Miguel Eminescu, portocali, ziduri maure – Dia de Cultura Rumaño între Granada și El Ejido

Start

În scrisorile Veronicăi, Eminescu era apelat uneori Miguel. Ea îl numea (nu zâmbiți, e lucru serios) Miguel Eminescu de Ipotești („Miguel, Miguel, te rog ca să-mi scrii că de nu e poznă mare“). El o dezmierda Tolla – „Te sărut, Tollica, de mii de ori punând sărut pe întâia silabă“. Ei trăiau într-o poveste (românească). M-am gândit la asta în călătoria mea spre Granada și mi-am adus aminte că Spania era unul dintre tărâmurile visate ale poetului: un palat din Madrid sau altul „zidit într-un stil maur“ sunt repere arhitectonice în Sărmanul Dionis. Miguel Eminescu nu a ajuns niciodată acolo, dar din 2023 are un monument ridicat lângă Madrid într-o localitate unde trăiesc câteva mii de români: Rivas Vaciamdrid. Exodul masiv al românilor în Spania, însă, l-ar fi mâhnit peste măsură…

Zile și nopți de poezie la Granada

Am fost până acum de trei ori în Spania, o dată chiar pentru trei săptămâni ca rezident la Fundația Valparaiso, Mojácar, Andaluzia (2022). Combinația de deșert și Mediterană de acolo este unică. Prin noiembrie 2024 a apărut ideea unei noi vizite în peninsulă, la puțin timp după ce fusesem invitat, în octombrie, la târgul de carte inițiat de antreprenorul cultural Mircea G. Florescu – CultuRo, Alcalá de Henares. Giani, cum îi spun prietenii, este un caracalean-bucureștean stabilit în Spania de 7 ani, alături de soția sa, Dorina, unde editează un ziar românesc, „Români în Andalucia“. Știam că în ianuarie 2025, Teatrul Național din Craiova urma să prezinte spectacolul Hamlet, regia Declan Donnellan, la invitația Teatros del Canal din capitala Spaniei și aș fi profitat de conjunctură. Giani Florescu a avut însă ideea, în complicitate cu scriitorul Felix Nicolau, să sărbătorim Ziua Culturii Române – La Dia de Cultura Rumanò la Universitatea din Granada. Felix este profesor la Departamentul de Limbă și Cultură Română al universității, după ce timp de câțiva ani a funcționat la Universitatea Complutense din Madrid. Așa se face că am ajuns din nou în Andaluzia, cel mai bun loc din Europa pentru himere.

Între Alcalá de Henares, orașul lui Cervantes, și Granada, sediul de odinioară al puterii maure, sunt peste 400 de kilometri pe care îi faci în 5 ore cu mașina, cu pauzele de rigoare. Autostrăzile Spaniei sunt redutabile, se știe. Felix Nicolau ne-a întâmpinat în cămașă națională, alături de directorul Departamentului de Filologie Romanică, Victoriano Sanchez Peña, și de studenți care învață limba română. În seara zileri de 16 ianuarie, alături de poeta Ana Andrei, cu care am călătorit în acest traseu andaluz, au citit poezie Valentina Colonna, poetă italiană, profesoară la Universitatea din Granada, Enrique Nogueras Valdivieso, poet, profesor la aceeași universitate, respectiv Sabin Mureșan, poet român stabilit la Madrid. Noi, craiovenii, am citit în limba română, iar studenții departamentului, cinci la număr, au lecturat traduceri într-o spaniola rapidă care mă amuză atât de mult. Unii dintre ei erau români, mai ales fete, și citeau relativ… studențește, dar studentul spaniol Hector Adrian Trujillo Vasquez a citit din poezia mea cu velocitatea unui crainic de radio, fără vreo pauză de punctuație. Ești mereu mirat când îți auzi poezia „Nu pot să râd în secolul ăstora nici mort“ ca spusă de o „străină gură“, în ritmul transmisiei meciului dintre Real și Barça.

