Dacă o luăm de la geneză, „omul nu este decât carne păcătoasă; totuși, zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani“. Ei bine, iată că, la 120 de ani de la naștere, Victor Brauner se ridică din corsetul corpului istoric și începe a căpăta vizibilitatea de astru și pe bolta noastră. A fost să fie câte-un accident istoric pentru ca Timișoara și București să deschidă și să închidă anul 2023 cu câte o amplă expoziție dedicată acestui artist, dar a fost și calculul de astronom al lui Petrișor Militaru, care, la Craiova, la jumătatea distanței dintre cele două capitale, a scos la Editura Aius volumul Victor Brauner – 120. O apariție care se înscrie firesc pe orbita preocupărilor sale, de la teza de doctorat, „Suprarealismul și știința modernă. O abordare transdisciplinară“, sub îndrumarea lui Basarab Nicolescu, până la a-l determina pe Dan Gulea, din postura de redactor-șef al revistei Mozaicul, la titlul Craiovangarda într-un articol din România literară. Nu degeaba s-au succedat aici conferințe și colocvii, într-o lungă serie, reunindu-i pe cei mai dedicați autori din toată țara. Dintr-un interviu pe care Petrișor Militaru i l-a luat lui Emil Nicolae, cel care și prefațează volumul despre care e vorba în aceste rânduri, desprindem cum iminența centenarului Brauner (de fapt, trebuie mereu specificat: Victor, atâta vreme cât și frații săi, Harry și Theodore, au contribuții remarcabile la cultura română sau universală) l-a îmboldit să se aplece tot mai mult, exponențial, asupra recuperării memoriei acestui artist, asupra refacerii imaginii sale în urbea natală, Piatra Neamț, iradiind, de aici, în anii ce au urmat.
Petrișor Militaru a mizat pe aniversarea magică 120 spre a oferi publicului un volum ca un portret, aidoma unui puzzle din foarte multe piese colectate dintr-o bibliografie bogată, căreia, la rândul său, i-a oferit nu doar liantul, ci și propriile piese inedite, ca într-un tablou cu valențe suprarealiste. Volumul este compartimentat sub titulaturi în latină – autorul este el însuși poet și un pasionat explorator al imaginarului –: „Ratio temporum/Pictopoesis/Ut pictura amicitia/Sidera/Translatio/Dialogus/Bibliographia.“
Un melanj de date biografice și de imagini spunând o poveste, o dedicare adecvată creatorului pictopoeziei. Fiecare informație îndeamnă la un excurs bibliografic, deschizând ferestre spre un timp frământat de idei care mai de care mai intense și mai tranșante. Cartea asta devine un instrument de cunoaștere și capătă lesne șansa unei dezvoltări, a unei prefaceri.
Pictopoesis reprezintă o panoramă a unsprezece tușe prin cuvinte, ordonate cronologic, de la vârsta de 33 de ani până la final. În deschidere, un poem în limba franceză, publicat în revista craioveană Meridiane, în 1936. Petrișor Militaru îi oferă, în oglindă, și traducerea. De altfel, face adesea acest oficiu de a înlesni forma în limba română a chipurilor brauneriene franceze.
Ut pictura amicitia este un segment cald, viu, pentru că atinge esența a ceea ce prețuia artistul, văzând în prietenia care se țesea în timp și spațiu fermentul artei care așteaptă să fie adusă la iveală. René Char, Geo Bogza, Sașa Pană, Gellu Naum, Stephan Roll, Ilarie Voronca – mai mult el, însoțitorul pornirii la drum – sunt aidoma prietenilor prezenți la un vernisaj.
Segmentul rezervat comentariilor critice este miezul perspectivei de far a autorului, scanând, în articole publicate de-a lungul anilor în revista Mozaicul – fief al avangardei – sau inedite, studiile dedicate lui Victor Brauner. Două nume se impun: Cristian Velescu și Cătălin Davidescu. Traducerile lui Petrișor Militaru ni-i aduc aproape pe André Breton, Fabrice Maze, Alain Jouffroy – cele mai generoase pagini, efervescente în final, datorită scrisorii, reproduse aici, pe care i-a trimis-o Brauner în 1950 –, Marina Vanci-Perahim, Jacques Lassaigne.
Dialogus capătă aspectul de corolar prin buchetul de interviuri care încep cu artistul. Edouard Roditi l-a întâlnit pe Victor Brauner în 1963 și avem, astfel, un fugitiv portret al artistului la 60 de ani, la jumătate de drum, am putea spune. Emil Nicolae, Cristinel Popa și Florin Colonaș se destăinuie în privința pasiunii care a înnobilat travaliul lor spre buna luminare a celui care, axiomatic, este în siajul lui Brâncuși în privința recunoașterii în lume.
Mergând în epocă, deschizând paginile publicațiilor acelor ani din tinerețea lui Victor Brauner, dincolo de abundența articolelor culturale, putem desprinde efervescența dezbaterilor, polemicilor, varietatea receptărilor. Teribilism și cecitate, deschidere creatoare și căutări, toate conturează o mișcare a ideilor – uneori cu scântei – și o uluitoare spirală a producției artistice, alterată, răvășită și închisă de cele două flageluri ale secolului XX. În ziarul Rampa (cotidian pentru teatru și film!) din 1928, Ionel Jianu publica un interviu cu tânărul Brauner. Acesta conchide după cum urmează.
„Mă caut. Sunt într-o continuă evoluție. N-am un gen special, n-am o credință hotărîtă. Eu sunt pictor. Nu mă opresc atât în domeniul gândirii, ci mă las condus de sensibilitate. […] Vremurile de luptă de la Integral […], de la Punct […] și de la Contemporanul […] au trecut, poate. Ele însă vor reveni. Pentru că noi nu am fost altceva decât un produs al timpului nostru – niște contemporani.“
Volumul lui Petrișor Militaru, bogat și în reproduceri ale unor lucrări, în fotografii, cu o copertă alcătuită de Viorel Pîrligras, este esențial în bibliografia dedicată marelui artist și de aceea se impune o nouă ediție, prilej de a corecta erorile tipografice și de a suplimenta informația, inclusiv printr-un index de nume. Iar Colecția Avangarde, coordonată de același autor, face din Editura Aius un reper de neocolit în domeniu.
Imagine reprezentativă: Victor Brauner, Composition surréaliste, 1932
