Poezie
după ce amurgește, mahalaua cu bălării
de sub calea ferată e potopită de greieri
și de locomotive întrecându-se democratic
care chiuie mai tare.
lângă latrina de scânduri din curtea cu proști
(cum i-au zis gazdele cu dulce sarcasm),
chiriașii din spate momesc somnul
cu vin ieftin. pândindu-i printre perdele,
în odăile ei proprietăreasa
se luptă de una singură cu diavolul –
unul gros, roș, cu aromă identic naturală
(când îi va aduce smolitul cheferist din tură,
Aurora cu degete trandafirii
o s-o găsească iar dormind despletită
pe dușumeaua duhnind a gaz).
târziu, se aude horăitul obștesc iar cocioaba
din fața latrinei se grăbește să aprindă
lumina: în pijama vărgată, eleva de liceu
deschide caietul de dictando
și scrie febrilă în el niște cuvinte – poezie.
Vizita
a venit azi la mine
îmbrăcată-n albastru.
când am sărutat-o pe obraji,
am simțit că sunt aspri.
mi-a dat o pungă de nuci,
mi-a spus că-i e sete.
în bucătărie,
m-am trezit întrebându-mă:
oare când s-a sălbăticit așa,
înainte sau după moarte?
întorcându-mă cu apa,
n-am mai găsit-o.
Prieteni
când lanurile de rapiță
înfloresc fericite pe câmp,
cerul e cuprins și el
de murmur auriu.
Imagine reprezentativă: Adolph Gottlieb