Recitalul lui Enrique Nogueras era și el interesant. Acest poet-cărturar a fost profesor asociat la universitățile din Suceava și din Iași. Fragil, el își citea poezia cu voce mică, într-un fel de șoaptă care aproape se stingea pe finalul poemului. La început am crezut că e o tactică, dar el era de fapt epuizat, suferise de o boală. Din acest motiv, colegul de catedră, Sanchez Peña, a preluat rolul pentru următoarele sale poezii. Poeta italiană citea cu voce plăcut-învăluitoare o poezie cumva romantică, poate chiar romanțioasă din câte auzeam în traducere, dar e posibil să fie o părere. Ea este și pianistă, iar muzicalitatea poeziei sale venea inclusiv din acest melanj al artelor. Să mai spun că Enrique Nogueras are un volum de poezii în limba română, Rugăciune în singurătate, apărut în 2023 la Editura Școala Ardeleană, în care spațiul românesc e ilustrat în poeme elegiace (ochii albaștri ai unei fete îi amintesc de albastrul de… Voroneț).

Cristo de Kennedy în grădinile Alhambrei

Îmi programasem o vizită la Palatele Alhambra, a doua zi, în speranța că voi vedea faimosul Palacio Nazaries, dar nu am putut respecta ora de dimineață, 9, așa că m-am mulțumit cu Palatul Carlos V și Grădinile Generalife. E multă lumină și istorie maură (700 de ani) acolo, dar în biserica Santa Maria de la Encarnación din incinta Alhambrei am fost atins de tabloul impresionant al artistului galician Benito Prieto Coussent, „Hristos al Păcii“, sau Cristo de Kennedy cum i se mai spune, dedicat președintelui Statelor Unite, John Fitzgerald Kennedy, asasinat la Dallas în 1963. Tabloul a fost pictat în 1964: Cristos este aplecat mult pe cruce, prăbușit de suferință, doar piroanele și ceva nevăzut îl mai țin pe lemnul pe care a strigat spre cel care nu l-a auzit. Sau poate i-a răspuns mai târziu. Grădinile Alhambrei sunt splendide, scăldate în soarele andaluz, făcând portocalii sălbatici, plini de fructe, să strălucească într-un mic incendiu oranj. Tot orașul e plin de asemenea arbuști, iar pe străzile înguste turiștii sau localnicii sunt siliți să meargă în șir indian (mașinile aproape ating zidurile pe anumite porțiuni).

Marea de Plastic

Dacă de la Granada spre El Ejido vezi de pe șosea întinse câmpuri de măslini sau dealuri pe care urcă ordonați acești copaci miraculoși, în preajma orașului de la mare terenul deluros devine selenar. Cu 30 de ani în urmă cineva a avut ideea de a construi sere de legume și fructe aici. Mediterana, soarele blând și curenții favorabili de vânt i-au convins pe investitorii olandezi că o afacere e oportună. Astăzi, mii de sere împânzesc zona dintre mare și aceste dealuri oarbe pe o suprafață de peste 13 000 de hectare, ceea ce face să fie cea mai mare concentrație de sere din lume deținută de 15 000 de proprietari – Marea de Plastic cum i se mai spune. Veniturile sunt pe măsură, adică excelente. Se spune că 3 din 5 familii europene mănâncă legumele și fructele produse aici, timp de 9 luni pe an, la o calitate remarcabilă. El Ejido a fost cândva o localitate săracă, acum este un oraș de 100 000 de locuitori care se bucură de prosperitate. La câțiva kilometri, parcă desprinsă de marea de sere, apare Almerimar, stațiunea maritimă plină de ambarcațiuni, veliere de epocă și palmieri uriași. Pe terenurile de golf mișună pasionații acestui sport pentru bogați. În timp ce muncitorii culeg legumele la mai puțin de 5 kilometri distanță, turiști olandezi, englezi, nemți cu o piele pergamentoasă de la soarele zonei, flanează pe străzile pline de hoteluri și cafenele. Mediterana e încă rece, dar poeta Ana Andrei tot a intrat cu tălpile în apa care promite primăvara. La câțiva kilometri de acolo este Ruta de los alemendros, Drumul migdalilor, în zona Málaga: acești pomi înfloriseră deja și fidelii călătoreau să se bucure de culorile blânde.

