Începem meciul.
Mă uit la fotbal, la sport în general, cu bucuria cu care mâncam cartofi prăjiți cu usturoi și ouă ochiuri în copilărie. N-o fi cea mai sănătoasă combinație, te-o lua și stomacul de la prea mult, dar e mâncare de la mama ei. Mă rog, a mea, în cazul ăsta. Sunt ouăle din frigiderul nostru, cartofii de la țară, mănâncă și frate-miu. E a noastră.
Cu fotbalul, am văzut pentru prima dată că poți să plângi de fericire. O să râdeți (pe stadioane se acceptă şi asta, să râzi de plânsul altuia), dar trăirea a fost la fel de intensă și la reluarea meciului de pe TVR, a doua zi. Văd și acum cadrul cu banca de rezerve, în picioare, toți în tricouri albe băgate în pantaloni, disperați de fericire. Ultimele secunde ale meciului. Gata, am câștigat, victorie! Am eliminat de la Mondial vicecampioana mondială, Argentina. Ieșiți pe străzi, faceți ceva, e prea multă bucurie! Era început de iulie 1994, iar eu treceam clasa a doua. M-a marcat cum le-a marcat şi Ilie Dumitrescu în meciul ăla. Spectaculos.
Atunci, și cu multe alte ocazii după, am înțeles magia. Cum te poate băga fotbalul în poveste, cum îți imaginezi și chiar crezi cu toată ființa că e și meciul tău, existența ta depinde de ce se întâmplă în secundele alea. Te trece prin toate stările, de mișcă, te schimbă, te resetează. E artă!
E bună victoria, dar e minunat și drumul. America n-ar fi fost la fel fără înfrângerea umilitoare cu Cehoslovacia, fără dramatismul ultimului meci din grupa de calificare, cu Țara Galilor.
Napoletanii și-au făcut religie din sloganul „Ho visto Maradona“ (L-am văzut pe Maradona) și au așteptat entuziasmați 33 de ani să se bucure de un nou titlu de campioana. Li s-a întâmplat chiar acum, în 2023. Așa vă zic și eu, românește: am văzut America și aștept, fără prea multe argumente logice, să ne mai erupă și nouă Vezuviul.
E minunat și drumul, dacă stii să îți faci potecă, și asta îmi propun să facem aici, în rubrica mea. O potecă prin sport, fără pretenția că n-o să dăm și prin gropi, că n-o să cădem și în râpe şi că n-o să ne enervăm. Țineți-vă bine!
Dacă dai la o parte ideea greoaie, deja prăfuită, că sportul „nu mai e ce a fost“, că nu mai avem cum aveam odată (da, evident!), o sa găsești și motive de bucurie și de speranță.
Vă zic trei care mi se par relevante pentru perioada în care ne aflăm, vara lui 2023.
La Constanța, Hagi s-a luat la trânta cu „nu se poate“ ceea ce ar putea să fie chiar proiect de țară. A făcut de capul lui, pe câmp, cea mai importantă fabrică de fotbal din România, a pus în mișcare balaurii letargici numiți instituții publice, s-a chinuit și a luat-o de la capăt an după an. Un om care putea să stea lejer în vacanțe pentru tot restul vieții, după ce și-a încheiat cariera de fotbalist. Anul ăsta, Constanța are campioana, iar peste doi ani va avea și un stadion nou. E nebunia și ambiția unui om care a fost convins că un oraș nu poate să respire doar carnavaluri manelistico-braziliene și că oamenii au nevoie de sport, de repere, de viață. Hagi are 1-0 și, vorba lui, după prima victorie din vara asta în Europa – nu e mult 1-0, dar nici puțin nu e.
David Popovici ne arată că „generația Tiktok“ nu este doar despre Tiktok. Cu privirea lui fixă, cu aerul misterios, cu munca pe care o ridică în slăvi, cu lupta lui cu sutimile de secundă, băiatul ăsta poate să inspire și să schimbe o generație. Ce luptă, gândiți-vă numai că pentru cei de vârsta lui, dezvoltatorii imobiliari care au construit cartiere în ultimii 15-20 de ani au prețuit mult mai mult locurile de grătar și de parcare decât locurile în care poți să practici sportul.
De fiecare dată când aud că „așa suntem noi, românii, făcuți din fabrică să pierdem“, mă gândesc la oamenii noștri de la canotaj. La Simona Radiș, la Ancuța Bodnar, la Elisabeta Lipă și toată gașca ei. Ei cum or fi făcând? Cum de ei nu se pierd pe final „de meci“, cum de nu le pică moralul când mai au trei vâsle de dat?! Acolo e România lucrului bine vâslit, semn că nu gena e problema. Poveștile lor sunt extraordinare, sunt fete si băieți plecați de acasă în clasa a 7-a cu convingerea că pot ține drumul până la victorii, că viața asta poate să fie pur și simplu mai bună, prin sport. Ei ar putea, şi cred că ar trebui să fie, adevăraţii influenceri pentru cei care își caută reperele.
Pornim la drum, cu gândul la victorie, să descoperim magia. Aş mai adăuga, măcar pentru că rimează, și Hai, România! Pe ei, pe matca lor!
Imagine reprezentativă: arhiva Dan Pavel
