Noua anatomie
am fi putut să înconjurăm balta
drumul nu putea fi mai lung sau mai anevoios
decât ce ni se întâmpla acum
sau am fi putut să ne luăm la joacă
să ridicăm pietricele în aer
să ne uităm cum se scufundă
după ce mai întâi am fi privit dezastrul nuclear
pe care l-am provocat
cercurile lor concentrice ar fi fașe de tifon îmbibate în gheața
cu care ne-am apăra ochii și ne-am vindeca rănile
câteodată ar ploua, iar alteori apa s-ar opri cu totul
ne-am îndrepta atunci spatele, auzul
urechile ar deveni mai importante ca aerul
și în mijloc o singură inimă
un turn roșu care se încăpățânează să bată
Limita de îndoire a cuplului
În fiecare noapte îți spuneam o nouă poveste
pentru ca ziua să devină un alt animal
nu cineva care te-a mușcat, te-a scuipat, s-a folosit de tine
ci o pisică care s-a curățat toată ziua și care
a îndurat lumina cu demnitate
După care ne duceam la culcare
fiecare în camera lui cotropită de vise & vânt
spunându-ne acum alte povești, cele pe care nu le puteam recunoaște
unul în fața celuilalt
Vezi tu, pisica își continua ritualul de curățare
dar obiectele contondente, conservele pe care le târâm după noi
pe care ni le îndesăm prin piele
pe sub haine
sunt doar pentru gurile, pentru urechile noastre.
Hărți & alte preocupări
Cartografiez câmpurile părăsite ale bucureștiului
și aștept să îmi treacă spaima de boală
ieri mi-a povestit cineva cum își caută rădăcinile
pentru el a fost un apartament la mare
dar alții se duc în păduri de stejari -știm că ei sunt milenari- sau ashramuri
mi-ar plăcea să am și eu aceeași determinare
să iau într-o zi un tren, să mă opresc într-un oraș oarecare pe care să îl umplu cu oale și perne
pe care să îl numesc acasă.
dar eu umblu pe viroage, nici nu știai cât de multe terenuri ale nimănui sunt prin bucurești
pe unele mai răsar stații de metrou ca niște coșuri de fum medievale, abandonate de cruciații care se gândesc doar la război
pe altele se căznesc macii cele mai fraiere flori din lume
își dau totul: sufletul, banii. Nopțile în care ți-au alungat spaimele, te-au strâns în brațe.
Macii de care până și dumnezeu a uitat
Imagine: Abstract, Victor Pasmore, 1972
