Caznă și-ntristare
Mi-e iubirea, care
Chipul unei mori îl ia,
Unde-n loc de grâne
Celia mă pune
Chiar pe mine, sluga sa,
Roata ei, cu plânsu-mi,
Ca s-o învârt eu însumi,
Pentru a mă măcina.
Sufletu-mi în clocot
Iată cum în clopot
Mi-l preface dragostea
și, dușmancă mie,
trage-l a urgie,
urgisindu-mă tot ea.
De-aia, doar suspine,
Bate dânsu-n mine
Vaierul, nu liniștea.
Ci cum pietre scumpe,
fără a se rumpe,
Se aprind de foc solar
Inima-mi se-afumă,
dar nu se sfărâmă
Nici de focul din tartar
Ci mocnind aprinsă,
Stă mereu încinsă
Cum cleștarul stă în jar.
Imagine reprezentativă: Franz Kline
