Inventarul lucrurilor dispărute
de Judith Schalansky
traducere de Maria Irod
Pandora M
2023
Un atol din Pacificul de Sud și întâlnirea dintre căpitanul James Cook și membrii unei populații insulare. O specie de tigru din zona Mării Caspice și lupta dintre două animale în arenele Colosseumului în ziua inaugurării acestuia. Scheletul unei creaturi care intrigase secole întregi imaginarul omenirii și o cercetătoare preocupată de scrierea unui atlas biologic al monștrilor imaginari. Vila maiestuoasă a unui cardinal din secolul al XVII-lea de la marginea Romei și desenele lui Giovanni Battista Piranesi și Hubert Robert. Primul film al cineastului german Friedrich Wilhelm Murnau și actrița Greta Garbo într-o contemplare nefericită a trecutului și a carierei sale. Cântecele de dragoste ale unui poet din Grecia antică și ceea ce a rămas despre Sappho. Castelul de secol XIX al unei vechi familii nobiliare germane și amintirile timpului petrecut la țară ale unei fetițe de la vârsta de patru ani. Cărțile întemeietoare ale unei religii din Antichitatea târzie și viața și învățăturile profetului Mani. Tabloul portului Greifswald de Caspar David Friedrich și o călătorie la originile râului Ryck. O enciclopedie alcătuită din panouri într-un crâng de frasini și scrisoarea cu turul virtual al unei moșii. Palatul Republicii din fosta RDG și scurte frânturi din viața unei familii germane obișnuite. Schițele selenografice ale unui astronom amator din Germania secolului al XIX-lea și preocupările și închipuirile preotului de țară Gottfried Adolf Kinau.
Judith Schalansky trece de la reconstituiri istorice sau personale la narațiuni fictive ori epistolare, până la eseu sau memorii, pentru a readuce în atenție goluri și absențe lăsate de trecerea timpului ori a activității omului, o formă de „a conserva trecutul și de a pune stavilă uitării“. Ceea ce au în comun toate lucrurile din lista de mai sus este același câmp semantic care le descrie, cel al dispariției: uitate, pierdute, înghițite, distruse, demolate, arse, incendiate, nimicite, sfârșite, moarte, extincte. Ele însă devin ocazie pentru o discuție mai largă despre memorie, pierdere și trecut.
Cele 12 capitole au o formă fixă. Încep printr-o scurtă notă care descrie obiectul și motivul dispariției sale, urmate de o narațiune care reiterează dintr-o perspectivă diferită natura dispărutului. Iar un aspect aparte al ediției cărții este existența unei imagini a obiectului rememorat sub aparentul imprimeu negru al paginilor care despart fiecare capitol. Dispariția e însă dedublată și născocitoare de creație. Dacă obiectele s-au pierdut, ele încep să existe într-o altă formă. Judith Schalansky le dă viață prin narațiunile sale, narațiuni care funcționează ca un comentariu la destinul frânt al creaților omului, iar formele prin care alege să le readucă în atenție pot constitui o surpriză de fiecare dată. Cu toate acestea, la nivel calitativ, există o inegalitate a narațiunilor, unele pot dezamăgi, lupta animalelor din arena romană poartă un ton prea demonstrativ și fals, altele, dimpotrivă, pot face deliciul cititorului curios, precum fragmentele care reconstituie episoade din viețile lui Piranesi și Hubert Robert sau închipuirile despre spațiul lunar ale lui Gottfried Adolf Kinau.
„Ce se păstrează în sursele istorice? În niciun caz destinul viorilor călcate în picioare la căderea orașului Liège, nici suferința vacilor prinse în incendiul de la Louvain, nici forma norilor din Belgrad“, scrie Theodor Lessingîn a sa carte Istoria ca înzestrare a nonsensului cu sens, amintită în introducere. Ori tocmai începând de aici mai poate fi înțeles și analizat demersul lui Judith Schalansky, fiindcă ea pare a ne răspunde cu un fel de nu, asta se păstrează ori și asta se poate păstra și merită amintit ca sursă istorică. În capitolul despre tabloul lui Caspar David Friedrich, cititorul nu va afla informații de natură biografică sau artistică despre pictor sau tabloul său, în sensul clasic, ci va fi întâmpinat de o revărsare de descrieri al faunei și florei văii râului Ryck. Nu cumva descrierea e o reiterare și o lărgire a tabloului pierdut? Nu în ultimul rând, ceea ce face autoarea germană este și un demers împotriva firii clasice a practicilor istoricilor „care urmează în mare măsură regulile narațiunii“. Judith Schalansky se folosește de narațiunile sale nu pentru a trasa însă o nouă liniaritate celor descrise, ci pentru a le integra într-o arborescență a realității. Unicornul lui Guericke este doar un tatuaj pe mâna unei femei dintr-un magazin de aprovizionare dintr-un sat de munte, și asta e tot ce ne va spune autoarea despre obiectul dispărut în capitolul dedicat acelei creaturi. Dar sensul e dincolo, ea vine să traseze o simbolistică mai amplă, să recreeze aura pierdută și să reintegreze pierdutul în cotidian, recuperat sub o altă formă de realitatea imediată.
Se poate ghici și un demers personal al scriitoarei germane, o întoarcere la propriile origini, a propriei persoane, două dintre narațiuni având-o drept protagonistă. De altfel, e de remarcat cu o oarecare decepție că jumătate dintre cele 12 lucruri rememorate își aveau obârșia în spațiul german, pentru a nu mai spune că aproape toate sunt privite și redate prin surse ale unor exploratori ori cercetători europeni. Demersul își pierde ușor din universalitatea și atemporalitatea pe care aparent ar fi pretins-o la o primă privire. Dar altfel, lăsând deoparte perspectiva eurocentristă, nu putem decât să apreciem modelul și tiparul pe care ni-l propune.
De departe însă, eseul e partea în care excelează autoarea germană, iar cuvântul înainte este o mostră perfectă de astfel de izbândă. Ceea ce merită păstrat după fiecare lectură este dialogul pe care-l interoghează aceste narațiuni în ansamblul lor. De ce să nu discutăm un film pierdut din prisma carierei apuse a unei actrițe care-l admira pe regizor? Prin ce e mai relevant un fost simbol al puterii statului, prin valoarea istorică ori instituțională pe care i-a dat-o un grup sau prin ceea ce a vorbit unui singur individ într-o zi oarecare? Și prin ce sunt mai puțin credibile amintirile și întrebările unei copile față de mărturiile unui istoric în privința rămășițelor unui castel nobiliar? Aceasta e poate miza majoră a cărții lui Judith Schalansky, care se dovedește în ultimă instanță un sacerdot al memoriei.
