De câte ori Hamlet vine în scenă, cu mai mult sau mai puțin zgomot de promovare, cu mai mult sau mai puțin curaj, se consemnează un eveniment al stagiunii. Tragedia shakespeariană cere o anumită privire introspectivă asupra epocii în care se exprimă și un efort de adaptare. Cere, de asemenea, o consubstanțială relație cu un public dispus să gliseze între convenții și vremuri, să dea piept cu fantome răzbunătoare și dueluri otrăvite, în aceeași scenă în care se consumă comploturi și intrigi politice etern actuale.
Declan Donnellan montează Hamlet la Craiova. Un regizor trecut prin experiența Royal Shakespeare Company, cu o îndelungată carieră londoneză și un al șaselea simț pentru tragedie (recentul său Oedip rege a confirmat-o) recompune universul shakespearian din câteva detalii de atmosferă. Scenografia minimalistă, construcția monocordă a rolurilor, poziționarea simetrică a personajelor în spațiul de joc sunt elementele unei viziuni hrănite deopotrivă din canonul elisabetan și din sensibilitatea contemporană.
Spectacolul se deschide în plină criză: protagonistul monologhează disonant „a fi sau a nu fi“, din marginea covorului alb care înlocuiește scena. E doar un gând periferic, iar tânărul care-l verbalizează, un marginal. Spectatorilor, așezați în gradene de o parte și de alta a spațiului de joc, li se poate ușor refuza frontalitatea. La fel și celorlalți protagoniști, care, din scaunele lor de observatori, dublează, în interiorul spectacolului, imaginea sălii.
Hamlet e o experiență a proximității – publicul se află la câteva respirații de drama prințului, e martorului prea intim al angoaselor sale, coabitează cu crima, cu trădarea, cu nebunia și nu poate lua liniștitoarea distanță istorică față de ele. Nu doar pentru că Shakespeare e, de multe decenii, „contemporanul nostru“, ci mai ales pentru că montarea lui Donnellan topește câteva teme vibrante din actualitatea imediată. Dilematic și înstrăinat, Hamlet își performează în zona queer corpul social. Pantofii cu toc și rujul roșu care-i servesc drept recuzită a aparițiilor sale publice contrastează cu spațiul gri al unei societăți fără contur și fără însușiri. În timp ce iubirea-i e atent regizată de un Polonius în travesti, relația maternă de un intrus tiranic și de un spectru tern și surd la clivajul generațional, iar vechile prietenii se transformă într-un dialog al înșelărilor, îndrăgostitul, fiul, camaradul Hamlet rămân să susțină un rol fragil și dezarticulat pe scena în care până și homerica Hecuba, patetic invocată în monologul actorilor, are dreptul la propria viață.
Lipsit de Horatio, căci Donnellan suprimă acest rol, Hamlet nu are nici confesor, nici liant între sine și spectrele care bântuie imaginarul cetății, nici cronicar ce poate duce mai departe povestea sa. Trăiește un prezent nerevendicat, se situează meta-modern față de chestiunile ideologice ale momentului – războiul (cine l-ar putea uita pe Fortinbras, cel de la zidurile cetății), jocurile de putere, familia și cutumele ei. Glosează oedipian pe tema maternității, a nebuniei, a morții și înfruntă uneori cu dezinteres privirile insistente ale publicului așezat de o parte și de alta a nefericirii sale.
Montarea lui Declan Donnellan deconstruiește istoria unei răzbunări anunțate de la prima replică a piesei, cartografiind vulnerabilitatea nefericitului prinț. E atinsă când de ingenuitate, când de nevroză, când de spaimă, pe măsură ce „cursa de șoareci“ se strânge în jurul lui, e necruțător de lucidă, când vorbește de moarte (adică mai tot timpul), candidă când vine vorba de iubire (uneori), tulburătoare de fiecare dată când Hamlet își privește părinții, spectre sau aievea, în ochi.
Vedem așadar un Hamlet accidental ancorat în est, în căutarea salvării, dar ombilical legat de Londra lui Shakespeare, a lui Donnellan și de imaginarele sale lumi-închisoare.
Teatrul Național „Marin Sorescu“, Craiova
Traducere: George Volceanov
Regie artistică și adaptare scenică: Declan Donnellan
Scenografie: Nick Ormerod
Muzică: Tibor Cári
Lumini: Dodu Ispas, Marian Tudorache, Alina Mitrache
Distribuție: Hamlet (Vlad Udrescu), Claudius (Claudiu Mihail), Gertrude (Ramona Drăgulescu), Ofelia (Flavia Hojda, Theodora Bălan), Polonius (Raluca Păun), Laertes (Alex Stoicescu), Phantom (Eugen Titu), Rosencrantz (Cătălin Vieru ), Guildenstern (Darko Huruială), Undertaker 1/Third actor in the play (Marian Politic), King in the play/Priest (Angel Rababoc), Queen in the play/Undertaker 2 (Costinela Ungureanu), Guard 1 (Mircea Mogoșeanu), Guard 2 (Mihnea Presura)
Credit imagini: Albert Dobrin
