Miracol 30

Start

De 30 de ani, o dată pe an, la Sibiu este posibil Miracolul și nu mă refer la acela ritualic din preajma Sânzienelor, ci la unul artistic care a devenit în timp, s-a automodelat, s-a transformat din stadiul de provocare la cel de fenomen, iar azi, chiar și pentru un ins care aproape era convins că miracolele au fost epuizate în frageda vârstă a uimirii, a devenit un MIRACOL. Anul acesta Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) ajunge la mirabila ediție cu numărul 30. Dan Perjovschi remarca pe pagina sa de Facebook că: „Miracol pentru mine vine din faptul că, în România, ceva rezistă de 30 de ani…” Pentru sibieni este deja ceva normal-obligatoriu să citească Ziarul Orizontal desenat pe zidurile Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu. Desenele lui Perjovschi pot fi văzute/ citite/ aprofundate/ interiorizate tot timpul anului, până la ediția următoare FITS. Face asta deja de 13 ani, cu binecunoscuta lui atitudine critică cu note de ironie fină și pentru asta anul acesta a fost premiat, distincția fiindu-i acordată de către Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Austria. De altfel, logoul FITS 2023 este creația lui și a fost proiectat și pe cerul Sibiului printr-un spectacol de drone luminoase.

Lăsând în urmă clădirea Teatrului „Radu Stanca” și trecând dincolo de zidul cetății Sibiului ajungem pe Aleea Celebrităților care leagă cele două clădiri culturale, mai exact teatrul și filarmonica; aici merită să contemplăm un alt miracol. O alee care numără peste 30 de plăci/ stele cu numele unor personalități din lumea teatrului. Anul acesta alte șase nume au fost adăugate într-un cadru de ceremonie. Și ce grozavă coincidență… tot 30 de ani de existență sărbătorește și Compania de Dans Vertigo al cărei lider, Noa Wertheim, a primit o stea, pentru creație și promovarea în lume a dansului. O altă dansatoare, María Pagés, foarte apreciată și premiată artistă din Spania, a primit o stea pe faimoasa alee pentru tot ce a realizat în ritmurile fascinante de flamenco. Critica de specialitate observă adeseori că dansul ei este un dialog între mișcare și poezie. Milo Rau, director artistic al Teatrului Național din Gent și director artistic la Wiener Festwochen, a primit o stea, nu pentru abilitățile sale manageriale, ci pentru cariera de regizor de teatru și film, scriitor, scenarist și animator artistic. Katie Mitchell, o personalitate artistică a lumii britanice, cu un portofoliu impresionant de peste 100 de spectacole de teatru și operă, premiată în Rusia, Germania, distinsă cu Ordinul Imperiului Britanic și cu Medalia Președintelui Academiei Britanice, profesor universitar în Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, a primit și ea o stea în Sibiu. Tot din zona dansului vine și Marie Chouinard, remarcabilă autoare de spectacole și lider al unei companii de dans care îi poartă numele, este din anul acesta pe faimoasă Alee și pentru calitățile ei de regizoare de film. Și pentru că de multe ori s-a vorbit despre Festivalul de Teatru de la Avignon, cu care a fost comparat/ asociat permanent Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, anul acesta s-a realizat o legătură și prin faptul că directorul evenimentului francez, Tiago Rodrigues, a primit o stea pe Aleea Celebrităților. Încă un miracol înfăptuit sub steaua celebrității ce leagă azi Sibiul de Avignon. Și ca să rămânem în lumea Wonder, șirul stelelor se încheie cu a șaptea – cifră magică – pe care a primit-o Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Și pentru că s-au împlinit 30 de ani de FITS și pentru că este atât sufletul, cât și creierul festivalului, distincția meritată cu asupra de măsură i-a fost oferită de către Primăria Sibiu.

