Misterul iubirii care desparte

Start

Cum să-ți iubești fiica este un roman al înstrăinării dintre o mama și o fiică, un roman al iubirii unei mame care, aparent paradoxal, provoacă distanțarea fiicei.

Cum să-ți iubești fiica
de Hila Blum
Traducere de Monica Pruteanu
Editura Pandora M
2023

Scriitoarea israeliancă Hila Blum și-a propus să scrie acest roman când fiica sa avea șapte-opt ani, simțindu-se copleșită de numărul infinit de decizii zilnice care se cereau a fi luate. A fost frapată de imposibilitatea de a prezice efectul pe termen lung al tuturor alegerilor și se gândea că părinții – mânați de emoții pe care le consideră a fi dragoste și de intenții pe care le percep a fi bune și corecte – pot ajunge uneori să aibă o atitudine cu rezultate indezirabile. Preocupată de abundența de puncte oarbe din relația părinte-copil, scrisul s-a dovedit un vas pentru temerile sale.

Romanul este scris din perspectiva subiectivă a mamei care, la cincizeci de ani, după șase ani în care trăise singură după moartea soțului și tot de atunci nu își văzuse fiica, privată de posibilitatea de a-și cunoaște cele două nepoate, reconstituie firul relației complicate cu Leah, care alesese să trăiască departe de mama sa, la mii de kilometri distanță. Își inventase o viață de nomadă și își ascunsese cu grijă familia, în timp ce Yoela trăia răspunsul la întrebări fără să știe acest răspuns: „Acum mă gândesc că familiile nefericite nu mă mai interesau foarte mult, chiar deloc. Ce mă interesa era doar nefericirea familiilor fericite, acea fragilitate din interiorul lor. Familia în care am crescut, familia pe care am creat-o. Nu mă mai interesa femeia care a crescut în sărăcia cruntă din Illinois și care coborâse din vagon din cauza plânsului unui copil, nici franţuzoaica a cărei fiică petrecuse doi ani în închisoare, nici femeia adoptată din Casa Tory din Lancashire și absența începutului vieţii ei. Leah şi cu mine aveam un început și un parcurs. Şi ce ne explica pe noi? Cum aș fi putut să ne înţeleg?“.

Romanul se deschide chiar cu scena în care femeia își privește pentru prima dată nepoatele, pe ascuns, prin fereastră, de pe cealaltă parte a străzii: „mă rușinam de ușurința cu care obțineam ce voiam, aproape înspăimântată de cât de ușor cădeau ele pradă privirii mele“. Pe de o parte, buclele temporale permit reconstituirea stratului de suprafață al relației dintre cele două, modul reflex în care se deteriorase relația. Pe de altă parte, încet-încet, se conturează și stratul reflexiv, alunecarea spre straturile mai adânci care aduc cu ele înțelegerea profundă și integratoare din mașinăria vieții, aflarea unui adevăr psihologic și emoțional coerent.

Nimic concret sau plauzibil nu justifică ruptura. Cel puțin nu din punctul de vedere al Yoelei, singurul la care are acces cititorul. Privirea ei e nemiloasă, vocea clară și transparentă, dar din amintirile pe care le deapănă se desprinde mai ales afecțiunea profundă cu care și-a înconjurat mereu fiica. Călătoria iubirii nu este simplă. Și nici ascunderea durerii în fața cunoscuților.

Cum să-ți iubești fiica este o carte a neliniștii, a tensiunii psihologice, nu a melodramelor, a conflictelor, a patetismelor. Yoela reconstituie scene din copilăria fiicei sale, scene intime din relația lor, din relația cu soțul său (aventuri extraconjugale, refuzul acestuia de a mai avea copii, un avort), din  perioadele în care depresia a stăpânit-o, din relația cu Art, bărbatul atent și răbdător, din relația cu propria mamă care a fost o prezență stabilă, dar lipsită de afecțiune, copilăria fiindu-i lipsită de îmbrățișări, de tandrețe, de alint. Cu avantajul unei duble perspective, de mamă și de fiică, se străduiește să-i ofere lui  Leah o altfel de dragoste maternă decât primise ea.

Și culmea, adesea apare tocmai ideea că dragostea pe care i-a purtat-o fiicei a fost cea care a determinat înstrăinarea: „Dar e nevoie de câțiva ani până când să reușim să ne uităm la albumele copilăriei și să identificăm felurile în care dragostea pentru copiii noștri ascunde realitatea și o corectează în ochii noștri“. Altădată constată cu durere: „Nu mă gândisem niciodată cât de multă prefăcătorie e în iubirea din primii ani“, având revelația că „îngrijorarea este ca o cămașă de forță. La fel e și dragostea“.

În cartea Hilei Blum sunt cărți peste tot, Yoela vorbește mereu despre cărți pe care le-a citit, dă citate din cărțile construite în jurul relațiilor complicate dintre mame și fiice, autoarea declarând într-un interviu: „I-am dăruit Yoellei propria mea viață de cititor. În roman, operele și cuvintele scriitorilor care mi-au modelat conștiința literară apar adesea în mintea Yoellei, așa cum o fac în mintea mea“.

Hila Blum știa din propria experianță cât de greu îi este unui părinte să navigheze prin fericirea copiilor, cât de multe necunoscute îl așteaptă acolo și marea reușită a acestui roman este intensitatea emoțională, atmosfera intimă, nespusul ce poate fi umplut de fiecare cititor, printr-o interpretare proprie, bazată pe propria experiență de viață, pe propria-i sensibilitate.

Ediția actuală

01/24 #3

Masthead

O poți cumpăra aici
sau aici
×