Matca sărbătorească

Start

Materialul de mai jos are două calupuri. În primul, publicăm urările de sărbători și de Anul Nou ale membrilor echipei Matca și ale colaboratorilor. În al doilea, „transmitem“ răspunsurile la o întrebare ghidușă și anume: „unde cântă renii tăi?“.


Urările Matca

Péter Demény, redactor-șef Matca:

Dragi cititori! Fiți fericiți! Nici sărbătorile, nici Anul Nou nu trec fără să ne aveți în preajmă! Supărarea care pândește mereu să vă fie transformată în iubire, empatie, literatură și șampanie! Fără cuvinte potrivite, oricum nu ne găsim unii pe alții – să ne găsim, deci! Așa cum eu și cu echipa mea minunată ne-am găsit, așa cum Matca își găsește autorii extraordinari și sponsorii destoinici. Să ne găsim cu deschidere, larghețe și bunăvoie! Asta vă doresc!

Anca-Maria Pănoiu, redactor-șef Curtea Veche Publishing:

În așteptarea Sărbătorilor, cititorilor noștri le urez așa: orice expres îi poartă prin lume, oriîncotro și oricât de repede, să-și ia un răgaz și să coboare un pic. Să se adune, să se împace, să se așeze în matcă. Să se tragă lângă o sursă de căldură (șemineu, calorifer, inimă, jar), să ia în căușul palmelor o cană de ceva fierbinte (un espresso cultural ar merge cel mai bine) și să stea un pic în tăcere, să asculte: ritmul roților anului, dorința cea mai adânc îngropată, pe Grillo-greierele vorbitor, pe omul de lângă ei și fiecare pe el însuși.

Idei de citit, privit, gândit și poezit găsesc în paginile Matca.

P.S.: Atenție! Interzis coborâtul din mers. Risc de accidentare poetică.

Luana Schidu, director editorial Curtea Veche Publishing:

A fost un an tulbure, nu tocmai potrivit pentru a sta tihnit în fotoliu și a citi o carte, și încă una. Și totuși, a fost un an efervescent, cu foarte multe cărți bune apărute, citite, dezbătute. Nu citim numai de plăcere, ci și dintr-o nevoie, uneori disperată, de a înțelege demența din jur. Sau pur și simplu ca să evadăm. Și ce-ți mai vine să evadezi în vremurile astea ieșite din matcă! Apropo de matcă: noi, aici, ne-am ostoit angoasele creând o revistă culturală nouă. Uite-așa, când părea mai puțin potrivit momentul. Aș vrea să vă povestesc despre plăcerea și scăpărările de idei și bună dispoziție în care se naște număr de număr, despre prieteniile care s-au legat, reînnoit sau consolidat în jurul revistei, despre sentimentul că ne scăldăm în frumusețe și în bine tocmai când aveam mai multă nevoie de asta. Dar ar dura mult, și știu că aveți de făcut curățenie, de împodobit bradul, de fiert sarmalele, de împachetat cadouri (mi-ar plăcea să știu că anul ăsta se dăruiesc mai multe cărți ca de obicei). Așa că las povestea pe altă dată și pornesc urările: să fie sărbători frumoase, calde și liniștite, cu tot ce ne e drag aproape, să fie un an în care să nu mai clocotească decât bucuria, în care să avem timp de vise care se împlinesc, vremurile să se întoarcă în matca lor, iar noi (editori, scriitori și cititori) să ne bucurăm de Matca noastră și să ne tot întâlnim pe străzile din Byblos!

Cristina Ștefan, editor Curtea Veche Publishing:

Le mulțumesc celor care ne citesc și le urez sărbători cu atât de multă liniște încât să dovedească turnulețul de cărți adunate peste an.

Simona Petrișor, editor online și secretar de redacție Matca:

Se întâmplă să ies din casă și să ajung nu-se-știe-cum în compania cititorilor revistei. Îi observ, îi admir, unii sunt chiar colaboratori. Apoi aud, pe neașteptate, din nu-se-știe-ce direcție: „Țineți-o tot așa, fiindcă faceți o treabă excelentă acolo la Matca!“

Răspunsul meu timid de mulțumire nu poate să cuprindă însă recunoștința față de ei, de cititori, cei care țin sub mâinile, sub ochii, sub inimile lor munca noastră. Sărbători cu bucurii și cu încredere că poate fi și bine!

Radu Aldulescu, scriitor:

La mulți ani, Matca!

De mulți ani aștept apariția unei reviste de caracter, carismatică, puternică, aptă să răzbată cu fruntea sus prin aceste vremuri grele pentru literatură. Dar sus să avem inimile!
Așteptarea nu mi-a fost zadarnică. La mulți ani, Matca, viață lungă și succes, în misiunea de a insufla literaturii autohtone creativitatea și spiritul critic, după care tânjește de mulți ani!