George Banu! Un nume și o personalitate asociată cu Festivalul de la Sibiu, consultant critic și mentor spiritual al acestuia, nelipsit de la toate edițiile, anul acesta a privit spectacolul miracolului de undeva din ceruri. In memoriam au fost organizate mai multe momente, dintre care expoziția de fotografie și tehnică digitală a Oanei Maria Cajal, vernisată la Muzeul Brukenthal care poate fi văzută până în data de 30 august 2023. Au fost prezentate și ultimele două cărți ale lui George Banu, lucrări care au revelat talentul scriitoricesc al acestui homo sui transcentalis,așa cum sigur îl vede, în intimitatea gândurilor sale, prietenul său, Basarab Nicolescu. Simona Modreanu, omul care face parte din povestea acestei apariții, a istorisit cum a primit într-un miez de noapte de ianuarie cartea Privirea de aproape și parcursul ei până la a fi publicată la Editura Junimea de la Iași. Și cealaltă carte, cu un titlu care l-a intrigat pe editorul ei, Ioan Cristescu, Ultima oară, apărută la Editura Muzeul Literaturii Române, are și ea povestea ei. Prezentările de carte au fost parte integrantă a unui eveniment dedicat lui George Banu, organizat la Filarmonica de Stat din Sibiu, în cadrul unui grup de prieteni dragi marelui absent. Au fost prezenți Laurence Auer (ambasadorul Republicii Franceze în România), Dragoș Buhagiar (președintele UNITER), Emil Hurezeanu, Constantin Chiriac, Ioan Cristescu (directorul Muzeului Național al Literaturii Române), Vasile Șirli, Simona Modreanu. Nu putea modera discuțiile altul decât Matei Vișniec, prieten și colaborator constant al lui Banu. De altfel, el însuși nelipsit din aura mirajului FITS încă de la începuturi. Mulți au încercat să contureze personalitatea, caracterul sau individualitatea criticului de teatru George Banu, dar pentru mine cea mai potrivită tușă a dat-o Peter Brook, care îi mărturisea într-o epistolă adresată criticului și prietenului de o viață, că „marea calitate, care l-a emoționat pentru prima și pentru ultima dată citind o cronică a lui Banu, a fost să îl simtă că este alături de el pe acel drum al creației scenice. Artistul, prin natura sa, oferă întotdeauna ceva cu speranța că cel puțin o părticică va fi primită”.

Banu știa să primească și se bucura să descopere ceva în fiecare om, în fiecare spectacol. Cu câțiva ani în urmă, nu mai țin minte la a câta ediție FITS, George Banu vorbea într-o conferință despre receptarea spectacolului de teatru ieșit din tiparele obișnuite, cele convenționale indoor. Intriga de la care s-a pornit discuția a fost spectacolul outdoor, acele momente stradale care au invadat pietonala Bălcescu din centrul Sibiului, spectacole de circ, de dans, fanfare mărșăluitoare, acrobație, balet pe asfalt etc. Dacă până la acel moment am avut o oarecare îndoială că acest tip de spectacol stradal își are locul la Festivalurile de Teatru din Sibiu, discursul lui Banu m-a convins că da, sunt perfecte în acest peisaj cultural. Mai mult decât atât, evenimentele stradale întregesc Miracolul prin simplul fapt că transformă întregul burg într-un mare Spectacol în care receptorul nu mai este un privitor oarecare, ci devine factor activ, se mișcă în ritmurile dictate de cel care joacă și se joacă, de cel care îi joacă pe privitorii participanți. Mai cu seamă italienii sunt renumiți pentru marșurile stradale, prin care pot transforma urbea tihnită într-o frenezie de ritm, culoare, sunet și uimire. Anul acesta teoria lui George Banu a fost încă o dată confirmată prin spectacolul cu titlul WonderWalks, pus în stradă de către directorul tehnic Egle Sciarappa, după un scenariu semnat de Mariano Guz și Alekos Ottaviucci. Două creaturi mistice descinse parcă dintr-o lume ascunsă undeva în adâncurile Pădurii fermecate, au oferit un spectacol de baloane de săpun, bule înșirate, colorate, pufoase, aerate, aurite, tremurânde… în interpretarea lui Alekos Ottaviucci și Ilaria Fioretto.

Deși a trecut pandemia, spectacolele online își continuă viața abia descoperită. Au un public fidel căruia FITS 2023 le-a venit în întâmpinare cu spectacole VR asigurând o platformă la Centrul Cultural Habitus. Amintesc două spectacole desfășurate în Realitatea Virtuală, unul din Finlanda: Umum, spectacol de circ în 360° (Agit-Cirk) și al doilea, din spațiul autohton: Wolfgang, Fundația Art Production, România. Performence-ul finlandez este un spectacol de circ autentic, cât se poate de real, doar că se petrece în stricta supraveghere a unei instalații de filmare în 360°, cu puține șanse de a scăpa ceva ochiului mecanic. Spectacolul românesc, foarte mediatizat și în presă, este o producție a Fundației Art Production, sprijinită de JTI, Post-producție 360VR, asigurată de Les Ateliers NOMAD, idee inspirată de muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart, totul concretizat în regia și coregrafia lui Gigi Căciuleanu. Miracol? Da. Se pare că abonamentele epuizate sunt dovada că teatrul reușește să uimească adaptându-se și la tehnologia de ultimă oră, la platformele digitale, la instalațiile VR. Teatrul-miracol, ca și în evul mediu, cu inserțiile supranaturalului, cu elementele miraculosului creștin reușește să producă și azi uimire. Bucuria de a descoperi și de a participa la miraj este în ADN-ul uman și din acest punct de vedere nu s-a schimbat nimic de mii de ani.

