Inkukuleko
Privesc la un televizor enorm
într-o cameră minusculă.
Şi chiar dacă e târziu,
scutere, biciclete cu care se
livrează mâncare și aproape orice
roiesc peste tot
ca efectivele armatei unei țări
în stare de urgență.
Mă gândesc la un cuvânt nou
care să descrie o zi de rahat cum a fost asta,
la un cuvânt nou pentru felul în care
viața mea s-a oprit de mulți ani
într-un fel de echilibru neliniștitor,
tulburător ca sublinierea făcută
pe pagina 32 a exemplarului meu
din Satao a lui Nițescu:
„L-am ascultat pe Deleuze
într-o înregistrare cum visele oamenilor
devorează mereu, mereu amenință să ne înghită.”
Mă gândesc nu la ce creează durere,
ci la ce durerea creează.
Supermassive Black Hole
Dacă un animăluț de laborator
trage de o manetă şi primeşte o gustare
ori de câte ori face asta,
el va trage de ea mereu.
Dar nu o va mai face la fel de des
dacă în anumite momente
ar primi altceva
sau nimic.
A existat o vreme când nu înțelegeam
că mecanismele afecțiunii tale
sunt periculoase pentru mine,
că în inimă nu mai rămăsese
nimic care să își dorească să trăiască altfel.
Credeam că stau lângă tine
pentru că îmi place,
dar și după aceea tot acolo eram:
gaura neagră supermasivă destinată
unei coliziuni iminente.
Eram familiarizat deja cu acel sentiment
pe care-l ai la patru dimineața,
într-un bar,
după ce prietenii toți
au plecat către casele lor,
când blatul mesei e-atât de rece
şi gestul reflex de retragere a mâinii,
cu timpul a devenit inexistent.
Pitbull
Joc rolul unei domnișoare bătrâne, spunea Agnés Varda
în secvența de deschidere a filmului său autobiografic.
Deși este vorba despre povestea mea de viață
sunt altele personajele, lucrurile care mă interesează.
La început nu am înțeles ce a vrut să spună
dar cu timpul am realizat că e mai important
ce se prăbușește, nu ce se ridică,
rana ce se cangrenează, nu migrația ei
spre locul unde primăvara vine și fără noi.
Sunt mai interesat de otravă decât de antidot,
de pacientul aflat în comă profundă
deasupra căruia sclipește un soare de plastic,
de pelicula delicată de durere ce acoperă pielea celor în viață.
Sunt interesat de apele în care plutesc
cu burta în sus pești radioactivi,
de pinguinii electrici și ecoul lor încă izbindu-se de ghețari.
Obsesia mea este planul ecliptic al planetei
înclinat actualmente cu un unghi de 23,4˚
față de planul ecuatorului ceresc.
Stăm unul lângă celălalt pe bancă, în parc,
între porumbei și hainele noastre lasă
căldura să treacă dintr-un braț în altul.
Fericirea mușcă din noi, pitbull furios.
Imagine reprezentativă: Calvin Anderson