Florin Dumitrescu, poet și textier:

Fie cu adevărat ca mulți ani să trăiască Matca! Un 2024 cu lecturi fericite!

Florin Bican, scriitor, poet și traducător:

ÎI urez revistei Matca o curgere lină și abundentă, cu care să irige inimile și mințile cititorilor dintr-un bazin hidrografic fără frontiere. La mulți ani!

Ioana Bot, istoric literar:

Revista Matca a dovedit că știe să adune, în paginile sale, bucuria vibrantă a cititorilor pasionați, ispitele în veci nepedepsite ale lecturilor „pe săturate“ și înțelepciunea unei redacții care știe prea bine că navighează prin vremuri dificile pentru cultura de performanță. Asemenea dovezi sunt, în sine, o performanță. Îi doresc, așadar, să continue pe același drum, pentru bucuria noastră, a celor care o citim. La mulți ani!

Carmen Firan, scriitoare, poetă:

Unii se întorc la rădăcini, alții revin la matcă. Dar dacă rădăcinile sunt zburătoare? Dar dacă matca a fost luată de apă? Întorcându-mă într-o vară pentru două săptămâni la rădăcini, l-am întâlnit pe Ivan Karamazov în carne și oase. Arăta bine și scrisese o carte grozavă pe care am citit-o la început în engleză și am povestit-o și altora. Nu e de mirare că Ivan Karamazov care se mișcă ușor și precis prin 2-3 limbi și câteva genuri literare și-a creat Matca lui care a devenit repede gazda unor nostalgici după literatură de calitate, cu talent, umor și poftă de scris. Mulți și buni ani să aibă Matca pe valuri!

Andrei Zbîrnea, jurnalist cultural, promotor cultural, poet:

Pentru un om ca mine, care-și plătește facturile muncind în alte zone de activitate, Crăciunul și Revelionul (cu zilele libere aferente) vor fi clipe de recuperare a lecturilor rămase restante pe birou. La propriu, nimic poetic aici. Nu exagerez când spun că masa din dormitor conține acum vreo 8-10 cărți lăsate pe hold în diverse etape ale anului 2023. Unele chiar din primăvară. Printre titlurile păzite de planta de apartament mutată de pe balcon, la o temperatură mai umană, se numără Rătăcitorii Olgăi Tokarczuk, autobiografia lui Anthony Kiedis de la Red Hot Chilli Peppers, intitulată sugestiv Scar Tissue, dar și romanul super-amuzant al lui Petru Cimpoeșu, Simion Lifnicul. Apoi e musai să mă afund mai mult în librăria Mubi, platformă de cinema de artă la care m-am abonat. Când plătești un serviciu, parcă îți dorești să te bucuri de el.

Reconectarea cu sinele, cu prietenii și familia e și ea pe listă, mult mai sus decât o arată această scurtă dare de seamă. Probabil cu asta aș fi putut să încep. Așa că Rewind! La final, ceva mega-pragmatic. O curățenie temeinică și un moment de renunțare la lucruri (mai ales din cămară) pe care nu le mai folosesc. De donat sau de aruncat, unde e cazul.

Să-aveți sărbători pașnice, mai puțin încrâncenate și să sperăm că viteza războaielor din lume va încetini, iar numărul victimelor nu va mai crește. Ăsta e gândul bun pe care-l trimit în Univers.


Unde cântă renii tăi?

Andra Rotaru, poetă:

Nu m-am întrebat dacă Rudolf, pe care l-am văzut într-o iarnă într-o piață de Crăciun, mai are câteva milioane de sosii sau de frați zburători. Nici dacă îl ascultă pe Moș Crăciun chiar de fiecare dată și nu ratează destinatarii din când în când. Cert e că sunt foarte globetrotters, și în afară de ei înșiși nu cred că poate ține altcineva pasul cu ei. Dar dacă s-ar putea, mi-ar plăcea să fiu de Crăciun într-o zonă cu Aurore Boreale. Iar dacă aș vedea vreo urmă de sanie prin aer, mi-ar plăcea să aud și câteva clinchete care să semene cu White Christmas al celor de la Wham! Așa, de dragul glitterului și al aburilor emanați de o cocă ce s-a transformat de ceva vreme în cozonac.

Ștefan Manasia, poet și prozator:

Io nu am reni, io am răni. Rănii mei cîntă şi hălăduiesc prin Panonia, acolo de unde barbarii fac prăpăd în adîncul imperiului. Eu stau într-o pîndă rafinată cu rănii mei: cînd vîntul bate spre mine le simt mirosul de urină pestilențial, cînd lumina bate în ei le văd coarnele arborescente cu flori în vîrf. Micuțe flori roşii. Semn că iarăşi – dormit-am sub sălcii – mi-au scormonit inima cu iataganele lor cornoase. Cînd în sfîrşit mă trezesc, îmi surîd cu maxilare stricate şi cîntă colinde (Iggy Pop, Pixies, PJ Harvey & dEUS).

