(cum e mama)
cea mai frumoasă mamă dintre toate
păr ondulat și-un ruj de zile mari
miros de tutun și săpun ea emană
blugi chiar superbi niște picioare vai
totul e din import german la noi
totul e brodat cusut de ea
cămăși și pentru ea combinezoane
dar pe viață unde-i gaura
seara la mama sunt mereu prieteni
vorbește tare râde cam prostesc
noi ne ascundem în camera mică
ce mamă ai tu te invidiez
pleoapele-i sunt mereu bleumarin
praful de pudră zboară peste tot
pantofii ei au tocuri înalte
mama nu e mămoasă chiar deloc
(patul mamei)
radioul merge mereu zi și noapte
spre zori se dă muzică contemporană
printre perne căldura o cunoști
dar nu poți recunoaște nici o mamă
printre așternuturi ponosite
umblă curentul trupuri se-odihnesc
semnalul se repetă și eu simt iar
cum umbrele pe mine se grămădesc
degete-ascunse păr și respirații
noaptea trupuri cad zac peste tot
mă privesc în haosul patului
unde să am și eu doar un loc
dimineața nu îmi face sendviș
nu-mi spune ce haină mai pot lua
clipesc în colțul patului ascuns
nici dimineața loc nu voi avea
(iubitul mamei)
mama are migrenă și acum
noi ne jucăm de-a dragoste și sex
azi eu sunt bărbatul cu mustață
și soră-mea are și ruj și text
îmbrățișează-mă cu pasiune
spune și e apetisantă foc
mă umflă râsul doar că nu e voie
zsófi e mama parcă n-ar fi joc
nu mai pot dragă ai așa o gură
ador pielea ta cea mătăsoasă
abia ne ținem să nu râdem totuși
mama intră și fulgeru-i în casă
nu spune dar noi știm c-atât a fost
și bănuim ce va fi continuarea
soră-mea tremură deja cunoaște
e obosită și sublimă mama
(timpul mamei)
mamei mereu îi sar capacele
se uită la ceas iar nu merge bine
sau întârzie oare ce are
nu mă ajung oare ce e cu mine
a trecut timpul nu pot învăța
nu pot să am și eu un iubit
altă familie alt loc de muncă
nici corpul meu nu mai am nimic
corpul meu și pe cei ce i-a născut
cei pe care îi văd în orice zi
se uită la dallas vineri seară
și mă uit și eu ca un mic copil
nu-mi mai vopsesc părul să fiu blondă
nu mai știu ce culoare să pun
mama spune nu regreta nimic
dar eu știu mai bine nu spun
(monstrul mama)
ne temem de mama a băut din nou
o să se culce sau o să urle
e uriașă mama peste noi
e doar femeie n-are chef de multe
nu dă bani pentru excursie nu dă
iar după aia tot ea ne și iartă
ne închide în cameră și urlă
ne iubește și ne tot pupă pe față
nu ne temem să spună ce o vrea
până mâine uită totul oricum
mă trimite după beri și când mă-ntorc
ea doarme dusă ce să fac acum
cui naibii îi trebuiau doi copii
în altă zi ea totuși ne iubește
pe mama o-îndrăgește toată lumea
până și noi că mama-i o poveste
(lumea văzută de mama)
mama are câine și pisică
are casă și facturi și rată
are cutie poștală cu numele
unuia înmormântat astă-vară
ce mai are asta-i o listă lungă
un televizor nou și chilipiruri
buruieni și mucegai în beci
nu am nimic nu am nimic nimicuri
dar lucrurile totuși se adună
sunt și s-arată bune rele toate
este migrena sunt și așternuturi
de aș începe n-aș termina poate
numai una să spun doar frumusețea
când văd profilul ei simt o căldură
dar nu totuși sunt alte umbre-aici
ochii ei nu dar mă iubește-o poză
Imagine: Poet (1), Robert Motherwell, 1961
