Teleenciclopedia
Femeii aceleia îi plăcea să țină evidența
a tot felul de lucruri. Știa întotdeauna
numărul bucăților de cartofi tăiate pentru supă,
a prosoapelor aranjate în dulap
ori a zilelor sfinților din calendar.
O singură dată s-a încurcat,
s-a întâmplat pe timpul lui Ceaușescu.
Tocmai se așezase într-un rând nesfârșit,
undeva la primele ore ale zilei,
pe strada care ducea spre măcelărie.
Lumea vorbea că or să bage picioare de porc. Ah, atunci
ar fi fost bine să știe câți oameni sunt înainte la coadă.
A ajuns în față și de acolo a socotit chipurile celor ce așteptau,
dar, văzând atâția vecini, colegi și necunoscuți, gândul i-a fugit
la un documentar din emisiunea ei preferată.
Uite, impresiile dintr-un ținut acoperit de zăpadă
vocea prezentatorului i le aducea în sufragerie,
explicând calm atâtea și atâtea mistere. Dar cum
să calculezi numărul celor ce se vor întoarce cu plasele pline?,
s-a întrebat femeia căreia îi plăcea să țină evidența a tot felul de lucruri.
Poate este cel mai mic multiplu comun
al unor variabile diafane.
De câte ori ai dormit fără vise,
de câte ori ai avut senzația că retrăiești o situație,
și câte săptămâni mărșăluiesc pinguinii până la ocean.
Imagine reprezentativă: Terri Dilling