cântec unui prieten vechi
E joi și aerul din garsonieră se estompează
sunt sec în mesajele cu ioana
și vegetez pe canapeaua pătată cu
picioarele într-o parte și capul așezat
pe ce avea sa mi se pară cea mai grea
pilotă sub care mi-am pus vreodată
labele astea zbârcite
E frig și așa a tot fost de câteva zile
îmi amorțesc picioarele și unghiile
au făcut deja cea mai adâncă dâră
în scalpul meu unde din când în când
simt căldura unui cheag de sânge
care vine ca o ultimă certitudine că
trupul ăsta încă mai poate să producă
ceva lichid și indezirabil
Au trecut deja luni marți miercuri și vine
o vreme în care voi fi cruțat de curentul
pe care-l duce și se face în camera mea
și se face că de mâine
toate astea au să conteze mai puțin
și se face că moartea, așa cum o știm
noi, cu suspine și leșinuri ocazionale,
e o formațiune de scame ce se pierd
în spatele unui dulap deschis/închis
în funcție de modul de utilizare precedent
Și mă întreb acum că nu mai am nimic de
făcut și mi-au dat liber câteva zile
datorită ție – au să mă plătească la fel –
câte fire din spatele canapelei
sunt ale tale și cate sunt smocuri de praf
pe care cândva le-ai fi inhalat cu atâta poftă
și de care te-ai fi plâns toată după-amiaza
îmi înfigeam mâinile în pachețelul de boia
și-mi priveam mâinile roșii
ca după o căzătură cu bicicleta
ca după o pieliță ruptă neglijent cu dinții
aceiași ochi care cândva oglindeau sânge
adevărat bunica absentă care murmură ceva
pe limba ei de bunică îngrijorată de toate cele
nu mă lăsau să-i spun momo bunicii
nu mă lăsau să-i spun bunicului că e bețiv
și mamei că o iubesc în limba mea maternă
limba mea industrial ajustată în care copacul e verde
și verdele doar un pretext
pentru liniște și dezbinare
pentru întunericul perfect opac pe care-l simt
atunci când tac iar și iar întunericul
de fum de țigară
tu nu te-ai născut ungur îmi spunea tata
și probabil cele mai frumoase cuvinte
pe care credea că le poate spune vreodată
sufletul ăsta bun și atât
sute de reprogramări infertile
din partea sufletului ăsta bun
– zic eu –
care în ciuda unor necunoscute anapoda
își revizuiește mareele
și elanul supozitor
în fața unui dumnezeu
care pitit lângă buddha citeau
ultima traducere din bhagavad gita
într-o bulă obscură chat-type
sau pe vreun network corporate
underscore underscore o situație
statica unor cuvinte care
e necesar să le includem
fie în vocabular fie pe lângă
fie în parole sustenabile și
refolosibile în fiece circumstanțe
și nimic acolo despre mine
nimic acolo despre
cum să-mi fie traduse organele
translatate dar în sensul nou
și cu influențe anglo-saxone
cum să mă înțeleg
cum să îmi respect orice remunerație
care nu poate fi decât benefică
legăturilor dintre mâini picioare
și felul stângaci
în care îmi împreunez degetele
peste tastatură
și aici
în corpul ăsta economy class
chitros și loial zeilor grași și reprogramabili
de pe o zi pe alta
pachetelor de orez brun
fiert până se face pilaf
și loial obrajilor roșii de la băutură
căci doar așa funcționează cei din specia mea cei care
nu pot rămâne incognito
altfel decât prin expunere constantă
la risc și dată de extirpare manuală
în spații hard to reach
în spații în care să m-ajute tata
în spații în care n-am voie să m-ating
de altceva în afară de o porție de
gulaș nudli cu mac sau pițili
cum le spunea mama
fără să știe că de fapt că sunt ceea ce mănânc
sunt până în măduva oaselor ceea ce beau
sunt până în măduva internetului
bully material pentru cei din clasa mea
muncitor dar neputincios atunci
când sufletul mi se reprogramează
sufletul ăsta bun – zic eu – și-atât
toate cele câte erau stricate
de-o vreme mă gândesc la cum se poate ajunge
la o conduită îndeauns de fidelă încât să se pomenească
de noi la masă cu cele trei bunici care m-au îngrijit
atât cât nu au putut alții
și eu mic și puțin neglijent
cu felurile în care îmi organizez timpul și ăla puțin
așa puțin mai convins că toate într-o zi
au să se aranjeze
cum pot oamenii
ăștia să ne lase așa năcăjiți și lipsiți de orice
tu care stai în vesta aia antiglonț și privești îndurerat
cum în fața ta se retrag suflete și cum printr-o singură
dezamăgire ți se surpă toate cele prețioase
e altceva când acasă la căldura relativ înduioșătoare
a caloriferului și răcoarea care vine din frigider atunci
când vorbim despre ziua de mâine și mă rogi
atât de aspru și cu atâta grijă să îl închid odată
că se strică și mamaia nu-și dădea seama că de fapt
toate cele câte erau stricate se așezaseră deja la masă
ieșiseră deja din frigiderul ăla găunos și își clocoteau bârfa
și deznădejdea trăgând împreună din același kent light
Imagine: Karel Appel
