Miniaturi magice

Start

Între 3 și 18 noiembrie a fost prezentată, la Institutului Liszt din București, expoziția „Proiecte de scenografie de Bagossy Levente“, organizată de Centrul Cultural Maghiar în colaborare cu Festivalul Național de Teatru. Născut în anul 1968 la Dombóvár, cu studii de design grafic în Franța și Ungaria, Bagossy Levente a realizat primele scenografii pentru Teatrul Mic din Pécs, colaborând apoi cu teatrele din Kecskemét, Szeged și Nyíregyháza, dar și cu prestigioasele Teatrul Centrál, Teatrul Katona József, Teatrul Örkény și Teatrul Radnóti din Budapesta. Este câștigătorul mai multor premii, printre care, în 2008, al Premiului Jászai Mari. În expoziția de la București a expus douăzeci de proiecte, printre care cele pentru spectacolele Don Giovanni, Burghezul gentilom, Tartuffe, Hamlet, Un tramvai numit dorință sau Puterea obișnuinței.

What would we do baby, without us?

Pentru mine, această expoziție a fost ceva inedit și marchează o revelație personală. Evident că o inspirată scenografie m-a impresionat întotdeauna, dar, iertată să-mi fie superficialitatea, nu m-am gândit niciodată cât de importante și de dificil de construit sunt machetele. Știu acum că ele sunt opera unor artiști cu vocație renascentistă. Nu poți excela în acest domeniu dacă nu ai complexe cunoștințe de artă și arhitectură. De aceea se și spune că scenograful realizează o sinteză a artelor. Bagossy Levente demonstrează cu prisosință acest lucru. Scenografiile sale, compoziții cu o structură geometrică solidă, subjugă privitorul, îl „absorb“ în atmosfera piesei de teatru. Așa se face că o emoție puternică m-a cuprins privindu-i machetele. În ciuda dimensiunilor reduse, fascinantele miniaturi ale lui Bagossy reușesc să transmită sentimentul unui spațiu care se poate extinde la nesfârșit. Există în ele un microcosmos. Când le privești, ai straniul și neliniștitorul sentiment că ești un uriaș indiscret.

Alternând, în funcție de piesa de teatru, între funcționalul cel mai verosimil și, rar, un soi de constructivism, Bagossy dovedește o ingeniozitate debordantă, creând o ambianță plastică remarcabilă, la care contribuie și un bun ecleraj. Din câte am putut observa, artistul maghiar este adeptul unor scenografii cu volume și adâncimi clare, cu decoruri tridimensionale, cumva în opoziție față de acel decor plat al scenografiilor care-și au originea în tradiția teatrului ambulant. Când e necesar, știe să fie îndrăzneț, să caute atingerea semnificației, la fel cum știe să construiască decoruri cât mai minuțioase, mai realiste, chiar dacă uneori poate că adună prea multe elemente.

Dincolo de talentul său indiscutabil, Bagossy propune o artă din care răzbate o cultură bogată și profund asimilată. Meticulos atât în obținerea detaliilor, cât și în conceperea viziunii de ansamblu, el știe care trebuie să fie ponderea decorurilor, păstrând un echilibru fin în raport cu traseele actorilor, cu centrul scenei și cu celelalte locuri în care aceștia vor evolua.

Fără scenografie, teatrul nu poate fi înțeles în totalitatea sa, fie că propune un schematism sau de-a dreptul un minimalism dus la extrem, fie o viziune suprarealistă sau una cât mai fidelă realității. Atunci când se discută despre istoria teatrului, nu trebuie uitată vreuna dintre componentele acestui fenomen: literatura dramatică, regia, jocul, scenografia… Expoziția de la Institutul Liszt m-a făcut să conștientizez o dată în plus importanța scenografiei și să-mi doresc să asist la un spectacol de teatru a cărui scenografie să fie semnată de Bagossy Levente, dovadă că, în ceea ce mă privește, și-a atins din plin scopul.

Toate pozele © Ciprian Măceșaru

Ediția actuală

#04, 03/24

O poți cumpăra aici
sau aici
×