Start

Pui în rulotă

Duminică
am luat un pui, l-am despachetat
și am înfipt în el o sticlă
după care l-am pus la cuptor.
Am chemat prieteni
am stat în jurul mesei
Așteptând carnea să devină crocantă
să prindă crustă,
iar noi am făcut planuri să cumpărăm sau să închiriem
o rulotă cu care să mergem să vedem lumea.
Am fi luat și copiii și câinele și pisicile,
măcar trei luni pe an,
că sezonul cald s-a mărit,
practic din mai până în octombrie e cald și e de hoinărit.
Să stăm pe afară, să ducem o viață sezonieră nomadă, dar unii dintre noi
nu pot pleca atât de mult
de la job
și am redus la o lună,
și apoi am convenit totuși că e greu cu rulota,
nu poți să o parchezi oriunde,
trebuie să ai acces la utilități
așa e
pentru noi e mai bine cu mașina și cazări,
între timp
s-a făcut puiul,
carnea lui se desprinde atât de ușor de pe oase,
să mâncăm și să ne culcăm,
mâine copiii au școală.

Going out

Duș rece cu mișcări frenetice,
burete frecând apăsat și repede pielea,
curgă spuma în valuri pe corp.
Prosop absorbind apa energic.
Lenjerie neagră de dantelă
push up
rochie roșie trasă în grabă pe cap
buze înflorind roșii sub magia rujului,
parfum kenzo flowers
tocuri cui.
Deschizi ușa, te întâlnești cu copilul
care îți dă o vișină furată din copac pentru tine,
și îți spune că
ai mirosul ăla bun de mami.
închizi ușa,
te descalți.

Nevoi virtuale primare

Avem nevoie de toate inimioarele de pe facebook
degetele alea albastre îndreptate în sus
pur și simplu nu-și fac treaba.
Un deget albastru nu e o inimioară roșie
așa cum nouă nu este zece
așa cum mai-binele nu este bine,
și chiar dacă el,
cum ne învățau în copilărie,
este dușmanul binelui
noi tot mai-binele îl vrem.
Nu, nici inimioarele îmbrățișate nu-s mai bune,
la ce ne folosește nouă îngrijorarea semenului,
dacă el nu ne poate da
inima lui cea vie
cea adevărată,
nu aia din brațele emoji-ului
dacă nu ne poate îmbrățișa noaptea,
atunci inima lui îmbrățișată
ca apa pe corp o să ni se scurgă.

Avem nevoie de un avatar cât mai bun,
de haine virtuale cât mai scumpe
atunci când corpul nostru dezbrăcat
nu-i mai e de folos nimănui.

Gânduri de generație veche
gânduri deja avortate din fașă
pe care nicio inimă virtuală nu le îmbrățișează

gânduri prin care curge sânge vechi
sânge-rebut
sânge nefolosit

Avem nevoie să-i găsim pereche avatarului nostru
avatarul nostru nu poate să fie singur
pentru că nu știm cum va fi
prima suferință virtuală de singurătate.
Avatarului nostru nu trebuie să-i fie foame virtuală
nici frig virtual.
Trebuie să aibă o locuință decentă.
Trebuie să aibă un grup de prieteni.
Trebuie să aibă niște părinți care nu l-au nenorocit emoțional.
Trebuie să se simtă integrat în orice și în fiecare moment.
Nu trebuie să-i scadă și nici să-i crească temperatura.
Să-i dăm avatarului

Ce-i al avatarului.

Urme

Eu în urmele voastre nu voi călca
pentru că:
nu știu să conduc,
nu știu să merg pe motor,
nu știu să merg pe bicicletă,
nu știu să merg pe trotineta electrică,
nu știu să mă folosesc de nimic
ca să înaintez,
în afară de propriul
corp.
Numai că asta
devine o artă,
atunci când nu ai altceva.
Eu las urme numai pe mine însămi
și nu vor călca în ele
decât corpurile pe care le vede foarte bine
James Webb,
care se mișcă pe ele însele
și sunt atât de mici
încât să le soarbă ochiul gigantic al omului.

Interstellar

Am oroare de cuplurile mamă-fiică,
mai ales când fiica e 40+,
mi se pare cea mai tristă formă de eșec
și nu este logic,
universul te face ca să te arunce mai departe,
și prin asta nu insinuez ceva neapărat calitativ
iar dacă programul are un glitch
ai datoria să te arunci singură,
ori de câte ori este nevoie.

Fiica mea, departe de mine,
fii tu aruncarea,
eu o să fiu statul pe loc,
o să strigăm amândouă prezent
când o să ne cheme evoluția,
o să îmbrăcăm uniforme cu insigne
de cele mai bune cetățene cuantice.

Și dacă o să fie rece, o să scoatem din buzunarele uniformei
proteze ca să simțim recele,
și dacă prin galaxii o să treacă dorul
o să scoatem din uniforme inimile să-l captăm și să-l punem la gheață
și când o să vrem să ne întâlnim
o să scoatem din uniforme protezele de întâlnire
până când instalațiile îndurătoare
ne vor emite certificatul de continuum mamă-fiică,
care, draga mea, se câștigă
ca toate cele de pe pământ.

Imagine principală: Wols, Painting, 1946-47

Ediția actuală

#04, 03/24

O poți cumpăra aici
sau aici
×