Scena indie și alternativă din România produce constant nume noi, care luptă pentru cele 15 minute de faimă despre care vorbea, la un moment dat, Andy Warhol. În era TikTok, aceste 15 minute s-au comprimat în câteva secunde, iar competiția pentru obținerea prim-planului este tot mai acerbă. După cum afirmă și muzicianul Paul Tihan în interviul de mai jos, publicul își dorește ca fenomenele culturale să evolueze într-un ritm constant și alert. Cei care se opresc din această „gimnastică muzicală“ riscă să revină la nivelul 1.1 și să acumuleze frustrarea pierderii atenției sau chiar a gloriei. Aș adăuga la cele spuse de Paul și ideea că este esențial să fii persistent și să îți menții prezența asociată constant cu nișa muzicală sau artistică din care te revendici. Care sunt riscurile? Desigur, nu putem ignora pericolul burnoutului și al adâncirii problemelor emoționale.
Până la urmă, a ieșit un dialog surprinzător cu artistul din Iași, un dialog plin de noduri, dar și de momente de relaxare, așa cum v-am obișnuit deja la Progmatca.exe. Am explorat împreună cu Paul Tihan indie poetry rock-ul propus de el și colegii săi prin „NODURI“, noul material discografic, am discutat despre influențele muzicale venite din exterior – fie ele metalice sau mai puțin metalice – și ne-am oprit puțin și asupra componenților scenei underground din Iași. Dacă ar fi să rezum această discuție în două cuvinte, aș spune: pură emoție.
Cum ai defini indie poetry rock pentru cineva care e la început de drum în zona muzicii românești contemporane? Dar pentru cineva cu experienţă, care poate înțelege demersul vostru muzical și ca pe niște istorii personale în evoluție, prin sunet?
Eticheta asta, propusă de mine acum ceva timp, descrie atmosfera înspre care te îndrepți când dai play pe streaming sau când vii la un spectacol, punând accent pe însemnătatea versurilor într-un decor sonor ce traversează, preț de un concert, zone mergând de la indie folk și până la diversele subgenuri ale rockului.
Cine cunoaște proiectul meu muzical înțelege că totul a pornit de la o chitară acustică, căreia după un timp i s-a alăturat violoncelul și, ulterior, a început să prindă conturul unei trupe, fiind în prezent un cvintet. Cu timpul, noua formulă a început să prindă alte forme și să abordeze genuri care să ramifice mai departe, mai clar și prezent, ce are de spus muzica pe care o scriem și o interpretăm.
Revin cu eticheta folosită de tine, cea de indie poetry rock. Și aș vrea să știu cum se leagă ea de elementele sau substraturile de metal și chiar de post-metal de pe materialul recent, „NODURI“? Am simțit influențe foarte fine din această zonă.
Genul indie poetry rock este și va rămâne ceva statornic și familiar în muzica noastră, ceva pe care poți pune degetele. Însă călătoria și explorarea proiectului este departe de a fi încheiată. De aici și noile zone ale EP-ului „NODURI“. Îmi doream de ceva timp ca proiectul să-și deblocheze aceste laturi, însă cred că a fost doar o chestiune de timp și de experiență acumulată și mă bucur că s-a întâmplat acum, cu „NODURI“. Stilistic știam că influențele prog și metal aveau să fie o extensie validă și clară a versului și tare mă bucur că am făcut-o, sau cel puțin că ne-a ieșit așa.
Care sunt elementele definitorii pentru EP-ul „NODURI“? Cu ce ai venit nou față de precedentele materiale și ce ai păstrat și ai aclimatizat mai bine acum?
„NODURI“ a fost scris în aproximativ șase luni. Față de albumul precedent, acest EP a fost scris, gândit, produs, orchestrat exclusiv de mine. De la programat tobe, gândit linii de bas, până la pasajele de violoncel. În trecut, luam cântecele pe care le scriam cu chitara și le gândeam împreună cu colegii mei de trupă, mai ales cu Daniel Leancă, violoncelistul proiectului, cel care până la acest EP mă ajuta la orchestrarea cântecelor.
