunem să reconstituim o istorie a feminismului românesc după 1989, ci să creionăm un tablou, dintre multe altele posibile, al experiențelor și ideilor feministe din acest moment8. Ne-am dorit să avem voci cât mai diverse ca vârstă, experiență profesională, activism, reprezentare geografică. Timpul nu a permis tuturor colegelor pe care le-am invitat să ne trimită un text. Le mulțumim autoarelor care au acceptat provocarea noastră. Invitația era de a scrie un text gândit pentru un public larg, pornind de la două întrebări. Prima întrebare a fost: Cum am devenit feministă? Credem că istoriile personale ajută la înțelegerea faptului că există diverse moduri de a descoperi, a înțelege și a practica feminismul și, mai ales, adaugă o dimensiune emoțională, umană, care sperăm să reducă din ostilitatea cu care este privit feminismul. Suntem recunoscătoare autoarelor pentru curajul cu care au răspuns acestei prime întrebări. Textele sunt tulburătoare și puternice, cu episoade autobiografice care pot fi vulnerabilizante, asupra cărora au revenit cu o privire complexă, care reconstituie parcursurile intelectuale și emoționale pe care fiecare dintre noi le traversăm. Cea de-a doua întrebare de la care am pornit a fost de ce mai avem nevoie de feminism. Și le-am rugat pe autoare să vorbească despre un aspect legat de drepturile și situația femeilor astăzi care li se pare problematic și arată nevoia de feminism. Credem că o contribuție importantă și originală a volumului este faptul că identificarea temelor și aspectelor feministe pornește de la experiențele personale și profesionale dezvăluite de fiecare autoare. Textele reușesc în mod extraordinar să vorbească despre nedreptăți și inegalități pe care le trăim zilnic, uneori fără să le conștientizăm, și să traducă o întreagă literatură feministă într-un limbaj accesibil și adesea emoționant. Ne-am dorit un volum în care conceptele și teoretizările să fie transpuse în experiențe de viață, tocmai pentru a arăta că feminismul este (și) despre lumea de astăzi, despre noi, căutările, nevoile și speranțele noastre. Autoarele au răspuns generos acestei provocări: este mult mai greu să vorbești la persoana întâi și despre viața ta, de multe ori ne ascundem în spatele conceptelor pentru a nu ne dezvălui vulnerabilitățile. Or partea aceasta este esențială pentru feminism: nu doar că producerea de cunoaștere este de fapt foarte legată de poziția și experiența fiecărei autoare (așa cum a subliniat epistemologia feministă de câteva decenii încoace), dar pentru înțelegerea feminismului la nivel societal aceste povestiri/istorii despre experiențele fetelor și femeilor sunt indispensabile. Din lipsă de timp, dar și din cauza unor tipuri de violență (simbolică, epistemică, psihologică) cu care ne confruntăm în viețile noastre profesionale și personale, nu facem prea des acest tip de exercițiu. Sperăm că acest volum va contribui la o producere de cunoaștere feministă despre societatea românească și va ajuta la sporirea solidarităților feministe.
Fragmentul pe care l-ați citit este o introducere la volumul Cum am devenit feministă, antologie coordonată de Ionela Băluță și Emanuela Ignățoiu-Sora, care va apărea în toamna lui 2024 în imprintul n’autor al Grupului editorial Nemira.
1 Un material introductiv foarte bun și pe înțelesul tuturor despre câteva idei feministe, dar și miturile împotriva feminismului: Laura Grünberg, Diana Elena Neaga, Kit de împrietenire cu feminismul, Hecate, București 2022: https://ongen.ro/wp-content/uploads/2022/02/Kit-de-Imprietenire-cu-Feminismul.pdf . (n.a.)
2 Michelle Perrot, Les femmes ou les silences de l’histoire, Flammarion, Paris, 1998.
3 GREVIO Baseline Evaluation Report. Romania, 2022.
4 Ionela Băluță, Claudiu Tufiș, Barometrul violenței de gen 2022. Violența împotriva femeilor în România: reprezentări, percepții, Editura Presa Universitară Clujeană, 2022.
5 Frază citată de Claudine Monteil în 1974, în legătură cu legea care din 1975 recunoaște în Franța dreptul la IVG. (n.a.)
6 Despre implicațiile acestei decizii, vezi Ionela Băluță, Observatorul cultural. (n.a.)
7 În literatura internațională există biblioteci întregi pe aceste teme. Și în România, în ciuda unei situații destul de vulnerabilă a studiilor feministe și a studiilor de gen, există volume extrem de interesante. Mihaela Miroiu a introdus primele concepte și a publicat numeroase studii. Dintre autoarele care au scris despre feminism și istoria feminismului în România, amintim (în ordine alfabetică și precizând că nu este o listă exhaustivă) pe: Ionela Băluță, Oana Băluță, Maria Bucur, Gizela Cosma, Otilia Dragomir, Mihaela Frunză, Carmen Gheorghe, Laura Grünberg, Enikö Magyari-Vincze, Ștefania Mihăilescu, Olivia Nițiș, Liliana Popescu, Theodora-Eliza Văcărescu.
8 Trimitem, în acest sens, la două volume recente care reunesc mărturii și voci feministe: Oana Zamfirache coord., Ea. Perspective feministe asupra societății românești, Curtea Veche, 2019; Laura Sandu coord., Scrieri feministe, Fractalia 2022. De asemenea, asociațiile și colectivele feministe și pentru drepturile persoanelor LGBTQ+ au produs și produc o cunoaștere prețioasă, intersecțională, despre inegalitățile și dificultățile cu care se confruntă femeile și nevoia de feminism. Iată câteva exemple, fără a putea reda o listă completă: A.L.E.G. (Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen), ANAIS, Societatea de Analize Feministe AnA , Artfusion, Centrul FILIA, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Feminism România, Asociațai Front, Fundaţia Şanse Egale pentru Femei Iaşi, G.A.S. Cluj – grupul de lectură feminist-socialist Girls Up, ERomnja, Asociația Moașelor Independente, MozaiQ, Asociația Sexul vs. Barza, Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), Asociaţia Transcena, F-SIDES.
Imagine reprezentativă: Belkis Ayón, Untitled (A Challenge),1996