Miraculoase sunt și cifrele afișate la finalul ediției cu numărul 30. La Festivalul Școlilor de Teatru au participat 21 de universități; la Platforma Doctorală au activat 47 de universități; 220 de invitați de prestigiu înregistrați de Therme Forum; 470 de voluntari; 825 de momente artistice în program; 5 000 de participanți din 81 de țări, 81 de spații/ locații de spectacol; o medie zilnică de 90 000 de persoane care au participat la FITS. Au fost spectacole de circ, expoziții, lansări de carte, spectacole-lectură; ateliere de dans, spectacole de dans, statui vivante; film, platforme de realitate virtuală; instalații și, da… teatru. Regina spectacolelor TEATRU: Moartea unui comis voiajor; Agnes aleasa lui Dumnezeu; În măsura imposibilului; Faust sub clar de lună; Faust:tribut; Inima mea nu-mi mai aparține; Creatorul de teatru; Povestea prințesei deocheate; Romeo și Julieta; Julieta fără Romeo; Macbeth/ O căsnicie de pomină; Richard al III-lea; Jocuri, vorbe, greieri; Cameristele; Tatăl; Mamă; Soră-sa; Nuntă în cer; Taxi Vinil și… FAUST.

Iar lista nu e completă. Nume din dramaturgia clasică alături de nume din teatrul contemporan formează un melanj de spectacole ce adâncesc taina uimirii și adună zilnic, iată, peste 90 000 de oameni dornici de a se cufunda în miracol.

Mă opresc doar la un spectacol regizat de Silviu Purcărete. Povestea prințesei deocheate, o piesă de teatru al cărui scenariu remarcabil este semnat tot de Silviu Purcărete – povestea prințesei Sakura Hime Azuma Bunsho, inspirată dintr-o piesă kabuki a lui Tsuruya Nanboku al IV-lea. Practic asistăm la un dialog între două registre dramaturgice și anume cel european și cel japonez. Spectacolul pus în scenă la Fabrica de cultură, Sala „Eugenio Barba”, prezintă și o paradă de costume din ambele culturi, cea vestică și cea niponă. Personaje îmbrăcate în costume europene, cu săbii japoneze în mână se amestecă printre altele îmbrăcate în costume tipic japoneze, adică kimonou și armură de samurai. Fiecare gest este ritualic, așa cum este firesc în teatrul nipon, dar amplificat și dramatizat într-o dimensiune tipică lui Purcărete. Rolurile de bărbați sunt jucate de femei, iar cele de femei sunt interpretate cu o suavitate îndrăzneață de către bărbați („onnagata” denumirea actorilor care joacă roluri feminine în piesele kabuki). Ofelia Popi se descurcă uimitor și în pantaloni și cu o cască tipică de pilot, cu mustață, iar partitura ei este atât de bine servită de jocul celorlalți actori, remarcabili prin rostire și mișcare scenică. Întreaga poveste este cutremurătoare și greu de urmărit, pentru că sunt mai multe povești de dragoste, unele în oglindă, se răsfrâng în timp, se repetă peste de ani. Totul începe cu o iubire imposibilă între preotul Seigen și ucenicul său Shiragiku care hotărăsc împreună să se sinucidă. Ucenicul moare, dar preotul supraviețuiește. Povestea continuă peste 17 ani cu Prințesa Sakura care, pentru Seigen, se pare a fi reîncarnarea lui Shiragiku, astfel se îndrăgostește din nou. Și de aici începe un șir interminabil de crime, răzbunări, reîncarnări și povești obsesive de dragoste construite cu umor tipic japonez, dar și cu multă ironie specifică lui Purcărete.

Dacă a fost miracol? DA! Mai cu seamă într-o lume amenințată tot mai mult de un fenomen al desemantizării, aceste zile FITS 2023 au fost ca un act de reașezare într-o MATCĂ a firescului miraculos semnificativ. Și da, Teatrul își asumă, cum ar spune același Basarab Nicolescu: „Cea mai înaltă răspundere: transmiterea misterului.”

Credit imagine reprezentativă: Sebastian Marcovici

Ediția actuală

#05, Vară 2024


O poți cumpăra aici
sau aici
×