„Am fost lesbiana absolută“ – citim pe pagina 94. Până atunci însă, am aflat că Bernardine Evaristo este „absolută“ în toate. Ceea ce am fi ghicit dacă am fi citit cu atenție titlul cărții ei: Manifest despre cum să nu renunți niciodată.
Volumul, apărut în traducerea Andreei Călin la Corint Fiction, Memorii, este chiar asta: un manifest. Deloc plăcut sau pașnic pentru cei care văd în etalarea oricărei diferențe o „indiscreție“. Îmi amintesc cât de bulversat am fost când un bine-cunoscut intelectual gay a scris undeva despre un coming out că „viața personală nu se apără cu gura, ci cu dinții“. Toată lumea are dreptul să-și apere intimitatea cu mijloacele pe care le consideră demne și eficiente, dar dacă fiecare gay s-ar apăra așa, atunci persoanele LGBT nu ar dobândi niciun drept.
„Mama mea englezoaică l-a cunoscut pe tatăl meu nigerian la un dans Commonwealth din centrul Londrei, în 1954.“ (p. 13) De aici, de fapt, încep problemele. Și nu doar din cauza diferenței de culoare și de etnie: tatăl e un dur care nu plânge niciodată, doar la moartea mamei lui.
Manifest e deci o carte despre diferențele în general, un volum cu șapte părți, fiecare categorisit diferit: Unu – moștenire, copilărie, familie, origini; Doi – locuințe, apartamente, încăperi, case; Trei – femeile și bărbații care au venit și au plecat; Patru – teatru, comunitate, spectacol, politică; Cinci – poezie, ficțiune, ficțiune în versuri, ficțiune fuzională; Șase – influențe, surse, limbă, educație; Șapte – sinele, ambiția, transformarea, activismul. Normal că o viață nu se poate povesti așa de organizat și sistematic, dar tot atât de la sine înțeles este că orice structură poate fi artificială.
Dacă ar trebui să subliniez două cuvinte majore ale cărții, ele ar fi libertatea și talentul. Pur și simplu simți cum autoarea te poartă prin crezurile ei, te convinge de lucruri de care nu pari convins total, te intrigă cu lucruri care ar trebui să fie firești. În definitiv, de ce n-ar fi firesc să știi cine ești și să afirmi asta fără complexe? Or, unele afirmații nu sunt acceptate cu ușurință nici în Occident, care multora ne-a părut perfect, în orice caz mai liber decât meleagurile pe care trăim noi.
Una dintre învățăturile principale ale cărții chiar asta este: nu te culca pe-o ureche, nu crede că tot ce e firesc pentru tine e firesc și pentru ceilalți! Să nu crezi că lumea te acceptă nemijlocit! „Fii rebel, neobedient & curajos în creativitatea ta, asumă-ți riscuri în loc să urmezi traseele prestabilite; cei care fac lucrurile cuminți nu contribuie la progresul culturii și civilizației noastre.“ – scrie scriitoarea în Manifestul Evaristo. (p. 235) Ea a fost așa în toate. Personalitățile complexe sunt mereu oameni dificili.
Complexitatea simpatică se simte în elanul povestirii, în frazarea ritmată și senzuală. „[…] prin toate mutările, creativitatea mea a înflorit și s-a dezvoltat și eu am scris, am scris și am tot scris. Devenisem de neoprit cu creativitatea mea. Situațiile și condițiile vieții mele, precum și deciziile legate de câștigarea de bani, reprezentaseră un angajament față de creativitatea mea über alles – și a funcționat. // Scrisul a devenit o cameră doar a mea; scrisul a devenit casa mea permanentă.“ (p. 86) – atenție și la calitatea traducerii! Evaristo este discipola Virginiei Woolf, cu care, la fel, a avut luptele sale.
O luptătoare care își găsește totuși răgazul. O scriitoare foarte socială. O persoană incomodă, ca adevărul.