Schimbarea modului de lucru, oarecum radicală, s-a întamplat firesc, iar asta mi-a deschis mie o lume nouă de explorare. „NODURI“ a fost scris în anul în care aveam cea mai mare nevoie să scriu muzică. În 2024 am scris multe cântece, însă doar patru au ajuns pe EP, iar asta m-a făcut să mă înțeleg mult mai bine.
Nodurile sunt cumpenele cu care ne întâlnim, cu care ne naștem și cu care învățăm să trăim în pace. Aceste „NODURI“, pe care le-am întâlnit în 2024, s-au strâns în patru cântece, însă conceptul se va ramifica și spre următorul material pe care îl voi lansa în toamna lui 2025. Tot „NODURI“, numai că sigur vor exista alte valențe, alte genuri, alte direcții. Încă nu știu cum va suna, acum, la momentul scrierii, însă deja m-am apucat să-mi strâng resursele și să mă îmbarc în perioada de songwriting pentru „NODURI II“.
Simt că EP-ul „NODURI“ este un material de care voi fi mândru și peste zece ani, lucru ce rar mi s-a întâmplat de când m-am apucat de scris muzică.
Muzica întâi sau versurile?
Metoda prin care scriu poate părea bizară și nu foarte intuitive, prin simplul fapt că muzica și versurile se scriu în același timp. Explorez mult ideile instrumentale, însă niciodată nu continui bucata instrumentală dacă nu am și o mână de versuri care să ghideze direcția. De exemplu, să spunem că am o porțiune de intro și, firesc, se așteaptă o strofă. Stabilesc finalul intro-ului cu gândul la începutul liric al cântecului. Apoi primele măsuri instrumentale, după care scriu și primele cuvinte care îmi vin în minte. De acolo, mă las ghidat de intuiție și de direcția potrivită. Cântecul îl scriu treptat, bucată cu bucată, dar ce îmi place să fac este să creez contextul producției încă de la primele versuri, adică să am intro-ul și strofa direct orchestrate cu majoritatea instrumentelor. Și după să trec la refren. Așa simt că muzica în sine dictează direcția piesei.
Sunt și cântece care se scriu de la o idee sau imagine pe care o dezvolt mai întâi în versuri și după vin cu intrumentele și, la fel, un cântec poate începe de la o bucată intrumentală care să mă ducă în punctul în care simt că e timpul versurilor. Însă metoda pe care o folosesc cel mai des e cea prezentată mai sus.
Care-s influențele din muzica internațională prezente pe EP-ul cel nou?
Genul muzicii pe care îl scriu a fost mereu într-o continuă schimbare sau, mai bine zis, evoluție, lucru datorat artiștilor pe care îi ascult. Sunt pasionat de zona ambientală, dar și de muzică cu un aport ritmic complex. Pentru EP-ul „NODURI“ și-au lăsat amprenta în subconștient artiști precum Leprous, Tigran Hamasyan și Steven Wilson. Valul de muzică prog și-a spus cel mai mult cuvântul în orchestrarea anumitor părți ale cântecelor de pe EP, cred că și din simplul fapt că l-am găsit provocator și îmi doream de mult timp să fac ceva în direcția respectivă. Cu toate astea, simt că abia de curând am reușit să deprind experiența necesară pentru a scrie în felul ăsta. Nu pot spune că asta îmi doresc să fac de acum înainte, însă a fost o adevărată călătorie pe mai toate planurile și sigur va rămâne un pilon stilistic important al proiectului.
Cum arăta scena indie/alternative din Iași înainte de pandemie și cum e ea acum? Care-s artiștii emergenți din zonă în 2025?
M-am apucat mai serios de scris muzică înainte de pandemie și țin minte că existau câteva trupe care făceau treabă bună în Iași precum Adam’s Nest și Fine It’s Pink. Acum, la o pandemie distanță, multe lucruri s-au schimbat, câțiva artiști au scos capul la lumină, iar unul dintre ei ar fi Andra Andriucă, un mare suflet indie cu care am bucuria să spun că am colaborat și tot ținem legătura destul de strâns. Am și scris câteva cântece împreună. O altă formație din Iași ar fi Missed Call, un fel de Linkin Park combinat cu Justin Timberlake. O abordare superbă!
Dar concertele și festivalurile? Au un impact mai mare decât înainte de 2020?
