Mauri Kunnas, Cele șapte minuni ale domnului Zăpăcilă, traducere din finlandeză de Andreea Niță, Pandora Publishing, 2022.

Mauri Kunnas, Robin Hood, traducere din limba finlandeză de Teodor Palic, Editura Cartea Copiilor, 2021.

M-am întrebat nu de puține ori care e rețeta succesului unui autor de literatură pentru copii. Cel puțin de 10-15 ani încoace asistăm la o inflație de apariții editoriale, atât ale unor autori români, cât și traduceri, fără ca toate noile apariții să fie neapărat de succes. Numeroși scriitori (uneori cât se poate de consacrați), pornind de la premisa că literatura pentru copii e una facilă, și-au încercat norocul pe acest teren fertil. Uneori au ieșit volume memorabile. Puțină lume mai vede acum în părintele literar al lui Apolodor, Gellu Naum, un extraordinar scriitor avangardist, după cum Cezar Petrescu e reținut de public și critici mai cu seamă pentru Fram, ursul polar, decât pentru Aurul negru sau Baletul mecanic. Există însă și situații diferite, în care cunoscuți scriitori, convinși că nu-i mare scofală să scrii carte pentru copii, se aventurează pe acest tărâm, doar că încercările lor nu-s încununate de un succes grozav, așa că se-ntorc la literatura care i-a consacrat. În această cheie trebuie să vedem și citim cărți foarte felurite, de la Simfonia sălbatică a lui Dan Brown, până la Harun și marea de povești a lui Salman Rushdie.
Există însă și o foarte interesantă categorie, a scriitorilor pentru copii care nu-s aventurieri de ocazie, ci întru totul dedicați acestei nișe. Roald Dahl și Dr Seuss sunt poate numele cele mai cunoscute, doar că recent publicul român a început să descopere tot mai mulți (și excepționali) scriitori care vin din țările nordice. Și dacă Astrid Lindgren cu Pippi șosețica s-a clasicizat deja, există autori nordici contemporani care au iscat adevărate fenomene culturale, cum e și cazul lui Sven Nordqvist și ai săi Pettson și Findus. Azi însă propun să descoperim un scriitor încă nu la fel de faimos la noi – finlandezul Mauri Kunnas.
Născut în 1950, Mauri Kunnas a lucrat o bună bucată de vreme în presă, specializat inițial în caricatură politică. Treptat și-a dat seama că harul de bun desenator, umorul și asocierea surprinzătoare și creativă a ideilor sunt elemente esențiale în literatura pentru copii. Cel dintâi volum al său apare în 1979, Cartea spiridușilor finlandezi,tradusă în română tot la Pandora de Andreea Niță. De atunci Mauri Kunnas publică anual câte un volum pentru copii nou, uneori chiar și două. Majoritatea volumelor sale pot fi grupate în două mari categorii – pe de o parte, cărți care au în centru un protagonist carismatic (plus, cu nume drăgălaș!), și pe de altă parte rescrieri în cheie ludică a unor volume clasice.
Cele șapte minuni ale domnului Zăpăcilă se încadrează în cea dintâi categorie. Personajul central este un simpatic țap somnambul care, în volumul de față, se numără printre câștigătorii unei tombole în Animalești. Șapte câștigători care aleg șapte destinații turistice de vis, în care și-au dorit o viață să ajungă. Toți căștigătorii pleacă într-un circuit în jurul lumii prin locurile alese. Intriga îi îngăduie autorului atât un foarte amuzant periplu printre meserii (fiecare câștigător are o altă slujbă, iar idiosincraziile breslelor sunt un prilej excelent de ironii fine), cât și o savuroasă lecție de istorie și geografie. Alături de domnul Zăpăcilă, instalatorul Țeavă, inginerul-constructor Pietreanu, ori profesoara Dăscălescu, cititorii mari și mici pot explora virtual Marele Zid Chinezesc, Insula Paștelui, piramidele din Egipt, Taj Mahalul, Veneția, Cascada Niagara sau Rio de Janeiro. Pretutindeni, domnul Zăpăcilă intră în fel și fel de buclucuri, iar umorul de situație e speculat subtil. „Un bine-cunoscut bucătar cu o emisiune culinară TV în vogă, Francesco Frutti di Mare, tocmai își cumpărase un pulover de cașmir elegant. – E foarte frumos, ține de cald și vă scoate în evidență umerii și abdomenul, îl lăuda vânzătorul. La ieșirea din magazin, Francesco s-a ciocnit cu un domn care, deși dormea buștean, se plimba pe stradă. Era Zăpăcilă, desigur. – Uită-te pe unde mergi, tontule! A mormăit bucătarul. Dar vai! Un fir din puloverul lui Francesco s-a prins de una din coarnele domnului Zăpăcilă.“ (p. 28) Imaginația lui Mauri Kunnas dă naștere adesea unor situații absurde, dar de un haz nebun. În cazul de față, înfumuratul bucătar, mereu nemulțumit de mâncarea servită în restaurantele unde lua masa, primește o lecție când, în loc de spaghete se pomenește cu lâna fiartă a puloverului său deșirat. O reinterpretare a hainelor cele noi ale împăratului, fiindcă bucătarul înfumurat nu doar că nu realizează că-și mănâncă noul și scumpul obiect vestimentar ci chiar se arată vrăjit de o asemenea rețetă.
