M-am tot întrebat cine a folosit pentru prima oară în pictură ideea ochilor dublați, creând efectul acela derutant, când ai senzația că nu vezi clar și-ți vine să te ștergi la ochi, dar niciodată până acum nu am încercat în mod serios să aflu răspunsul.
Prima astfel de lucrare am întâlnit-o în anii ’90, pe coperta volumului Monstrul Colombre și alte patruzeci și șapte de povestiri (trad. de Florin Chirițescu, Editura Univers, 1970). Îi aparține chiar lui Dino Buzzati, care a fost nu doar un scriitor excepțional, ci și un artist foarte bun. Oricât te străduiești să prinzi privirea personajului, ea îți scapă mereu, amețindu-te. Iluzia m-a fascinat. Desigur, m-am gândit imediat la ceea ce se întâmplă în fotografie, când, intenționat sau nu, are loc o dublă expunere. Tata, care deținea un aparat de fotografiat Smena-8, un aparat modest, comisese de nenumărate ori suprapuneri accidentale, uitând să avanseze filmul către următorul clișeu, iar rezultatul mi se păruse interesant și amuzant. De asemenea, cei patru ochi mai pot apărea pe chipul unui personaj prost tipărit, când culorile sunt „mișcate“, adică nu sunt perfect suprapuse.
L-am descoperit apoi pe Weegee [Arthur (Usher) Fellig], care s-a jucat în fel și chip cu chipul oamenilor (printre care unii celebri: Dalí, Bete Davis…), dar și al unor animale (pisici, lei…), realizând acele fotografii cunoscute sub numele „distortions“. El pare să fie primul artist care a folosit efectul celor patru ochi. De atunci, mulți alți fotografi s-au „jucat“ într-un mod asemănător. Unul dintre ei, Ron Slenzak, i-a făcut lui Harry Nilsson un astfel de portret, tipărit pe coperta albumului Knnillssonn, din 1977.
În pictură însă, oricât am scotocit în cărți și pe internet, nu am găsit pe nimeni premergător lui Buzzati (dintre pictorii de după Buzzati, i-aș aminti pe Felix Aftene, unul dintre cei mai importanți artiști români de azi, și pe Alex Garant, o tânără pictoriță din Canada, care s-a autoproclamat Queen of Double Eyes).
Imagine reprezentativă: coperta vol. Dino Buzzati. Catalogo dell’opera pittorica
