alertă
frumusețe – când se ridică,
după zile în șir, ceața –
aruncăm o privire în zare în sfârșit
recreăm contururi reconfigurăm trasee
cineva să rămână pașnic
cineva să schimbe bateriile la telecomandă
cineva să vegheze câinii străzii
suntem singuri cu atâtea obiecte care ne înconjoară
pe care le-am adunat din ambiție așteptând
un scurt-circuit o spărtură în suprafață
o gălăgie suportabilă
pe care s-o recunoaștem un pic
locul în care suntem nu e plin
dar măcar e doar pentru noi
în fiecare încăpere o sursă de căldură
cât să nu te strângi și mai puțin agresivă
decât căldura care învăluie pântecele
după lăsarea întunericului
care apasă puternic în locuri
în care palpăm regulat
pe care o potolești prin repetiție
mobilizând mai multe sisteme de organe
cineva să numere câți am intrat și câți am ieșit
cineva trebuie să rămână treaz
cineva să dea din mână a nepăsare și curaj
stăm la căldură
cu luminile orașului:
la iveală în sfârșit
forțăm să încapă
domesticim terifiați
obiceiuri de exterior
schimbul
liniștea pe care o refuz
din schema în care aterizez seara
când glumele cu bunica
votând prin telefon la eurovision
când glumele cu bunicul
și tătucul lenin
nu fac ravagii – îmbunează
acum când sunt departe
și viscolește peste
pământul lor în aprilie
mă caut prin mine de ei
liniștea să nu fie totală
adică fără mașini din stradă
sau alte manifestări de oameni
uscându-și părul
dictând rețete, trăgând canapele
ca prin prezența lor exterioară
prin pelicula separatoare
să-mi lase mie impresia de lume
pentru ca eu
nervoasă preocupată inutil
cu corpul agitat spre lume
corp încă ager
încă în ignoranța vigorii
să mă țin cât pot
în segmentul ăsta
apucături
suntem în mijlocul verii
de atâtea ori am mai fost
cineva bea o bere
cineva ține post
pe arșiță numai bunătate
și ratate secvențe critice
cedăm locul dăm din cap grăitor
ne cheamă – venim
și câtă plăcere în deplasare
întotdeauna pregătită
o mână neforțată în care să-ți muți bagajul
spre treizeci de ani
traversând o puternică criză
neînțelegând cum stau lucrurile
fără impresii dramatice
despre internări și trudă
visez la o țară cu climat tropical
în care mișcările noastre să fie
mai importante decât noi
în tinerețea noastră dezordonată și pripită
să fim și noi importanți
să dăm insomnii
ca o nevoie
o resursă de nădejde
într-un loc ferit
aproape de inima fizică
dar în afara contactului cu inima fizică
și mai puțin activă într-un minut
o rundă de blocaje spre panică
din partea subțire a corpului
care interacționează mai mult
cu asfaltul, bălțile și iarba
din aproape în aproape
în mijlocul nopții în capul meu
o sacadată conversație cu vocile
pe care nu te bazezi de altfel niciodată
călătoria scurtă pe care o fac
transmisiunile doar pentru mine
pentru că eu sunt întotdeauna aproape
într-un loc ferit
prin umbra pe care mi-o țin din mâini
în mijlocul unei mulțimi
pun un cort și pândesc
tot ce vă preocupați să primesc
până-nspre seară
Imagine principală: Barnett Newman, Onement, I, 1948