Sorin Despot, poet:

Sonetul renilor vexați

Mno, zi, pe unde-ți cântă renii, camarad?
În ce ținut senin și spre ce pisc semeț
Îi mână, noaptea, mercur în retrograd
Fuguța printre brazii zburătăciți de-ngheț?

Poate dansează sub strălucirea Aurorei
Și în copite-afână zăpezile virgine.
Tu, șlagăr împletit din șoaptele agorei
Îmbracă renii-n spandex și-ncalță-i cu patine.

La ceas uitat de lege și de datini, pe ritm tiptil de bolero,
Unde-ți colindă corul de reni, în strună, moș martine;
Pe unde-ți patinează scumpii Rudolf, Bliț, Candeloro?

Mno, unde cântă ei, spune-mi tu mie, scumpă crăiasă de Obor,
Când bine n-am ieșit din pandemie și căutăm microbul următor?
Mai bine taci și toarnă-n farfurie un mare caltaboș de ren patinator.

Ioana Tătărușanu, poetă și prietenă apropiată a Cenaclului Matca:

Întrebarea ta zglobie, Simona, mi-a amintit de una dintre producțiunile cel puțin la fel de zburdalnice ale lui Caragiale, lipsite totuși de agentul brumărit și cu nas roșu pe care copiii, îmbujorați și clinchetii, îl mai așteaptă încă să coboare, înșurubându-și coarnele în hornuri: O cronică de Crăciun. Acolo, Caragiale imaginează palpitul dintr-o redacție în preajma sărbătorii Crăciunului, la întretăierea cu întâmplările care nu țin seama de obișnuințele rutinate, în farmecul lor de veacuri, ale calendarelor. Directorul ziarului în chestiune îi solicită lui Caracudi o contribuție de seamă la numărul special de Crăciun, tocmai cronica: „Scoatem de Crăciun un număr literar, ştiinţific şi artistic. Avem în sertare destulă materie; vom face o frumoasă selecţiune. Ne lipseşte numai cronica specială pentru sărbătoarea naşterii… Ce zici?“ Numai că îndeplinirea sarcinii de serviciu e faultată de nașterea fetiței lui Caracudi care, proclamat prematur drept infam de către director pentru presupusa farsă ticluită, își începe intervenția la ziar, năuc și mândru, astfel: „Christos a n-viat!“

Dar nu numai în poantă îmi așez intervenția. Exasperați, năuciți și istoviți de peste an, renii despre care întrebi ne cântă, pășind zăpada unei lumi asupra căreia nu coboară decât o dată-n 365 de zile, iarăși. Și tot iarăși, la fel ca fetița Floricăi și a lui Caracudi din schița lui Caragiale, copii se nasc în preajma sărbătorii și-s iviți, înfășeței, în buletinele de știri difuzate pe 25 decembrie care suflă vântul natalității spornice în vela saniei lui Moș Crăciun. Și-ajunși acasă, dacă au o casă, nu toți au parte de căminul sărbătoresc, încărcat de cadouașe fistichii, neprefăcute cu mult din vremea lui Caragiale și pe care Ioana Pârvulescu, într-un volum deja faimos, le descrie după criteriul sexului care domina epoca și care azi încruntă, înainte de vreme, frunțile unora: „Pentru micii bărbați, jucării bărbătești: coiful de hârtie, care stă moț în creștet, și vaporul de hârtie, care plutește în lighean, (…) calul de lemn cu capul pe băț, zmeul care zboară, mingea de cârpe, toba și trâmbița, escadroane, batalioane, armate întregi de soldați de plumb, infanteriști și cavaleriști care se prăbușesc morți și se ridică proaspăt înviați, în războaie teribile, la o singură mișcare de mână. (…) Pentru micile domnișoare, păpuși de cârpă, de lemn sau cu cap de porțelan, de vârste și mărimi diferite, inclusiv păpuși corpolente și bătrâne, păpuși cu joben și mustață desenată, care se lasă moștenire de la o generație la alta, cărucioare, săniuțe și chiar mașini de cusut, lucruri care să le obișnuiască cu ce va fi când vor avea și ele copii în fașă și soți cu joben și mustață.“ La peste o sută de ani din vremurile când darurile acestea circulau, totuși, între cei înstăriți, sunt mulți copiii Crăciunurilor de azi care n-au parte nici măcar de păpuși din cârpe, cu ochi sticloși și pete de ulei îmbibate-n petice, care să le susure despre o altă lume. Lor și părinților lor le cântă renii mei. Iar pe mine, pe noi, ne îndeamnă, precum directorul ziarului lui Caragiale pe un liricoid contributor: „Piccolino draguță… un număr special de Crăciun numai cu proză e ca un cozonac fără stafide.“

Ediția actuală

01/24 #3

Masthead

O poți cumpăra aici
sau aici
×