Mediterana, Guernica – Un Mundo

Pe 18 ianuarie, la Centrul Cultural Tierra Tracia din El Ejido, coordonat de același Mircea G. Florescu, am purtat o discuție despre semnificația Zilei Naționale a Culturii, alături de criticul cultural Antonio Calderón de Jesús, un afin al României, și de poeții Ana Andrei și Sabin Mureșan. Discuția a fost înregistrată video și poate fi urmărită pe site-ul asociației. Pe scurt, cum îl citesc românii pe Eminescu azi? Cum îl receptează elevii și tinerii care acceptă lejer asaltul tehnologiei și găsesc noi plăceri culturale? În vreme ce noi, românii, eram relativ mai sceptici (cel puțin, eu), cel mai optimist părea Antonio care vorbea cu entuziasm despre poezia lui Eminescu. A vizitat România de peste 30 de ori, cunoaște binișor mediul cultural românesc, în special cel al pictorilor, și poate știe el ceva. „Au prezentul nu ni-i mare?“. Mediterana privită de aproape la stațiunea Almerimar era promițătoare, iar poeta nu a rezistat tentației și a umblat desculță prin valurile mici care scăldau plaja. Pe plajă, câinii puținilor turiști ne priveau cu demnitate și vag plictis.

Reveniți la Madrid, Guernica lui Picasso ne aștepta răbdătoare la Madrid. Am vizitat Muzeul Reyna Sofia, unde alături de maestrul spaniol sunt tablourile suprarealiștilor europeni: Dali, Braque, Brauner, Juan Gris, Magritte, Joan Miró, Masson, dar și ale uluitoarei Ángeles Santos Toroella, prietena lui García Lorca și a lui Juan Ramon Jiménez, evidențiată cu impresionantul tablou Un mundo, precum și afișe și fotografii care povestesc istoria Războiului Civil din Spania.

Hamlet la Teatros del Canal

Pe 19 ianuarie am asistat la ultimul spectacol Hamlet, dintr-o serie de 5, al trupei Naționalului craiovean. Teatros del Canal este un centru cultural de proiecte relativ nou, deschis acum 16 de ani, unde regizorul spectacolului craiovean, Declan Donnellan, a montat câteva piese de-a lungul prolificei sale carierei. Compania Cheek by Jowl, coproducătoare a spectacolului, este una faimoasă. Declan Donnellan și Nick Ornerod, scenograful său, au asigurat acesteia o reputație solidă în Anglia, dar faima sa este legată și de spectacolele montate în Rusia, la Teatrul Pușkin. Spectacolul craiovean a fost bine primit de publicul spaniol, relativ bine în presa spaniolă – cronicarul ziarului El Pais resimțea lipsa unui anumit patos în montarea din care lipsește personajul Horațio –, dar rolurile făcute de Vlad Udrescu (Hamlet) și Raluca Păun (Polonius) mă fac să sper că vor fi nominalizați la Premiile UNITER pe 2024. Ca un amănunt nu lipsit de relevanță, Gala UNITER din acest an se va desfășura pe 27 mai la Craiova, la o săptămână după ce se va încheia sărbătorirea a 175 de ani de teatru la Craiova (19-23 mai). Un teatru la fel de „bătrân“ ca „Miguel“ Eminescu, sărbătorit inclusiv în Spania, printre portocali, ziduri maure și apele albastre ale Mediteranei. Hasta luego!

Imagine: Granada, Spania

Ediția actuală

#06, Iarnă 2024-2025


O poți cumpăra aici
sau aici
×