Eremocenul ar fi ultima fază a Antropocenului. Ar reprezenta perioada de timp în care, din cauza impactului devastator al rasei umane asupra planetei, biodiversitatea începe să scadă drastic. Ar reprezenta timpul rămas înainte de inevitabilul sfârșit, în care omul devine din ce în ce mai însingurat. Termenul acesta nu există, fiindcă el nu a fost creionat încă. Viera Čákanyová ne pune față în față cu diverse noi terminologii prin care schițează un scenariu apocaliptic. Filmul ei, Notes From Eremocen, trasează linii de fugă speculative și imaginează viitorul sumbru care ne-ar putea aștepta. Aflat undeva la granița dintre ficțiune și documentar, filmul lui Čákanyová pare rezultatul unei divergențe temporale. Un conglomerat de mesaje tahionice1 care s-au rostogolit înapoi în timp către noi.
Din punct de vedere narativ, totul pornește de la un demers de auto-cunoaștere. O entitate digitală (la origine umană), sapă prin muntele informațional pe care îl are la dispoziție, dă la o parte strat după strat, filtrează prin șisturile de date acumulate în mii și mii de ani. Face asta pentru a găsi urmele fostei sale vieți, sau mai bine zis ale vechii sale forme (biologice) de existență. Filmul se compune dintr-o înșiruire de artefacte audio-vizuale pe care această entitate o investighează și o recompune. Scopul final este acela de a-și descifra propriul trecut și, laolaltă cu acesta, pe cel al întregii umanități.
Urmărim un caleidoscop vizual. Vedem imagini trase pe peliculă Super8mm, 16mm, imagini digitale, CGI și animații. Ceea ce le unește pe toate este o voce auctorială și, bineînțeles, glitch-urile care permează acest demers de arheologie digitală. Ne mișcăm printr-un spațiu virtual (sau vectorial, cum este el numit în film) și investigăm pe rând fiecare regim de imagine în parte. Începem cu home movie-urile regizoarei, instantanee din viața ei. Vedem orașul unde locuiește, locurile pe care le vizitează atunci când merge în vacanțe și persoanele apropiate din viața ei. Înțelegem că acest demers este unul foarte personal. Înțelegem în același timp senzația de alienare pe care o simte regizoarea și pe care încearcă s-o reconstruiască printr-o asemenea punere în scenă. Ficționalizând subtil, ea dă seamă de felul în care contemporaneitatea a făcut-o să se simtă. Așa decide ea să-și investigheze (și în același timp să-și eviscereze) depresia. Ca într-un eseu de Mark Fisher, Čákanyová trasează legături între ce simte ea și ce se întâmplă în societate. Vedem imagini de la o serie de proteste ecologice, în care oamenii sunt alungați de către forțele de ordine. Vedem imagini de la Burning Man. Ni se zice că acei tineri de fapt s-au săturat de realitate, vor altceva. Ni se spune despre dorința autoarei, dar și a altora, de a abandona societatea ca atare, de a se distanța de ea. Going off the grid este o fantezie din ce în ce mai comună a botomorilor.
Exact ca în orice hard sci-fi, terminologii noi sunt introduse fără explicații prealabile. Abia apoi, după ce ne acomodăm cu ele, ni se relevă semnificația lor. Ni se spune că primul botomori a fost Satoshi Nakamoto, pseudonimul celui care a inventat Bitcoin și tehnologia blockchain. Asemenea unui neo-Frankenstein (sau a unui Prometeu postmodern), el s-a îngrozit de propria sa creație, ajungând să fie bântuit de aceasta. Nakamoto s-a retras din societate – mai exact a fugit de viitorul pe care el însuși l-a moșit. De fapt, nu se cunoaște nimic concret despre viața acestuia. Nici măcar identitatea lui. A fost și va rămâne o fantomă. Čákanyová îl transformă în personaj și îl folosește pe post de sinecdocă pentru omul contemporan. Botomori-ul este cel deziluzionat, nemulțumit, cel dornic să fugă, să dispară în neant.
Miezul speculativ al poveștii este însă următorul: tehnologia blockchain se dezvoltă într-un nou timp de ființă, una digitală. Fiindcă existența ei favorizează fluxul global de capital, aceasta este lăsată să prolifereze până în punctul în care ajunge „sentientă“. Prinsă în acest vârtej acceleraționist, rasa umană ajunge să-și piardă funcția de a-și controla propriul destin. Pentru a supraviețui, oamenii își uploadează conștiințele în spațiul vectorial, iar repercusiunile sunt nefaste.
Ceea ce am rezumat aici sunt doar câteva detalii – eșafodajul ficțional al acestui eseu extrem de personal despre alienare.
Filmul luiČákanyová crește rizomatic în toate direcțiile posibile. De aceea, este aproape imposibil de povestit. Fiecare spectator trebuie să-și croiască propriul drum prin această pădure întunecată. Fiecare drum tăiat cu maceta prin acest desiș digital va fi unic și irepetabil.
Notes From Eremocen a rulat în cadrul celei de-a 17-a ediții a Festivalului One World Romania.
1 Tahionii sunt particule ipotetice care ar atinge viteze mai mari decât aceea a luminii. Astfel, acestea ar putea călători înapoi în timp.
Imagine reprezentativă: Notes from Eremocene
