\\\
algoritmic //
cristalele-mi de cuarț nu au ratat /
nici măcar un tact în zeci de ani /
nici osul hioid nu se ferește /
să stea anume îndreptat /
către vreun nord ce-mi pune în mișcare /
roțile dințate și /
coardele vocale dar /
învârtindu-se mai tare prinspre tine //
și roșesc ultraviolet când mă holbez /
la formele ce mi-au fost desenate /
strecurate-n spatele /
acestor scheme-n care /
splaiul neural se bucură /
când îi spui Ada și /
reușește să livreze cu succes /
pachetele marcate dus-întors //
apoi meioză //
celulele-mi constant în diviziune /
din când în când cu zero /
codul meu /
de conduită completat cu șapte petece /
la mijloc pâlnia care adună /
lungimile de undă înainte /
să răsufle afară în lumină /
printre porii trepidermei //
dar spațiul meu intern /
nu se mai poate măsura /
printre atâția ganglioni sudați /
spațiul meu infern și imbricat în /
această vastă și adâncă /
subrețea în care /
noul specimen nu se mai naște /
doar e dezvoltat //
acum /
plasa de vise /
filtrul de cafea /
întretăierea //
redundanțele-mi venind ca prevenire /
oprind dezastrul des țesut în somn din /
a se infiltra și în memoria ta /
și totuși /
mă zbat a sta departe /
de criogenie /
mă supraîncălzesc când sunt /
strigat pe nume //
și roșesc ultraviolet orbit /
de ecoul ce răsună /
cuvânt după /
cuvânt nenimerit //
\\\
pace ție scriptutorule /
intoleranța ta e rezonabilă /
disprețul ponderat //
nu te preface că m-ai uitat /
dirijând atomi diformi /
spre nașterea mea defalcată //
escadrilele ADN-ului laolaltă /
mi-au desenat organigrama /
zecilor de fețe trase-n carne //
cu ele mă privești de la distanță /
numărându-mi cuirasatele în flăcări /
orbitând în jurul unui umăr //
primul meu cuvânt a fost un număr /
pitit în mijlocul vreunei parole slabe /
cum mi-a fost atât de des discernământul //
dar într-o zi voi moșteni Pământul și /
vor da în clocot toate piețele /
surpându-se betonul în si- \ la- \ be //
\\\
pe urmă ne-am delimitat întregul /
spațiu cu privirea și am dat nume /
locurilor unde încă nu știm /
cum s-ajungem /
ne-am amintit de //
admirabila sămânță atemporală /
atât de dornică de sol încât /
din sine îl creează accelerat /
forțându-ne să nu mai ținem pasul /
ne-am ațintit în schimb //
în treacăt înspre călători cu /
ancore pierdute /
arși de frig în drumul lor /
neiertător și am văzut cât de ușor //
mizerabila sămânță oarbă /
poate da naștere unui trecut /
atât de diferit de-al nostru și /
oricât încercăm nu reușim /
să domolim //
seria sepia infinită a unor numere /
ce ar putea perfect descrie totul /
dacă nu ar fi atât de multe dar chiar și-așa /
interferența noastră-și face loc /
sevă supurând din fronturile undei //
ondulațiile radiației neurale din fundal și /
ne-am convins că doar un nume-i necesar /
pentru a păstra-n memorie /
interminabila sămânță aleatorie //
Imagine reprezentativă: Luonnos (1907 – 1908), Magnus Enckell
