Când am început să traduc literatură română, acum 18 ani, peisajul general al literaturii traduse în Bulgaria arăta complet diferit față de cel de astăzi. Pe vremea când eram studentă la studii balcanice și, ulterior, la filologie română, accesul la literatura contemporană tradusă era extrem de limitat. Vorbesc despre o lume care nu era încă atât de puternic digitalizată; nu puteam afla totul despre orice punct de pe glob cu un singur click pe mini-computerele pe care astăzi le purtăm în buzunare. Deși Bulgaria și România sunt vecine și au fost întotdeauna legate istoric și literar, să nu uităm că una dintre operele fundamentale studiate de elevii bulgari își desfășoară acțiunea la Brăila, eu și colegii mei nu puteam afla prea multe despre procesele reale din literatura română contemporană.
Traducerile existente erau, în mare parte, moștenite din perioada de dinainte de 1989, când existau acorduri bilaterale pentru traducerea scriitorilor „agreați“ politic. Aceste versiuni în limba bulgară prezentau autori români canonici, precum Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade sau Hortensia Papadat-Bengescu. Harta literară a României, conturată astfel, ne oferea anumite repere, însă nu era suficient de amplă ca să ne dezvăluie dinamica proceselor actuale și nici profunzimea dialogului imens care constituie, în esența sa, literatura vie.
Înainte de perioada 2004–2008, traducerile din limba română în bulgară erau puține, sporadice și apăreau în principal în publicații periodice, cum ar fi Ziarul literar, Contemporanul sau alte reviste literare de prestigiu. În acea perioadă, piața literară era dominată masiv de traduceri din engleză, franceză, rusă și germană. Fiind studentă la studii balcanice, aveam o imagine de ansamblu asupra traducerilor din celelalte literaturi din regiune și pot afirma că existau mult mai multe traduceri din greacă sau din limbile fostei Iugoslavii. Literatura română părea să rămână într-un con de umbră, în ciuda proximității noastre geografice, fiind prezentă mai degrabă prin eforturi izolate ale unor reviste culturale decât printr-o strategie editorială coerentă de publicare a cărților.
Această situație s-a schimbat semnificativ odată cu înființarea programelor de sprijinire a traducerilor de literatură română, dezvoltate de Institutul Cultural Român în perioada echipei conduse de Horia-Roman Patapievici. Pentru mine, în calitate de bursieră a programelor destinate traducătorilor în formare, întâlnirea și colaborarea cu Florin Bican au reprezentat momente de cotitură. De asemenea, oportunitatea de a locui timp de trei luni în România și de a explora activ viața sa literară și teatrală rămâne cea mai valoroasă experiență profesională și umană. Această imersiune culturală mi-a permis să trec de la reperele teoretice la cunoașterea directă a pulsului cultural românesc contemporan.
La prima vedere, ar putea părea că împletesc experiența mea personală de traducător cu o prezență mai vizibilă a titlurilor românești pe piața bulgară, însă acest lucru se datorează exclusiv unei coincidențe temporale. Am avut norocul de a face parte dintr-o generație care citește și care crede în forța literaturii, fiind martora modului în care harta pieței editoriale de aici s-a extins treptat. Această deschidere nu a vizat doar literaturile vecine, ci a inclus și orizonturi mai îndepărtate, precum cele scandinave, central-europene sau asiatice, diversificând un peisaj care înainte era mult mai restrâns.
În calitate de medievist, obișnuit să împartă adesea lumea în „veche“ și „nouă“, îmi place să glumesc spunând că, în istoria traducerii literaturii române în Bulgaria, putem delimita perioadele în „înainte“ și „după“ traducerea romanului Orbitor de Mircea Cărtărescu. Anul în care Mircea Cărtărescu a vizitat Bulgaria pentru lansarea primei părți a trilogiei a fost 2004. Adevărul este însă că impulsul major a fost dat de convergența mai multor factori: existența unei politici culturale coerente a statului român, apariția unei generații pregătite de traducători, seduși de literatura română, fapt pentru care trebuie să le mulțumim profesoarelor – profesor Vasilka Aleksova și profesor Rumyana Stancheva –, și, nu în ultimul rând, forța intrinsecă a literaturii române. Căci, fără o literatură de valoare, niciun alt factor extern nu poate schimba cu adevărat nimic.