După pandemie, lumea era nerăbdătoare să guste din nou din energia concertelor live. Simt că după această perioadă, care a afectat toate formele de artă, publicul a fost mai deschis în a cunoaște trupe noi și în a crea o relație mai profundă cu artiștii. Iar cu ocazia asta, multe trupe la început de drum au avut un salt organic de popularitate, sporit de această foame de muzică, mai ales de muzică nouă.
Ai vreun ritual sau vreo rutină specială pe care le urmezi înainte de spectacole? Cum reușești să-ți învingi emoțiile înainte de a urca pe scenă?
Nu obișnuiesc să fac ceva special înainte de concerte. Dacă mai rămâne timp după load-in și sound-check, încerc să stau alături de colegii mei și discutăm planul serii. Încercăm să intrăm într-o stare cât se poate de relaxantă, să ne simțim cât mai bine, totul îmbinat cu multă energie pozitivă. Emoțiile vin atunci când ne întâlnim cu oamenii la primul cântec, iar de acolo toată energia noastră crește de la cântec la cântec. Experiențele live și reacțiile publicului sunt acele lucruri care ne fac să scriem muzică în continuare.
Cât de dificil este să fii artist rock full-time în România?
Momentan, simt că este un domeniu dificil, dar de fiecare dată când îmi spun asta, aud așa în spatele minții că merită întru totul. Din martie 2024 am apăsat pedala de accelerație și nu prea m-am mai oprit de atunci. Acum, după un an, simt consecințele burnoutului și realizez că echilibrul e mult mai fin decât credeam.
Cu toate astea, în tot acest timp, s-au întâmplat multe lucruri care au propulsat proiectul spre un public nou. Am lansat un album și un EP, am avut concerte în cele mai mari orașe din țară, am ajuns la multe festivaluri, am avut vreo trei turnee, iar acum, în aprilie, mă pregătesc să scriu cântecele ce vor compune următorul material. Simt că trebuie aplicată vorba aceea bate fierul cât e cald.
Publicul are nevoie de muzică, de evoluție, de calitate și toate trebuie să se întâmple într-un ritm alert și constant. Spun asta pentru că știu multe trupe mici/medii care au dispărut timp de câteva luni, poate un an, iar acum, când se reapucă de treabă, le este greu să pornească cu încredere, se simte ca și cum o iei din nou de la linia de start. Asta am învățat eu în ultima vreme. Social media și activitatea ta ca artist trebuie să fie constante și, de la o postare la alta și de la cântec la cântec, profesionalismul și calitatea ar trebui să crească.
Cum crezi că te poate ajuta inteligența artificială în procesul creativ? Sau, din contră, cu ce pericole vine AI-ul pentru muzicieni?
Simt că AI-ul va mai avea nevoie de ceva timp până când să poată înlocui o minte creativă și nici nu cred că vrem asta, însă uneori poate fi o unealtă de ajutor. Poate să te ghideze sau să îți dea o nouă direcție când simți că te lupți cu un blocaj. Eu, personal, nu integrez zona asta de inteligență artificială în procesele creative prin care trece o piesă. Simt că e mult mai puternic ca tot ceea ce creezi să vină din tine și cred că se naște mult mai multă viață dintr-o abordare umană. Chiar dacă asta înseamnă să mergi uneori pe drumul mai lung, mai greu și cu mai multe obstacole.
Vor mai fi vinilurile, casetele audio sau DVD-urile un lucru relevant pentru o nișă cât de mică în 2075?
2075? Cel mai probabil nu, poate doar pentru colecționari.
Ce album din istoria muzicii ți-ar fi plăcut să fi compus? Indiferent de gen, epocă sau limbă.
Nu m-am gândit vreodată la asta. Acum, cu gândul acolo, simt că nu m-aș simți confortabil să fac experimentul ăsta, e un sentiment ciudat de detașare.
La final, ne faci o recomandare de film artistic, carte de ficțiune și album recent pe care l-ai ascultat?
Se7en de David Fincher, Shuggie Bain de Douglas Stuart și „The Bird of a Thousand Voices“ de Tigran Hamasyan.
Imagine: Paul Tihan, din arhiva personală