Am pomenit anterior și de un al doilea gen de cărți pe care Mauri Kunnas le publică, volume sau istorisiri celebre, reluate în cheie ludică și sparte în mici povestioare cu tâlc. Miza în cazul acestui gen de cărți, cum sunt Comoara din insulă, ori Robin Hood nu este repovestirea fidelă a volumelor originale, ci mai degrabă revizitarea unui univers. Mauri Kunnas nu deapănă de-a fir a păr povestea lui Robin Hood – ar fi de altfel un demers inutil, dat fiind numărul foarte limitat de pagini – cât se folosește de cadrul pădurii Sherwood pentru a ticlui noi și amuzante anecdote. Și ajungem astfel la una dintre principalele particularități ale literaturii pentru copii – necesitatea de a construi povestioare scurte, fără a respecta neapărat o cronologie, pe care micii cititori să le decripteze, înțeleagă și guste instantaneu. Dacă un cititor adult, mai mult sau mai puțin avizat, poate accepta pactul literar pe care i-l propune scriitorul și înțelege că un univers fictiv se construiește treptat, printr-o aglutinare de amănunte și circumstanțe, copiii vor o bucurie a lecturii în timp real.
Cei mai de succes autori pentru copii, cum e și Mauri Kunnas, înțeleg asta și-și șlefuiesc tehnica literară în consecință. Tacticile utilizate de ei sunt variate, pentru ca micuții cititori să recunoască de îndată o poveste bună și variază de la o cromatică folosită inteligent (culori vii, contrastante, tranziții fluide între nuanțe) la antropomorfizarea personajelor animale. Copilul poate că nu cunoaște un personaj ca Micul John, dar dacă vede că el e desenat în chip de purceluș roz, îl va asocia imediat cu animalul cunoscut și-l va îndrăgi pe dată. Mai mult, Mauri Kunnas strecoară abil în imagini personaje din alte serii – strategia țintind tot către recognoscibilitate. Așa se explică de ce domnul Zăpăcilă apare, episodic, și în cadre cu Lady Marion sau Sir Richard Inimă-de-Leu.
Scriitura contribuie în egală măsură la succesul cărții, un rol crucial având alegerile onomastice (nume cu haz, ușor de pronunțat sau de reținut), jocurile de cuvinte, dialogurile amuzante, replicile scurte, ori un anume ritm curgător al frazelor. Un text bun e fluid, stârnește chicote, e ușor de reținut, nu plictisește. Mauri Kunnas face aici o treabă excelentă, dar se cuvin lăudați și traducătorii din finlandeză, Andreea Niță și Teodor Palic, care izbutesc să păstreze naturalețea traducerii, adaptând fericit nume românești și utilizând inspirat în context expresii neaoșe.
Mă-ntrebam la începutul articolului care ar fi rețeta sigură a succesului în literatura pentru copii, iar răspunsul pare să fie simplu: o îngemănare inspirată (și proporțională) a textului cu elementele grafice, mici nestemate vizuale menite să bucure ochiul, fraze scurte și alcătuite ingenios, o anumită muzicalitate care face textul ușor de citit și reținut, istorisirea unor întâmplări amuzante, plus foarte multă ironie și haz. Pe scurt, toate capitolele la care cărți precum Cele șapte minuni ale domnului Zăpăcilă ori Robin Hood excelează. Apropo de stereotipuri, recunosc că până la a-l descoperi pe Mauri Kunnas, eram convins că finlandezii sunt oameni reținuți, serioși, reci chiar. Cu asemenea volume amuzante și impecabil desenate, mă gândesc că m-am înșelat amarnic, iar domnul Zăpăcilă a luat naștere în… Țara celor o mie de gaguri.