Dacă revin la imaginea de ansamblu a literaturii traduse în Bulgaria și analizez datele Institutului Național de Statistică, acestea indică în continuare o dominație a limbilor engleză, franceză, spaniolă și italiană. Totuși, perspectiva anilor în care traducerea din limba română a devenit o prezență constantă pe piața literară de aici îmi oferă o optică suplimentară. Datorită acestui fapt, ne putem mândri astăzi cu un număr semnificativ de titluri traduse din literatura română clasică și contemporană. La sfârșitul anului 2024 și începutul lui 2025, studenții mei au întocmit o listă care cuprindea 320 de cărți românești publicate în limba bulgară.
Ca om pentru care literatura reprezintă atât un refugiu personal, cât și o profesie, pot spune că experiența mea demonstrează faptul că traducerea, în sine, nu este niciodată suficientă. Pentru ca o literatură străină să prindă viață în limba țintă, sunt necesare și alte ingrediente: un marketing activ, o receptare critică, formarea unui public și o solidaritate activă între colegii care traduc din aceeași limbă. Bulgaria se distinge de România prin rolul central pe care traducătorul îl ocupă în întreaga constelație a editării de carte. Dacă traduci dintr-o limbă de nișă, gustul și cunoștințele tale devin determinante pentru ceea ce urmează să fie tradus în bulgară. De asemenea, este esențial să scriem recenzii pentru traducerile colegilor noștri, să moderăm și să susținem lansările scriitorilor traduși de aceștia; altfel, efortul colectiv riscă să se piardă în marea infinită a literaturii traduse.
Marea problemă astăzi nu mai este însă lipsa traducerilor, ci lipsa de interes față de literatură. Atât în România, cât și în Bulgaria, există o criză care depășește indicatorii economici ai pieței de carte: o criză a valorii pe care societățile contemporane o atribuie literaturii. În calitate de profesor, mă văd nevoită să explic neîncetat de ce trebuie să studiem literatura unor oameni care au ales deja să studieze la o facultate de filologie, ce să mai spunem despre restul? Ne confruntăm cu o criză imensă a lecturii. Numărul cărților scrise și traduse crește, în timp ce comunitatea cititorilor se restrânge. Ne trezim inundați de un ocean de cărți în care este greu să ne orientăm, iar ritmul accelerat al vieții moderne ne limitează posibilitatea de a citi tot ceea ce ne interesează.
Totuși, privind în urmă și analizând toți factorii care au marcat acești ani, pot afirma că literatura română are o prezență activă în mediul cultural bulgar. Există edituri care au inclus constant titluri românești în cataloagele lor, câțiva traducători lucrează neîncetat, iar literatura română și-a format propriul public. Interviuri și reportaje despre autorii români apar în cele mai importante publicații culturale; literatura română este accesibilă în librăriile și bibliotecile din Bulgaria. În fiecare an, România participă cu stand propriu la Târgul de Carte de Crăciun, iar scriitorii români sunt prezenți constant, fie ca invitați la acest stand, fie în cadrul festivalurilor literare din Bulgaria.
Prin urmare, dacă aleg să privesc partea plină a paharului, aceasta este într-adevăr plină. În ceea ce privește partea goală, cred că aceasta se datorează unor motive obiective, cunoscute de noi toți, cei care luptăm pentru a păstra prezența literaturii în viața de zi cu zi a noilor generații. Goliciunea vine din lipsa unor politici culturale care să dezvolte lectura ca o abilitate umană fundamentală, încă din fragedă copilărie.
„Ne spunem povești ca să putem să trăim“, scria Joan Didion, iar eu aș adăuga că tot prin povești învățăm să ne cunoaștem și să ne lăsăm cunoscuți. Literatura ne oferă modul cel mai firesc de a face acest lucru – prin deschiderea către celălalt și prin dorința profundă de înțelegere. De aceea cred în forța ei, în importanța de neînlocuit a traducerii umane și pot vedea schimbarea reală după acești 18 ani. Cred că imaginea literaturii române aici este acum mult mai clară, mai vie și, în sfârșit, eliberată de umbrele trecutului.
Jan Vermeulen, Still Life with Books, a Globe and Musical Instruments, c. 1660
