Cântec de octombrie
Pentru Lucas-Paul
E vechi cântecul pe care îl șoptesc
în fiecare seară la urechea băiețelului meu
– ritmul pe care îl credeam uitat –
scos la iveală din copilăria celor care au devenit între timp părinți:
călătoria spre soare-apune, dantelăria de vorbe, salcâmii din fața casei,
bunica rostindu-mi numele ca o mantră.
E vechi, deși răsună la fel de puternic în amintire,
ca și cum tot ce am trăit cândva se desfășoară în sens invers,
pororoca plină de viață.
Izvor secret, viața ta cuprinzându-le pe ale noastre:
deprindem noi limbaje
(al răbdării, al bucuriei infinite și altele pe care încă nu le numim).
Cuvintele și-au pierdut sensul de bază –
fiecare silabă-efemeridă cu incandescența ei.
Grijile dispar când ne privești, băiețel cu ochi de cicoare –
ești un fluture, ba nu, o lubeniță cu miez dulce cum numai la Crușov am mâncat,
un morcovel, nu, mai degrabă un motănel, un bondărel, un pui de focă,
un pui de barză,
un koala mic, o omidă-acordeon.
La fiecare baie, buni-buni Cami rostește încetișor, ritualic: „apele jos, băiatul sus!” –
iar tu îi simți lipsa întotdeauna, lup mic și dulce.
(Când e departe de tine fie și pentru câteva zile trăiești panici mici, cât niște șoricei fără ochi.)
Zâmbetul tău este explozie de galaxii și căi lactee,
iar gurița – plină de băluțe și de miracole și de gângureli.
Bunica zice: va vorbi repede, tot așa cum puii de vrabie ciripesc primăvara devreme.
Râdem împreună ca doi prieteni ce se cunosc dintotdeauna și pe care nimic nu îi poate despărți.
Avem în comun nu doar Începutul,
două inimi care au crescut una din alta,
ci și mișcările de gimnast de dinainte de a cunoaște ce e mișcarea,
sughițurile și surâsurile și strănuturile și pârțurile și fricile mici, cât un cuib de colibri.
Ce e frumusețea, dacă nu o zi de iunie când ții pentru prima dată în brațe
trupul de 56 de centimetri în care bate inima desprinsă din inima ta?
Ce e frumusețea când după cinci pași simți că
propriile organe interne se reașază după logica lor?
Ce e frumusețea când războaiele pârjolesc lumea?
Cât de tandru se întretaie liniile din palma mea curg într-a ta, Lucas, ca un râu
ce freamătă prin fiecare venă.
Cei doi verișori
Pentru Lucas-Paul și Eric-Andrei
Născuți în același an, cu o diferență de câteva săptămâni,
cei doi verișori cu privire azul stau la câteva cartiere distanță.
Explorează lumea cu poftă pantagruelică – în ochii lor
curg cascade de lapte și râuri repezi de munte,
se aud încă zgomote de uzină primordială, tropote de unicorni roz,
lambade cotidiene, mici tristeți pitice printre baloane și pești de apă dulce
într-un cerc nesfârșit de ruine și de construcții megalitice. Uneori, băieții plâng.
Bunicul Paul zice: „Chiar sunt lupul cel rău?” și amândoi încep să râdă.
Aselenizează pe cântecul vesel al britanicei Imogen Heap.
Caută cu privirea chipuri cunoscute. Dar mai ales jucării colorate, zâmbete și povești.
(București, 24 iunie – 24 octombrie 2023)
Imagine reprezentativă: György Kepes, Solid Forms
