Ușa deschisă

Andrew Zitcer, unul dintre fondatorii Kelly Writers House și în prezent profesor titular de arhitectură, design și urbanism, precum și director al unui program de strategie urbană, a revenit cu regularitate, în reflecțiile și scrierile sale, la teme precum curatoriatul, spațiile deschise și arta ca model de acțiune civică in situ. A fost influențat de apelul lui Dewey la o „democrație creativă“, pe care acesta îl considera relevant pentru estetica colaborativă. După trei decenii, privind în urmă, Zitcer își amintește în detaliu procesul de proiectare. „Nu a fost niciodată vorba de improvizație fără cadru“, notează el. „Profesorii și mentorii erau

Hiperpolitica, astăzi

Un tânăr istoric al ideilor de mare calibru, a cărui operă amplă și provocatoare intelectual nu și-a găsit până acum drumul în peisajul științelor sociale și/sau umaniste de la noi, Anton Jäger a publicat, la celebra editură specializată în teorie critică Verso, un eseu interesant și provocator despre politizarea contemporană a spațiului public occidental. O politizare lipsită însă de efecte concrete: ne revoltăm fără să ne mai mobilizăm în mod corespunzător, altfel spus.

Latest

Trabucul stângist

Nu-mi pot da seama prea bine ce a însemnat Gáspár Miklós Tamás pentru intelectualitatea românească, sau pot să-mi dau seama doar din niște amintiri publicate

Sărbători amestecate

Sărbătorile pot fi glamuroase în New York, dar în fiecare iarnă mă bântuie nostalgia după zăpezile copilăriei, mirosurile calde de Crăciun, toate voalate în căsuțele

Secretele succesului

Am participat la deschiderea programului de Capitală Culturală. Am încercat să am o viziune liberă și atentă în același timp, proces în care am fost

Un roman exotic și extraordinar

Theodoros este un eveniment în literatură română contemporană, temeinic pregătit de Editura Humanitas care a plătit chiar câteva afișe uriașe pentru a atrage atenția publicului.

Chestionarul lui Procust

Cunoaște probabil multă lume Chestionarul lui Proust, unul de întrebări care așteaptă răspunsuri scurte și la obiect. Ne-am gândit că ar fi interesant un Chestionar

Ediția actuală

#13, vară 2026


O poți cumpăra aici
Matca Literară
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

×